Bucegi – Ianuarie 2014
Undeva pe traseul de iarna dinspre Babele spre Varful Omu.
You are browsing the Blog for Munte.
Retezat – Vara 2012
Cu foarte mare intarziere iata o excursie prin Parcul National Retezat, faptele expuse aici intamplandu-se undeva la inceputul lunii August.
Dupa ce am dat sfoara in tara despre tura care vroiam sa o facem, am constatat cu placere ca au raspuns “Prezent” un numar de zece persoane. Detaliile organizatorice s-au stabilit imediat, asa ca iata-ne intr-o zi de sambata pe la 5 dimineata plecand din Timisoara. Traseul pe sosea arata in felul urmator: Timisoara – Lugoj – Caransebes – Otelul Rosu – Sarmizegetusa – DJ 685 – Barajul Gura Apelor – Poiana Pelegii. De la Baraj pana in Poiana Pelegii se intra in Parcul National, asa ca ajungem la o bariera, unde achitam o taxa pentru masini cat si pentru fiecare persoana in parte. Desi distanta e mica de la baraj pana la locul de parcare din Poiana Pelegii, o strabatem destul de incet, drumul fiind sub orice critica, desfundat de paraie, dar cu atentie il strabatem fara vre-un incident sau eveniment neplacut.
Iata cum arata barajul, este ceva mai gol…banuiesc ca motivul golirii il constituie ceva lucrari in zona:
Lasam masinile in Poiana Pelegii, unde spre surprinderea noastra, abia gasim locuri de parcare. Inseamna ca sunt ceva turisti in zona.
Pornim voiniceste pe langa Refugiul Salvamont si continuam sa urcam spre Lacul Bucura. Prin padure atmosfera este inabusitoare, dar trecem repede de aceasta portiune si ajungem printre Jepi. De aici mai este un pic pana la golul alpin.
Prin padure:
Urcam plini de voie buna printre jepi:
Traversam un parau involburat. Cu o zi inainte a plouat bine asa ca apa era din belsug:
Ovidiu ne prezinta un model de parasolar “bio”:
In scurt timp iesim in golul alpin si ne place ce vedem. Retezatul ne intampina cu o priveliste nemaipomenita:
Urcam lejer si in scurt timp ajungem la Lacul Bucura:
Langa lac sunt cateva corturi precum si ceva turisti. Facem o binemeritata pauza, ne incarcam bateriile la soare alaturi de un catel de prin partea locului:
Dupa ce mancam, ne refacem rezervele de apa direct din lac, apoi o punem de o poza de grup:
Pornim mai departe spre varful Peleaga, acesta fiind si principalul obiectiv al excursiei.
Am constatat ca nu e deloc usor sa muti muntele din loc:
Incet incet ne apropiem de varf. Parca nu mai este asa de mult pana sus:
Parca nu arata deloc rau ce vedem de sus:
In sfarsit ajungem si pe varf. Varful Peleaga, 2509 m altitudine. Din urma ne ajunge un baiat, care ne ajuta cu o poza de grup:
Savurand apa din Lacul Bucura pe varful Peleaga din Retezat:
Elena si Alex, doi prieteni buni, bucurosi ca au ajuns in varf:
Imi amintesc ca la intoarcere nu mai gaseam steagul cu Romania…si eram tare amarat. Uitasem de el dar l-am recuperat intr-un final…colegii nescapand ocazia de a ma tachina pe aceasta tema…
Consultam harta…cam pe aici suntem:
Dupa alte cateva minute petrecute pe varf, incepem sa coboram ocolind Lacul Bucura. Ajungem pe Varful Custura Bucurei 2370 m, apoi prin Saua Bucurei.
La coborare intalnim ceva “fauna locala”. Ma miram ca nu am intalnit deloc oi, ci doar vacute linistite. Nu am mai vazut pana acum vacutze la inaltimea asta:
Ce va uitati mai asa la mine?
Daca tot va uitati asa cu aparatele alea ale voastre, luati de aici…sa aveti ce poza:
Ajungem la o rascruce de carari…pe unde sa o luam acum?
Intalnim si oile:
Se lasa seara si ne grabim sa ajungem pe lumina la masini. Soarele se joaca cu norii si muntii si ne arata una din nenumaratele minuni ale naturii. Pacat ca sapuniera mea nu poate mai mult, dar si-a dat toata silinta sa capteze imaginea asta:
Ajungem pe lumina in Poiana Pelegii, locul unde ne-am lasat masinile. Inainte de a pleca, mai facem o poza de grup, asa ca la final de tura.
In concluzie, tura a fost nemaipomenit de frumoasa. Ramanem cu regretul ca a durat doar o zi, dar urmeaza sa revenim in Retezat pentru ca ne-a placut tare mult. Le multumesc colegilor pentru echipa formata si pentru voia buna care nu ne-a parasit pe tot parcursul zilei. Este prima data cand am fost in Retezat, mi-a placut tare mult asa ca in unul din concediile viitoare vom petrece ceva vreme pe aici, avand multe lacuri de vizitat si varfuri de cucerit.
Iata si traseul parcurs inregistrat de gps:
Valea Cernei – Crovuri
Pentru ca de ceva vreme am ca locatie Timisoara si avand o zi de duminica libera, am hotarat sa fac un traseu montan prin apropiere. Am dat sfoara in tara si s-au mai adunat cativa colegi, asa ca am purces spre Valea Cernei, imediat dupa statiunea Baile Herculane. La 8 km distanta Motelul Dumbrava, am lasat masina intr-o parcare, pe partea cu raul Cerna. Este o parcare amenajata, cu bancute si mese. De aici am pornit pe marcajul Cruce Rosie: Foieroaca Tamnei – Poiana Tamnei – Culmea Muntilor Mehedinti.
Incepem sa urcam prin padure…Pornim de la o altitudine de aprox 350 m, targetul fiind undeva la 1300 m (masurat pe gipies :d).
Mediul inconjurator este cam uscat…se simte ca nu a mai plouat de multa vreme. Ajungem la un izvor…nici urma de apa:
Mai urcam un pic, iar la urmatorul izvor gasim apa, chiar si ceva fauna:
Ne facem provizii de apa si pornim mai departe. Ma asteptam sa fie totul uscat datorita secetei, dar sincer, am avut la mine 3.5 litri de apa, care spre finalul turei s-au dovedit a nu fi de ajuns.
Iata si pe subsemnatul admirand peisajul incantator din Cheile Cernei:
Si un scurt filmulet facut cu sapuniera mea, pentru cei de acasa:
Continuam sa urcam..cam pe aici:
Ajungem pe platou…peisajul este fantastic. Portiuni de plat foarte largi, vegetatie amestecata cu pietre….copaci solitari in mijlocul pustiului.
Doua lacuste isi dau acordul pentru o sedinta foto:
Pornim la drum dupa o discutie cu un cioban si fiul sau, care ne spun ca nu avem timp sa ajungem la Motelul Dumbrava pana in seara decat daca stim scurtaturile si sa nu ne bazam pe traseul marcat cu punctul galben. Noi be bazam pe un track incarcat in gps. Multumesc lui Xemax pentru track si pentru link-urile cu povestile din zona. Povestea 1 & Povestea 2. Frumos a fost la final, cand ne-am intors dupa masina lasata in parcare – ne-am intalnit cu fiul ciobanului si i-am povestit cum am parcurs intregul traseu. Cei doi au fost singurii oameni pe care i-am intalnit toata ziua pe parcursul traseului.
Si ceva flora din zona:
Acolo sus trebuie sa ajungem:
In vale se vede o stana parasita:
Un pic mai in detaliu:
La stana nu prea sunt semne cum ca ar fi folosita…fantana din apropiere este secata si plina de cuiburi de viespi.
Pornim de la stana, dar ne oprim sa fotografiem un copac…e singur impotriva tuturor urgiilor dezlantuite asupra lui. Forma lui exprima clar acest lucru. Pe de alta parte, sesiunea foto cu acest copac, m-a costat o gaura groasa in pantaloni…mi-am pierdut echilibrul si am alunecat …pietrele ascutite atat au asteptat…:D
Ajungem si pe varf:
Privelistea e fantastica …incepe sa se lase ceata groasa in departare. Bresa aceea in mijlocul padurii ne capteaza atentia:
Cam pe acolo vom merge…urmam creasta:
Parcurgem zona de creasta numai dupa track-ul gps. Din loc in loc mai gasim cate un punct galben foarte sters si cate o urma…ca si cum cineva ar mai fi mers candva pe acolo…urma foarte veche, de cateva luni. Am remarcat un lucru ciudat in toata zona: fiind majoritatea padurii numai de foioase, iarba, etc…ma asteptam sa gasim urme de animale sau chiar pasari. Ei bine, nimic din toate acestea..nici un ciripit, nici un fosnet…am mers tot timpul intr-o tacere deplina. Nu am mai trait sentimentul acesta niciodata… Am pus totul pe seama secetei si banuiesc ca vietatile s-au dus mai spre vale, in zonele cu mai putina uscaciune si cu izvoare.
Dupa zona cu stancarie, am inceput o coborare prin padure…la un moment dat prin albia unui fost parau, albie umpluta cu frunze uscate. Intr-un final ajungem la o carare si la un marcaj clar…asa ca de ce sa nu ne asortam un pic? 
Continuam sa coboram si aproape ca iesim din zona de stancarie. Cam pe unde Elena a facut fotografia cu marcajul Punct Galben, am ramas fara apa…Am impartit frateste ultimele picaturi, precum si niste mere carate de Alex.
Parca peisajul incepe sa fie un pic mai verde….mici tufe indraznesc sa apara…sigur gasim si apa un pic mai jos.
Tot urmand valea..ne apropiem de traseul marcat cu Cruce Albastra…zarim un palc de vegetatie iubitoare de apa….Instantaneu m-am gandit ca in apropiere se afla un izvor si nu m-am inselat. La gasirea ochiului de apa, am baut mai intai cate o cana de om pentru a ne potoli setea. Apoi a fost un adevarat rasfat…cred ca am baut pe nerasuflate aprox 1,5 litri. Acum imi dau seama ce simt oamenii din caravanele din desert atunci cand intalnesc in calea lor o oaza.
Sa prezint si restul membrilor echipei care au facut aceasta tura:
Robert
Alex prezentand un moment de echilibristica:
Alex
Elena, fotograful principal:
Elena
Foarte interesanti copacii din aceasta vale, mai ales cand ma gandesc ca au doar o mana de pamant in care traiesc:
Un scurt film din ultima parte a traseului nostru:
Iata si traseul pe care l-am inregistrat cu ajutorul gps-ului:
La final, am tras linie si am hotarat ca a fost o tura nemaipomenit de faina. Am suferit un pic de sete, poate ne-a fost un pic mai cald, dar a fost frumos. 17 Km parcursi in 10 ore prin frumoasa Vale a Cernei si a muntilor Mehedinti. Nu am gasit noi “mielul de aur” prin munti…asa cum ne zicea cineva din zona, dar am descoperit frumusetile Cernei si a muntilor prin care trece.
Comentarii recente