Pescar Hoinar in Romania

La pescuit in cautarea inspiratiei…
  • Contact
  • Pescar Hoinar

You are browsing the Blog for Biciclete.

Turul Dobrogei de Nord pe biciclete – 2017 – Partea 1

Iunie 26, 2017 in Biciclete, Delta Dunarii, Dobrogea

Dobrogea inseamna vechi (muntii cei mai batrani din tara noastra), inseamna nou (Delta Dunarii si aluviunile aduse din toata Europa), inseamna greu (vant + dealuri) – biciclistii stiu despre ce vorbesc, inseamna istorie, inseamna frumos….ca sa nu o mai lungesc…o singura expresie e de ajuns: “le are pe toate” :)

De prin iarna, mai exact de Sfantul Ioan , am lansat intrebarea catre Laura si Florin, cei mai biciclisti dintre prietenii nostri. Turul Dobrogei de Nord, pe biciclete. Am trasat un traseu, am impartit toti kilometrii pe etape si cam asta a iesit:

Draft_v1

Ce a iesit la final, cu mici ajustari, arata cam asa:

Cycle Route 3856914 – via Bikemap.net

Aproximativ 400 de km de distractie :)
Traseul pe zile este cam asa:
Ziua 1: Navodari – Jurilovca
Ziua 2: Jurilovca – Enisala – Dunavatul de Jos
Ziua 3: Dunavatul de Jos – Tulcea – Luncavita
Ziua 4: Luncavita – Baia
Ziua 5: Baia – Cheile Dobrogei – Navodari

Am tot amanat ziua plecarii, calcule, concedii, din nou amanari…pana cand, intr-un final, a venit: 4 Iunie 2017.

Pana la a descrie cum a fost plecarea, vreau sa zic ca nu degeaba ziceau personajele din Operatiunea Monstrul ca “in fond si la urma urmei, pregatirile sunt totul”.  Nu e chiar asa, mai este si partea cea mai interesanta din timpul calatoriei.  Liste peste liste, redus mormanul de bagaje la strictul necesar, redus inca o data…pana am reusit sa avem tot ce ne trebuie in bagaje. Cazarile, au fost peste tot la pensiune si hotel, rezervate pe booking sau vorbind direct cu proprietarii.

Startul nu s-a dat clasic, cu plecare pentru toata lumea din acelasi loc…de fapt..locul a fost acelasi…timpii de plecare au fost diferiti, eu si Kmy plecand mai devreme, am rulat foarte incet de la Navodari pana la Mihai Viteazu, Laura si Florin ajungandu-ne in pauza de pranz.

Dimineata la 7:00, la Navodari, intr-o benzinarie. Poza facuta de amicul nostru Dragos, cu care ne-am intalnit fix la plecare. Ce sa mai zic? Lumea este foarte mica, mai ales la Navodari.

_DSC8524

Dupa ce am pierdut cu folos o ora impreuna cu Dragos, am pornit mai departe. Dupa ce treci de Rafinaria Rompetrol, Corbu cu ai lui pescari pusi pe treaba (nu le-am urat nici o bafta, am trecut linistiti pe langa ei) si intersectia care te trimite spre plaja de la Vadu, adevarata feerie se dezvaluie. Pur si simplu Dobrogea, asa cum imi place mie, asa cum mi-am imaginat-o cand m-am gandit la tura asta, la inceputurile ei. Traficul auto aproape ca dispare, mai raman doar cateva masini de prin satele pierdute in lungul drumului (Sacele,  Histria, Sinoe, etc) .

Primele dealuri apar in calea noastra….ma gandesc un pic cu groaza la ce urmeaza. Dar surpriza, spatele #rezista :) Apasam butonul de Enjoy si atat, nimic altceva. Este de ajuns.

!!! Click pe poze, pentru o vizualizare la dimensiunea reala.

_DSC8527

Si o fotografie cu calutii nostri, bicicletele, avand acelasi fundal:

_DSC8531

Facutul pozelor cu lanul impanzit de Mac, este sport national :) O intamplare interesanta, cand urcam dealul de la Baia. Ruland incet, am avut timp sa surprindem un dialog, intre ceva paznici ai unui lan de cereale si fotografii de ocazie, niste doamne. Fiind parcare auto in punctul respectiv, foarte multa lume care calatoreste cu masina opreste si fotografiaza. Asta nu e rau, dar multi intra in lan, contribuind la crearea unei poteci din ce in ce mai largi, implicit ducand la distrugerea culturii. Domnii paznici aveau cuvintele la locul lor,  politicos cereau doamnelor sa paraseasca lanul, raspunsul fiind neaos si adaptat cam la tot ce se intampla in jurul nostru in ultima vreme: sa vina paznicul cu actele, sa demonstreze ca e proprietate privata…si mai ales, sa demonstreze ca e a lui. csf ? csmz ? (ce sa mai zic?) Nai csf, ncsmz. Parca ziceau altfel unii prin vest…dar alea sunt doar filme ?!

Zona generatoare de conflicte:

IMG_6966

Coborand spre Istria:

_DSC8550

Cum se coboara corect :)

_DSC8555

_DSC8579

Trecem cu entuziasm prin Istria:

IMG_6910

Dupa localitatea Baia, parasim cei 2 km parcursi pe DN-ul dintre Constanta si Tulcea si facem dreapta catre Jurilovca.

La Ceamurlia de Jos, o intalnire interesanta, langa un stadion cu nocturna – ceva lucrare cu fonduri Europene –  tribune si tot ce trebuie – banuiesc ca de asta aveau cea mai mare nevoie locuitorii din satul ala.

IMG_6976

Ajungem la Jurilovca, unde gazdele ne asteapta cu masa pusa. De foame, nici macar nu mai zambim la poza :)

IMG_7008

Felul principal, se numeste Malasol:

IMG_7006

Repede o poza, pana nu mancam tot:

_DSC8614

Dupa ce punem burtile la cale, la ceas de seara, dam o raita prin micul port care e fix langa pensiune, port amenajat se pare de curand (ma refer la ultimii ani), eu nu-l stiam asa :)

_DSC8617

Amintire…cam asta e ce a ramas de pe vremuri:

_DSC8616

La Albinuta era inchis. Dar nu asta era problema, ci frunzele de Nuc puse la manerul usii. In acelasi fel era decorata toata biserica, bonus ceva iarba/fan/otava intinsa pe la intrari si pe sub ferestre. A doua zi erau Rusaliile, obiceiul fiind mai mult decat sigur relationat cu aceasta sarbatoare. Poate ne lamureste si pe noi cineva in privinta asta :)

 _DSC8621

Plecam a doua zi din Jurilovca, dupa ce ne luam ramas bun de la gazde si facem o poza de grup. Entuziasmul este la el acasa :)

_DSC8624

Numarul masinilor care circula pe sosea tinde spre zero, asa ca avem timp sa ne mai jucam cu fotografiile:

_DSC8630

Si concursul de sarituri sincron pe soseaua dintre Jurilovca si Salcioara:

_DSC8633

Enisala, here we come:

IMG_7071

Cetatea Enisala in toata splendoarea ei:

_DSC8642

Paznicul cetatii:

IMG_7111

De la Enisala, ne indreptam spre Sarichioi. Avem parte de o pizza delicioasa si cateva beri (fara alcool, daaa ???), toate acestea fiind de ajuns pentru a ne reface fortele pana la Dunavatul de Jos, destinatia noastra.

IMG_7134

De la Sarichioi, ne indreptam spre Murighiol. Avem parte de tot ce e mai frumos in Dobrogea:

IMG_7137

IMG_7088

Energie verde:

IMG_7173

Cum se face un selfie corect. Cu tot cu batz de selfie si formatia “The Selfies”:

IMG_7041

Exersam mersul in formatie:

_DSC8662

Inca o poza de grup, regizata, inainte de Murighiol. Inainte de realizarea pozei refuzam politicos, in limba romana, un cetatean cu Audi – care s-a intros brusc dupa ce a trecut de noi – si ne oferea cu insistenta, intr-o engleza unica, urmatoarele: “camping, trip boat, camping, trip boat” :)

_DSC8677

Ultima grupare, inainte de a intra in Dunavat. O remarca a unui copil mia ramas la suflet. Mergand foarte incet prin sat, copilul s-a desprins de langa mamica lui…si alergand pe langa noi, ne striga: “Salut Aventurieri !!!!!” :)

IMG_7219

Ajungem la pensiune, strangem bicicletele, mancam si … la somn toata lumea :) Gazdele ne-au lasat in pace dupa cateva vorbe schimbate. Se pare ca in Delta nu esti asa interesant daca nu te plimbi cu barca :) Mai bine pentru noi, avem timp sa curatam linistiti bicicletele si sa le pregatim pentru a doua zi.

_DSC8678

Delicios:

IMG_7244

Urmeaza etapa regina a Turului Dobrogei de Nord: Dunavatul de Jos – Luncavita. Peste 100 de km presarati cu dealuri, mai ales cel de la Somova :)

Tags: Biciclete, Delta Dunarii, Dobrogea
1 Comment »

Pregatire Prima Evadare 2013

Mai 11, 2013 in Biciclete

Voi va pregatiti pentru Prima Evadare de anul asta? :D:D

Tags: Biciclete, Prima Evadare
No Comments »

Bike Trip, Mud and a lot of Fun

Iunie 11, 2012 in Biciclete

Dupa cum arata pozele, ar fi trebuit sa zicem ca am fost la pescuit…In realitate am fost iar si ne-am plimbat un pic cu biciclete. Zona de Sud a Bucurestiului a devenit terenul nostru de plimbare prin natura, oferind Padure (Parcul Natural Comana), Rauri (Arges, Neajlov – cu mlastina aferenta, poate chiar si Dunarea), toate acestea la doar jumatate de ora distanta cu masina.

Iata traseul pe unde am umblat…nu a fost nimic deosebit, poate doar ultima parte, de unde punem si cateva poze:


Bike route 1637169 – powered by Bikemap 

Am alternat potecile de padure, cu asfaltul impecabil din anumite localitati sau cu placile de beton de pe alte drumuri….

La intrarea in ultima padure, am intalnit un grup destul de numeros de biciclisti, care mergeau dinspre Bucuresti cu destinatia Dunare. Ne-au povestit in cateva cuvinte prin ce au trecut si ne-au sfatuit sa nu continuam pe drumul de pe care veneau ei (cel ce urma ca noi sa-l parcurgem…). Iata si unul dintre motive:

Sper sa nu se supere pe mine domnul din imagine ca am postat aici imaginea lui, dar parea vesel cand a ajuns langa noi. Cazatura am vazut-o live… (Click pe fotografie pt o imagine marita).

Ne luam ramas bun de la grupul de biciclisti si indraznim pe drumul cu balti pe mijloc si urzici pe margine, asa cum ne planificasem traseul dinainte:

Apa trece de pedale in unele locuri, trebuie pedalat puternic pentru a nu ne dezechilibra, uneori mai facem si valuri, dar ce e mai important e ca ne distram de minune:

Mai facem cate o pauza…:

Drumuri de noroi…

Inaintam in aceste conditii o perioada si ne place teribil. Avem timp si de giumbuslucuri:

La final de tura:

Bicicletele au nevoie de o baie:

O punem si de o poza de grup:

De la stanga la dreapta: Subsemnatul, Kmy, Danutz, Mihaela, Florin.

A fost o tura pe cinste, cu multa caldura, inghetata luata de la fiecare magazin din satele prin care am trecut…Fain !!! Promitem sa mai facem !!!

Tags: Biciclete, Padure
No Comments »

« Older Entries

Articole recente

  • Turul Dobrogei de Nord pe biciclete – 2017 – Partea 2
  • Turul Dobrogei de Nord pe biciclete – 2017 – Partea 1
  • Concurs de pescuit la Hermes Peris 2015
  • Summer time
  • Patru zile in caiac prin Delta Dunarii – Episodul 3

Pescar Hoinar on Facebook

Comentarii recente

  • Ancutza în Turul Dobrogei de Nord pe biciclete – 2017 – Partea 1
  • Claudia în Patru zile in caiac prin Delta Dunarii – Episodul 2
  • Claudia în Patru zile in caiac prin Delta Dunarii – Episodul 1
  • admin în Patru zile in caiac prin Delta Dunarii – Episodul 1
  • Valyk în Patru zile in caiac prin Delta Dunarii – Episodul 1

Categorii

  • Amintiri (10)
  • Biciclete (27)
  • Caiac (4)
  • Delta Dunarii (28)
  • Diverse (6)
  • Dobrogea (2)
  • Marea Neagra (1)
  • Moto (2)
  • Munte (14)
  • Pescuit, Natura, Aer Liber (54)

Etichete

Ambarcatiuni Biciclete Caiac Canoe Catch & Release Dambovita Delfini Delta Dunarii Diverse Dobrogea Fagaras Flori IT Marea Captura Marea Neagra Mila 23 Moto Munte Padure Padurea Letea Pasari Pescar Hoinar in Romania Pescuit Pescuit Delta Dunarii Pisici Porci Prima Evadare Rasarit in Delta Dunarii Retete Salamandra Sulina Valea Cernei Valea Lotrului

Calendar

Iulie 2025
L Ma Mi J V S D
« Dec    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Meta

  • Autentificare
  • RSS articole
  • Comentarii RSS
  • WordPress.org
  • Top


Pescar Hoinar in Romania is proudly powered by WordPress. Theme developed by Themekraft.