Sau un fel de “Trash the Shirt”

Dupa o seara cu povesti imprejurul focului, cazare la hotelul cu un miliard de stele si tantari aproape deloc (un pic de vant a fugarit si mama tantarilor), urmeaza o noua zi minunata.

Jiri cel matinal:

Locul de campare de pe Canalul Suez mi s-a parut cel mai fain, dar inca nu stiam ce aveam rezervat pentru seara urmatoare. Pana acolo si atunci, aveam o zi intreaga in fata, de aceea, fiecare minut dintr-o astfel de expeditie trebuie savurat si trait la maxim.

Dimineata se scurge regulamentar, servim micul dejun, ne dezmortim la cate o cafea. Nu ne grabim deloc, avem timp berechet sa ajungem la urmatorul loc de campare.

Planuiesc sa scriu un articol mai detaliat in ceea ce priveste echipamentul si mancarea intr-o astfel de expeditie. Ceea ce vedeti aici in continuare, este o camasa folosita la un eveniment important din viata mea in anul 2008, de aici si aluzia cu “trash the shirt” :).  Pentru ca o camasa larga cu maneca lunga te apara de soarele arzator mai bine decat orice crema cu factor de protectie, am folosit numai asa ceva in aceasta excursie.

Si daca tot avem camasa de la evenimentul special, Viorel improvizeaza cu ceva banda adeziva de culoare neagra si o punem de un papion elegant. Sa fim seriosi, a mai vazut Delta Dunarii asa ceva?

The making of:

Sedinta Foto in soarele de dimineata:

Poate ca euforia imbracarii cu camasa alba sau faptul ca in noaptea care tocmai a trecut m-am odihnit cum nu am mai facut-o demult, am pornit pe Canalul Suez spre Canalul Perivolovca intr-un ritm nebun. La un moment dat, mi-am dat seama ca ceilalti sunt mult in urma si va trebui sa-i astept. Nu ma simteam obosit deloc, iar “alergarea” asta de dimineata mi-am dat seama ca ma bine-dispune.

Am oprit la intersectia celor doua canale si am fotografiat cativa membri ai grupului (nu neaparat in ordinea sosirii):

Marian

Jiri si Marcela

Dan

Lusiana

Viorel

Dupa regrupare pornim mai departe pe Garla Perivolovca. Traficul barcilor cu motor a crescut, deoarece este weekend si au aparut ceva turisti in zona.

Intram pe Lacul Chiril, dar suntem practic busculati de cateva ambarcatiuni motorizate care cara turisti pana pe lac. Admiram un pic o padure de Nuferi, ceva radacini subacvatice si plecam mai departe, iesim din lac si ne continuam drumul.

Fiecare merge in ritmul lui, asa ca ne rasfiram pe o distanta destul de considerabila. Raman la un moment dat singur si am parte de o intamplare inedita.

In dreptul unei colibe pescaresti sunt ajuns de catre doua barci (la marime erau cam cat o Laguna 535) cu motoare puternice (150 cai frumosi). Barcile erau populate cu cate 4 indivizi, eu i-am catalogat de tip LBP (Low brain power) mai ales din cauza expresiei fetelor. Sigur nu erau localnici, nu am reusit sa-mi dau seama de unde erau si ce cautau pe acolo. Barcutele si motoarele pareau destul de noi, iar indivizii prezentau deficiente in manevrearea lor corecta.  Dupa ce le-am facut semn sa incetineasca, altfel nu aveau de gand sa faca asta…si mi-ar fi umplut caiacul cu apa, una dintre barci a vrut sa acosteze la coliba pescareasca in dreptul careia ma aflam. In momentul cand au atins malul, un potop de injuraturi a inceput sa se reverse asupra lor de la pescarul care probabil detinea locul respectiv. Stiu doar ca indivizii nu ziceau nimic, dar cum pescarul continua potopul de injuraturi si se indrepta amenintaror spre locul unde acostau, au bagat rapit in “reverse” si dusi au fost. Din nou, nu au mai tinut cont ca trebuie sa incetineasca….pe aici ti-e drumul. Cat s-a petrecut scena, nu am mai padelat…la un moment dat chiar m-am intors sa pun caiacul perpendicular pe valurile formate de barca. In schimb, potopul de injuraturi a continuat minute bune….pe masura ce ma indepartam auzeam noi si noi expresii. Mi-am dat seama ca sunt avansat pana la genunchiul broastei in ale injuraturilor, omul ala avand un repertoriu extrem de bogat. Practic, nimic nu se repeta, fiecare injuratura era unica

Lasand in urma injuraturile, ajungem la locul de servit pranzul. Tot o coliba pescareasca, de data asta incuiata. Nimeni in zona, asa ca zabovim aproape o ora in locul respectiv.

Nivelul crescut al apei a limitat spatiul pe care ne putem desfasura. In timpul mesei, admiram o familie de serpi (asa banuiesc…find unul mare si multi mai mici, toti aia mici fiind egali in dimensiuni):

Inainte sa ajungem la urmatorul loc de campare, avem parte de o aventura de nedescris. Trecem printr-o padure inundata, o gramada de vegetatie (mie imi place sa spun ca merg prin salata), o padure de stuf. Prin locul ingust, in stuf, e mai greu cu padelatul si trebuie sa te descurci cum poti.  Oricum ar fi, distractia e maxima.

Iata un mic filmulet de la Mihai:

Trecem de stuf si de salata si ajungem la locul de campare. ca sa fiu mai exact….e undeva “in the middle of nowhere”. Apropo de locuri de campare si trasee, ele pot sa nu fie exacte. Datorita unor setari pe care le-am facut la inceput in GPS, nu am putut inregistra in fiecare zi traseul. Dar anumite puncte cheie le-am salvat, iar traseul este desenat pe Google Pamant. Pentru cei care doresc sa foloseasca aceste trasee (puse de mine aici doar pentru orientare) le recomand sa fie atenti, mai ales ca in Delta Dunarii peisajul se poate schimba de la o zi la alta. De exemplu, vine un plaur, astupa o intrare intr-un lac (ceea ce am si patit cu cativa ani in urma) si ai de ocolit o vesnicie pana in punctul unde vroiai sa ajungi initial. Ce este si mai importanta, este ca asemenea excursie se poate face doar impreuna cu cineva care a mai mers prin locurile respective, care stie sa citeasca zona si care te poate indruma. Altfel, o exccursie prost planificata, se poate transforma intr-un cosmar, sau chiar o lupta pentru supravietuire.

Pentru ca toata lumea e obosita de la caldura si pentru ca mai e mult pana se lasa soarele jos, avem timp berechet de o mica siesta inainte de a monta tabara, la umbra unei salcii gigantice:

Mie nu-mi este deloc somn si plec un pic in recunoastere. Suntem pe un grind unde nu cred ca au mai calcat oameni de cel putin 10 ani. Wow!!! Ma indepartez de grup cateva sute de metri. Trag o sperietura groaznica, la cativa centimetri de mine, in vegetatia abundenta statea ascunsa o femela de fazan. Din intamplare m-am oprit langa ea. A sarit dand din aripi si strigand cat o tinea pliscul. Va dati seama ca mi-a sarit inima din loc…dupa cateva secunde mi-am adus aminte de faza asta cu porcii de acum cativa ani.

Mi se pare ca zaresc un fel de poteca formata in vegetatia inalta si cu toate ca locul nu pare calcat de om, se distinge destul de clar. Terenul devine un pic mai nisipos si se vad clar urme de porci mistreti. Deci se rezolva si misterul acelei carari.

Urme de mistret pe carare:

Si confirmarea, locul de scaldat si tolanit in noroi. Sa mai zica careva ca nu e bine sa fii porc:

Aproape de locul unde toti isi fac siesta, gasesc ramasitele astea. Banuiesc ca sunt de cal, locul avand urme clare ca ar fi frecventat de aceste animale nobile.

De altfel, intregul loc este botezat “La Cai”.

Dupamiaza se scurge linistita, montam tabara si ne pregatim pentru o seara imprejurul focului.

Cortul nostru, steagului lui Viorel:

Vine seara, avem din nou cazare la hotelul cu un miliard de stele. Ce te faci…ca suntem supra-cazati impreuna cu tantarii. Toti tantarii, da da. NU cred ca mai erau altii in lume la ora aceea, se adunasera toti acolo. Sa ne rupa pe noi. Prin pantalonii grosi, prin Polar si tricou (nu credeam ca pot sa patrunda asa..prin doua straturi de haine….dar uite ca se poate). Am facut foc, iar imprejurul focului ne-am asezat noi. In spatele nostru..cred ca erau aprox 20 de spirale fumegande…spirale dealea care miros/fumega impotriva tantarilor.  Cred ca nici in foc nu scapam de ei. Ne-am chinuit asa o perioada, apoi ne-am indreptat fiecare la locul nostru de dormit. In cort…boierie..nici un tantar…asa ca Somn de voie. Peste noapte, tot am auzit diverse zgomote in zona unde stiam ca era locul de foc. Mi-am dat seama ca e unul dintre colegi, asa ca nu m-am impacientat. Cand ne-am trezit, aveam sa gasim asta:

Viorel intretinuse focul toata noaptea, consumase toate lemnele..si dormise langa foc. M-am intrebat instant, oare cat sange a donat omul asta in cursul noptzii? L-au lasat tantarii sa doarma macar o ora? Oricum as fi luat-o, nu am ce zice, curajos om. Respect !!!

Era dimineata ultimelei zile petrecute in caiac in Delta Dunarii, zile petrecute intr-o companie placuta. Pe aceasta cale le transmit un mare MULTUMESC!!! tuturor care au participat si au facut acest lucru posibil. De la fiecare am invatat cate ceva si sper ca si eu mi-am adus contributia cat de cat la aceasta excursie.

Cu proviziile pe terminate, tabara ridicata, ne indreptam incet-incet spre Dunavatul de Jos, punctul final al calatoriei noastre. Restul turistilor parca au intrat in pamant (sau sub apa) asa ca avem parte de liniste pana la Bratul Sfantu Gheorghe. Asa ca o punem de o poza de grup, cred ca e una din cele mai reusite fotografii din aceasta expeditie.

La intrarea pe bratul Sf. Gheorghe ne oprim si o punem de o baie in Dunare. Apa curge repede, curentul e puternic, dar noi suntem opriti pe un imens banc de nisip, momentan acoperit cu apa aproximativ 30-40cm. Dupa baie, pornim pe canalaul Dunavat spre gazda care ne asteapta in localitate cu masa pregatita. Exersez impreuna cu cei doi Viorei mai multe traversari ale Dunarii in plin curent. Cine stie…poate la TID, poate altcandva..vor folosi invatamintele de aici. Cu ocazia asata am afalat si eu ce e ala un Eddy. Asta dupa ce era sa rup cateva undite ale unor oameni care pescuiau linistiti la confluenta canalului cu bratul principal…dar care si-au dat seama de nevolnicia mea. Imi cer scuze inca o data ca au fost intelegatori cu mine….sau poate m-au injurat doar in gand.

Ajungem la masini si la gazda care ne asteapta cu Saramura de peste pe masa.

Pofta Buna!!!

Traseul din ultimele doua zile:

Si pentru ca acum avem burta plina, iata si cateva concluzii:

- Aia cu “Jur ca nu mai merg in delta decat Singur” se aplica mai mult in cazul pescarilor (pana acum nu am avut problema asta). Am avut parte de o companie extrem de placuta, un grup de Nota 20, oameni unul-si-unul.

- NU mergeti intr-o excursie de acest tip decat insotiti de persoane care stiu ce fac, care au mai experimentat acest tip de turism si pe ajutorurl carora va puteti baza oricand.

- traseele sunt desenate de mine, reprezinta in principiu zonele pe unde am umblat. Inregistrarile facute de GPS erau mult mai alambicate, au fost portiuni unde ne-am intors, invartit, etc. Locurile de campare se pot schimba in functie de cotele apelor, modificari bruste ale lacurilor/canalelor, asa ca nu e sigur sa va bazati fix pe ele. Inca o data, daca folositi informatiile de traseu si locuri de campare, le folositi pe propria raspundere.

- Recomand cu mare caldura echipa Enot (Viorel si Lusiana), echipa care a facut posibila aceasta tura de neuitat. Caiacul “Little Nemo” mi-a facut cu ochiul si cred ca a fost inceputul unei prietenii frumoase.

Inchei acest articol cu gandul la tura urmatoare (poate in August :)) si cu inca doua fotografii de grup, la fel, unele din cele mai reusite.