Gandul pentru a face o tura pe Negoiu (2535 m altitudine, al doilea varf ca inaltime din Romania dupa Vf. Moldoveanu) ne-a venit anul trecut cand am gasit fotografiile lui Ratoiu2000 . Apoi ne-au perpelit cei de la TVR HD cu ceva imagini din Fagaras. Dupa toate acestea, am hotarat sa mergem. S-a strans o gasca de noua persoane si iata cum pe la 04 dimineata plecam din Bucuresti cu destinatia Balea Lac. Pe drum am trecut prin Pitesti si Curtea de Arges. Fara alte peripetii am parcat masinile la Balea, am descarcat rucsacii, ne-am pus bocancii si iata-ne gata de plecare spre taica Negoiu. Cu o zi inainte doamna Romica anuntase vreme superba, asa ca predomina voia buna in tot grupul.

Dupa ceva cafea si trezire completa, incepem sa urcam urmarind traseul bine marcat. Entuziasmul este mare, toata lumea face fotografii, discuta cu aprindere.

Orice lucru bun incepe cu o pauza, sa ca nu ne-am lasat mai prejos. Prima pauza de hidratare a venit repede si a fost binevenita.

Fiind inca dimineata, Lacul Balea si atmosfera de balci de acolo raman in urma. Galagia se pierde undeva in spate. Ramanem doar noi cu muntele. Nu avem nimic altceva de facut decat sa urmam cararea…

Mai urcam un pic, apoi este din nou timpul pentru o pauza. O primim si pe aceasta cu mare placere. Ne punem pe admirat stancile si norii care ne inconjoara.

Pornim din nou la drum. Urmatorul mare obstacol pe care trebuie sa-l trecem este Laitel. Nu ar fi el foarte greu de urcat, dar cu un rucsac destul de burdusit, te cam stoarce de puteri.

Coboram printre stanci si nori. Traseul este Superb si nu avem cuvinte sa-l descriem.

Pe varful Laitel se vad deja alti turisti. Suntem invidiosi pe panorama pe care ei deja o savureaza si parca grabim un pic pasul.

Mai este un pic pana pe varf. Pana ajungem acolo, hai sa invatam sa zburam un pic.

Asa arata un om care a urcat pe laitel cu un rucsac greut in spate. Istovit de puteri.

Ce sa-ti fac daca ai vrut neaparat sa urci pana aici?

Tot grupul se odihneste dupa istovitoarea urcare. Meritam toti cate o bucatica de ciocolata. Vremea este asa cum a promis doamna Romica si tine cu noi. Soare este destul si ne bucuram de razele lui.

Printr-o bresa in norii care atunci se formau ni se arata si Taica Negoiu. Acolo trebuie sa ajungem maine dimineata.

De pe Varful Laitel (2390 m altitudine) peisajul este mirific. Ne clatim ochii in cerul albastru, norii pufosi si muntii care ne inconjoara.

Ne continuam drumul spre Lacul Caltun. Acolo vrem sa campam si sa ne petrecem noaptea, urmand sa urcam a doua zi pe Negoiu. Bocancul din poza vine cu o poveste mai speciala, dar voi aminti alta data despre asta.

Negoiu parca este din ce in ce mai aproape. Deoarece mergem prin norii proaspat creati de mama natura, nu reusim inca sa vedem Lacul Caltun. Printr-o bresa in nori, mai reusim totusi sa ne dam seama pe unde suntem.

Am mai mers un pic si dupa un colt a aparut Lacul Caltun. Fiind o caldare glaciara, arata foarte frumos in mijlocul muntilor. Ne apropiem de el sa-i facem cateva fotografii si sa campam.

Aici este un izvor de unde toata lumea se alimenteaza cu apa. Personal am baut si din lac. Pot spune ca e cea mai buna si rece apa pe care am consumat-o vreodata.

Stiind ca noptile la altitudinea asta sunt destul de aprige din punct de vedere climateric, ne-am apucat sa asezam tabara. Montam corturile si le imprejmuim cu ceva pietre pentru protectie impotriva vantului.

Bau!!! Oare mai e cineva in cort? Norocosul de Catalin a gasit un loc perfect pentru cortul lui.

Pentru ca ne era foame, ne-am apucat de pregatit masa. Mare inventie domnule acest Primus…

Supa toxica la plic. Este un adevarat deliciu consumata dupa cateva ore de mers cu rucsacul in spate.

Nu credeti ca “supa toxica la plic” se poate savura in tihna la Lacul Caltun? Intrebati dara pe Kmy ca va zice ea…

Dupa ce am pus burta la cale, ne-am apucat de stat degeaba. Vorba unui politist acum ceva vreme, “daca stati degeaba incepeti sa inventati idei”, ne-am apucat sa privim harta, studiem pe unde am mers, pe unde mergem maine dimineata, planificam alte ture.

O poza de grup inainte de apusul Soarelui. E cam fara picioare, dar peisajul din spate si poate si personajele din fotografie suplinesc lipsa de pricepere a fotografului. Ii multumim pe aceasta cale domnului care ne-a facut fotografia.  Daca tot e vorba de o poza de grup, hai sa facem si prezentarile. De la stanga la dreapta (cum va uitati la poza): Danutz, Laura, Catalin aka Melcul, George (nu stim de ce statea cu ochii stransi), Radu, Ionut, Cammy, Subsemnatul (E1), Kmy.  Peste seara lui Kmy i s-a facut un pic rau si nu a mai continuat urcarea spre Varful Negoiu. A stat la Lacul Caltun la corturi si ne-a permis sa urcam fara bagaje, ceea ce ne-a facut viata mult mai usoara. Cu aceasta ocazie, toata lumea din grup spune asa: Multumim Kmy!!!

Inca o poza de grup.

Fetele admira apusul de soare la Lacul Caltun. Fara alte comentarii…

Soarele se ascunde dupa munti, Refugiul Salvamont este invaluit in intuneric. Deoarece este un weekend prelungit de Sarbatoarea Sfintei Maria, refugiul este aglomerat. De asemenea, o gramada de lume continua sa soseasca la Caltun chiar si dupa amurg.

Ne setam ceasurile sa sune la ora 05:00 pentru a urca spre Negoiu cat mai de dimineata posibil. Frumos ar fi un rasarit in varf, dar tinand cont ca eram pentru prima data acolo, nu ne putem aventura pe intuneric. Poate data urmatoare.

Pe parcursul noptii a suflat un vant foarte puternic. Daca nu am fi ancorat bine corturile si nu am fi pus pietre imprejur, am fi avut mult frig de indurat. Totul e bine ca am fost prevazatori cand ne-am instalat tabara.

Dimineata superba in drum spre Varful Negoiu, cu pornire de data aceasta fara bagaje in spate, de la Lacul Caltun. Incredibil modul in care natura reuseste sa amestece culorile si sa ne delecteze privirile.

Sssss!!! Sa nu trezim Transilvania…Este inca cuprinsa de somn si nu stie ca unii urca spre Acoperisul Romaniei dis de dimineata.

Chiar inainte de Strunga Dracului, avem parte sa admiram ceva fauna locala. Am facut mai multe fotografii. Cea mai reusita este a lui Ionut, el fiind cap de coloana si implicit a fost ceva mai aproape de caprita.

Strunga Dracului. Impunatoare. Fotografia nu poate sa redea nici 10 % din maretia si frumusetea acestei strungi.Ne lasa pur si simplu fara rasuflare pret de cateva secunde. Apoi ne facem un pic de curaj si incepem sa urcam.

Lanturile de pe margini ne ajuta sa urcam fara probleme. Poate cei care nu folosesc decat o mana au probleme in cateva puncte. In rest, in cateva minute, toata lumea depasteste acest obstacol. Dupa Strunga Dracului, mai urmeaza 10-15 minute de urcus lejer si ajungem in varf.

Iata si varful. 2535 de metri urcati pana pe Acoperisul Romaniei. Merita tot efortul. Am reusit sa facem o gramada de fotografii. Nici una nu poate reda ceea ce vezi cu ochii tai de acolo de sus. Varful ala gol, ma refer la partea metalica, pare foarte urata asa goala. Promit ca urmatoarea tura cand merg pe Negoiu cumpar un steag al Romaniei si il leg acolo.

Uite si poza de grup pe Varful Negoiu. Radu spunea in gluma: mergem in vizita la Nea Goiu.

Lacul Caltun vazut de pe Negoiu. Vad ca multa lume a inceput sa se trezeasca si sa stranga corturile pentru a veni pe urmele noastre. Noi mai stam un pic sus si coboram. Privelistea nu ne lasa sa plecam.

Taica Moldoveanu vegheaza acolo undeva in plan indepartat. Speram sa-l vizitam cat de curand.

Vreau sa spun ca nu am fost fascinat de imaginea muntilor si a Lacului Vidraru (care se vedea complet) pe cat am fost de fascinat de cursul Oltului. Fasia aceea mica de la stanga la dreapta era Raul Olt.

Dupa aproximativ jumatate de ora petrecuta pe varf, am coborat inapoi spre Caltun prin Strunga Doamnei (traseul cu dunga galbena). Am strans corturile si am refacut bagajele, impachetat totul in rucsaci. Iata-ne cu un obiectiv atins: Varful Negoiu 2535 m. Fotografia e facuta chiar inainte de a pleca de la Lacul Caltun spre Tunelul Transfagarasan (Traseu Cruce Albastra – aprox 4 ore).

Incepem sa coboram…parca cu un pic de parere de rau ca lasam in urma asa frumusete…

Ne mai oprim un pic sa admiram mareata opera a naturii.

Tocmai de acolo de sus venim. Parca nu ne vine sa credem…

Incepe sa se vada soseaua Transfagarasan.

Prin tunelul Transfagarasan. Dupa cura cu aer curat pe munte, trebuia sa bagam ceva terapie cu gaze de esapamant. Masinile erau bara la bara, coada intinzandu-se cu mult in afara tunelului. Pe jos inaintai mult mai repede…

Poza facuta la finalul turei, in parcare la Balea. Camera asezata pe un portbagaj de masina.

Per total a fost o tura nemaipomenit de frumoasa. Ne-am distrat pe cinste si am atins un obiectiv la care tanjeam mai demult. Speram sa facem si altele la fel sau chiar mai frumoase.  Nu am facut statistici, cum ar fi ore de mers, km parcursi, etc. Poate per total asta a contribuit la frumusetea turei. Ne-am pregatit totusi cu echipament bun, alimente adecvate conditiilor in care am mers si multa voie buna. Sunt sigur ca a asta condus la o excursie de care ne vom aduce mereu aminte.