No related posts.

Observam ca suntem monitorizati cu atentie:

Va rog sa observati dezmatul pe baza de cola:

Peisajul de toamna este pitoresc, cu toate ca vantul sufla exact din fata, ingreunand foarte mult inaintarea:

Inca un pic si va veni si valea mult asteptata:

Aici am cam depasit viteza legala:

Cam pe acolo trebuie sa ajungem:

Dar mai intai facem o pauza sa tragem cateva poze la drum, ca e foarte bun. Recomand cu caldura, chiar si pentru cursiere.

Iata si drumul tras in poza:

Ne apropiem de cetate. Arata un pic mai bine de aproape. Totusi mai avem un deal de urcat.

Greu la deal….

Unii deja au ajuns si au lasat bicicletele aici:

Urcam la pas si admiram peisajul:

Cam atat am urcat….:

Hai ca ajunge si subsemnatul:

UIte si Cetatea Enisala:

Strajerul cetatii:

Uitam sa facem o fotografie traditionala si plecam inapoi spre Jurilovca. Mihai mai face o pana, ceea ce pune capat aventurii lui in aceasta tura Dobrogeana. Noi continuam pe bicicleta, mai ales ca valea aia unde am depasit viteza legala trebuia parcursa si in sens invers:

Ne bucuram de o vale de aproximativ 8 kilometri, unde exersam diverse stiluri de mers: fara maini, fara picioare, etc

Ne oprim un pic pe Strada Piscicolei, pentru ca prietenii stiu de ce. Uite atat un ochi avea:

Revenim la Strada Principala. Mai avem un pic de mers, dar ne oprim si pentru o inghetata buna:

Si a costat fix un leu…

Dupa mica pauza de inghetata, am mai oprit de doua ori:

Prima oprire, pentru a culege ceva de pe jos. Mentionez ca la Cap Dolosman am ratat una, ea revenind lui Danutz, apoi in valea aceea de 8 km, am calcat peste una cu ambele roti, ulterior am vazut cu coada ochilor cum zboara in niste buruieni…Astfel, asta era a treia si am zis ca merita sa opresc o coborare frumoasa de aprox 40 km/h pentru asta.

Iata si pentru ce am oprit:

A doua oprire: in dreptul intrarii in localitatea Jurilovca. Ne-a placut sejurul acolo, o localitate linistita, unde sigur o sa revenim.

Seara se incheie asa cum trebuie, cu o saramura de peste si o bere (nu am mai facut poze). Tot aici se incheie tura noastra din 2011 cu bicicletele in Dobrogea. Acum am studiat terenul, stim la ce sa ne asteptam si speram la anul sa revenim pentru ca tare mult ne-a placut.

Related posts:

1. Dobrogea 2011 – Ziua a doua pe biciclete
2. Biciclind prin Dobrogea – ziua 1 – Greci
3. Dobrogea – Cape Dolosman
4. Voineasa-Vidra si retur pe biciclete

Mihai spune Ramas bun si indeamna catelul sa se intoarca acasa. Asta este, cu o felie de pate pe paine se pot castiga prieteni buni.

Am luat-o un pic inainte si am fotografiat grupul in timp ce treceau pe langa mine. Ce mi-a fost dat sa vad? O gasca de biciclisti veseli cu zambetul pana la urechi. I love the groups of ciclysts in the morning…

Pe cateva parcele din pamantul de langa drum, se desfasurau lucrari arheologice. Situri rasfirate pe tot dealul. Ore ce or mai cauta? Din cate stiu de prin copilarie, Argamum ar fi fost o localitate infiintata inaintea cetatii Histria (nu asa mare ca Histria, care este prima asezare atestata de pe teritoriul tarii noastre). Tot aici, la Cap Dolosman, zicea o legenda, ca celebrii Argonauti ar fi debarcat si au ascuns Lana de aur. Poate de aceea locul are o asa de mare importanta arheologica si unii inca mai cauta comori ascunse in urma cu veacuri…

Drumul serpuieste printre canale care se desprind din Lacul Razelm si stuf. Stiam ca acest drum este neasfaltat dar mare ne-a fost surprinza sa-l gasim perfect chiar si pentru bicicletele de curse. Bucuria tine pana aproape de finish unde chiar este necesar un MTB.

Mai avem un pic si ajungem. Intre timp, cine are chef, citeste treaba asta:

Oups, am ajuns la o bifurcatie. Vii mai odata cu GPS-ul ala?

Vine si purtatorul gepeseului, dar mai greu, pentru ca s-a oprit sa mai faca niste poze:

Aha, deci la dreapta….

Mai este o coborare frumusica si imediat ajungem la Cap Dolosman.

Daca tot am ajuns, hai sa facem si o poza deaia mai clasica:

Dupa cateva fotografii, vizitam ruinele cetatii si urcam pe faleza sa admiram peisajul.

I believe I can Fly...

Pe malul lacului Razelm peisajul si atmosfera sunt incredibile. Din diverse povesti am aflat ca acest lac a imprumutat din spiritul lui Medeea, cea fara de care Argonautii nu ar fi reusit sa fure Lana de Aur din legenda. Este un lac pe care se pot isca furtuni din senin si valuri foarte mari. De la un localnic am auzit mai demult ca Marea Neagra ar fi o galeata in comparatie cu furtunile iscate pe Razelm.

Facem si o poza de grup. Aici Danutz a scos la iveala un mic trepied, care a facut treaba foarte buna:

Mai stam un pic si Mihai repara o pana (s-a dovedit omul cu cele mai multe pene din expeditie), apoi dupa cum arata si fotografia urmatoare, pornim din nou la drum spre alte obiective de vizitat.

Related posts:

1. Dobrogea 2011 – Ziua a doua pe biciclete
2. Biciclind prin Dobrogea – ziua 1 – Greci

Asta singurel sta frumos la poza. Mai frumos sta infipt in cauciuc…Important este ca de acum stim cu ce avem de a face in zona respectiva si speram sa fim pregatiti cand mai mergem, caci am fost impresionati de Muntii Dobrogei.

Revenind la pensiunea de la Jurilovca, observam ca activitatile noastre se desfasoara sub supraveghere atenta. Nu stim cum o cheama pe respectiva (este o ea), dar este o draguta si am aflat ca-i place orice leguma pe baza de carne. Poate un biscuite..paine mai deloc..decat daca e unsa cu ceva bun.

Dupa ce am reparat camerele (vorba lui Kya…finala campionatului de pus petice), am mancat o ciorba de peste foarte buna. De abia acum realizez, ca la ce foame ne-a fost, nu am mai facut nici o fotografie…ramanem doar cu gandul la ciorba respectiva si sigur mai trecem pe acolo sa repetam figura.  Seara s-a facut si am trecut la odihna, pentru ca a doua zi, ne astepta un traseu destul de lung si indraznet, de aproximativ 100 km.

Iata si traseul urmat, exportat din GPS:

Dimineata, bicicletele poarta urmele de la praful gros de ieri, dar totusi sunt nerabdatoare pentru noul drum care le asteapta:

Nici nu am plecat bine si undeva pe langa Ceamurlia, ia ghiciti cine a facut pana. Ma laudam ca in prima zi eu am scapat de Coltii babei. Astzi am fost primul vizat si roata spate s-a desumflat rapid.  Cat am mesterit eu la roata, fetele au profitat de ragaz si au mai castigat ceva energie de la ciocolata. Mentionez ca majoritatea drumului s-a facut cu vantul din fata, asa ca nu a fost usor mai deloc.

Biciclete si mori de vant (ma rog, nu chiar mori, ca nu macina nimic, dar de vant sunt sigur):

Mi-am adus aminte de calitatea drumului si vreau sa mentionez ca in zona Ceamurlia, Visina, Jurilovca, drumul este de o calitate exceptionala. A fost asfaltat de vre-un an si un pic si e nemaipomenit pentru plimbarile pe bicicleta. Indraznesc sa spun ca si o cursiera o bagi pe drumurile alea fara a avea nici cea mai mica problema.

De la Baia, am intrat pe drumul european si tot aici a incepu un deal frumos. Chiar ma gandeam, ca daca-l trecem pe asta, suntem ca si ajunsi la Histria.

Ce te uiti mai la mine? Nu vezi ca e deal? Nu vezi ca vine tirul din spate? Nu vezi cat ne e de greu? si tie iti arde de poze….

De acolo de jos venim…:

Dupa ce am trecut dealul cel mare de la Baia, ajungem imediat la Mihai Viteazu, unde practic este jumatate din prima parte a traseului. Aici oprim la o benzinarie care are si terasa. Stam aproximativ jumatate de ora sa ne dregem cu ceva Cola si cate o inghetata.

Un domn foarte amabil si bucuros la vederea noastra, ne face o fotografie la toti. Multumim frumos!

 O barca gonflabila care era cat toata Dacia aia…Intr-o zi fac si eu rost de o asemenea barca…Vorba aia: Prietenii stiu de ce…

De la Mihai Viteazu, urmeaza Sinoe, Istria si ultima bucatica de 7 Km pana la cetatea Histria. Parcurgem linistiti drumul pana la indicatorul de 7 Km. De acolo iesim in camp deschis, si incepe sa sufle un vant cumplit. Cei 7 Km s-au transformat intr-un chin, dar numai gandul ca la intoarcere tot acel vant va fi in spate si ca mai avem asa putin, ne-a impins inainte.

Ajungem la Cetatea Histria si sentimentul este inaltator. Chiar am facut 52 de km pana aici, unele portiuni cu vant foarte puternic din fata, ceea ce ne-a slabit un pic de puteri. Trecem la odihna, atat noi cat si bicicletele:

O bicicleta este curioasa sa descifreze inscriptia de pe piatra:

Pentru ca am copilarit in zona, am vizitat cetatea de nenumarate ori, in timpul scolii dar si in timpul liber. Mai multe detalii despre tot situl se gasesc aici. Cat timp Mihai si Misa au vizitat muzeul si situl arheologic, eu m-am odihnit un pic:

Peste putin timp, a trebuit sa plecam, asa ca nu am ratat momentul sa facem o fotografie clasica:

Mihai:

Misa sta la linia de start si ne asteapta. Voi mai aveti chef sa va intoarceti sau ramaneti aici?

Pe drumul de intoarcere nu am mai facut foarte multe fotografii. Poate doar cea cu Kmy care nu a ratat momentul sa manance niste miez de nuca in timpul unei pauze:

Tot pe drumul de intoarcere, prin sate, am remarcat un lucru inedit. Toata lumea striga dupa noi: Hello, How are you, What’s your name, Where are you from, etc. Nu mica le era mirarea cand la un Where are you from? primeau cam asa ceva: de la Bucuresti, sau la un Hello, hello !!! cate un Hai noroc!!!  veritabil. Concluzia este simpla: cicloturismul de abia prinde forma la noi si este mai mult practicat de catre straini. Oricum, oamenii au fost peste tot ospitalieri si s-au purtat civilizat.

Am facut peste 100 de km intr-o zi. Pentru toti cei patru participanti a fost un record de lungime in parcurgerea unui traseu pe bicicleta. Pot sa zic doar atat: La mai multi!!! Dupa cum se va observa si din statistici, viteza medie nu a fost foarte mare, dar a fost cum ne-am propus, de minim 10 km/h. Am avut cu noi apa, batoane energizante, care ne-au fost de un real folos. Prin satele de pe intinsul traseului sunt magazine, crasme, etc de la care te poti alimenta cu cele trebuincioase. Atentie mare la Cetatea Histria, unde nu este nici un magazin sau ceva asemanator. Prin amabilitatea paznicului de la intrarea in muzeu, am avut acces la toaleta si la apa rece.  La intoarcerea in Jurilovca, deja se lasase intunericul, dar am fost pregatiti cu veste reflectorizante, lumini de semnalizare si de drum, inclusiv lanterne frontale. 

Iata ce arata ciclocomputerul la sfarsit de tura:

Statistica drumului Jurilovca – Histria:

Related posts:

1. Biciclind prin Dobrogea – ziua 1 – Greci
2. Voineasa-Vidra si retur pe biciclete

Traseul planuit era unul foarte ambitios, constand in aproximativ 60 km de drum neasfaltat, urcusuri destul de grele, coborari. Iata la ce ne gandisem initial:

Am lasat masinile in centrul localitatii Greci, unde am fost asigurati de catre o doamna ca sunt in siguranta si ca nu umbla nimeni la ele.

Bicicletele sunt pregatite si gata de noua aventura:

Pentru ca acuma aveam jucarii noi, cum ar fi ceva device-uri numite GPS, a durat un pic pana ne-am dumirit cum functioneaza si cum le putem folosi. Pentru orice eventualitate, nu ne-a lipsit harta traditionala si traseul tiparit pe o coala de hartie. Am iesit din localitate si ne-am indreptat spre traseul denumit “Dealul cu Drum” unde am tras o tura de poze traditionale deja:

Pentru ca ne-am abatut un pic de la drum pentru aceasta mini sedinta foto, am mers mai departe pe o scurtatura, taind direct un camp plin de ciulini/scaieti/maracini etc. S-a dovedit a fi o mare greseala aceasta manevra, imediat urmand un sir de patru pene (patru, nu trei in pm a la Adrian Despot). Nu stiu cum s-a facut ca eu am scapat nevatamat din aceasta traversare, sau mai exact cauciucurile mele. Cel putin, asa credeam eu.

Dupa o jumatate de ora de reparatii, moral facut praf, iata ca ne intindem din nou la drum:

Pret de cateva minute, am mers mai incet si nimeni nu a mai povestit nimic despre vre-o pana. Toti trageam cu ochiul la cauciucurile noastre si ale celorlalti pentru a depista vre-o neregula. Din fericire, totul era bine.

Drumul era plin de un strat de praf/colb veritabil. Pentru ca nu a mai plouat de mai mult de doua luni, a avut timp berechet sa creasca. Drumul era un pic la deal, dar conformatia terenului nu ne spunea acest lucru si am pus mersul mai greu pe seama prafului de pe jos si a cauciucurilor noastre de MTB. Mai mergem un pic si datorita caldurii si a oboselii, o mai punem de o pauza:

Dupa un pic de odihna, cel mai bine este sa pleci mai departe. Asa am si facut:

Traseul este foarte bine marcat:

Dupa ce am intrat in padure, situatia s-a schimbat destul de mult. Nu mai batea vantul deloc si era o atmosfera inabusitoare, la fel ca intr-o sera. Praful gros, panta destul de mare, oboseala acumulata pe drum, isi spun cuvantul.

La Mihai a aparut o problema, frana din spate devenind inutilizabila. Am incercat sa o reparam, insa fara prea mare succes. Bine ca intodeauna exista si frana din fata. Am facut un mic consiliu, punand in balanta dificultatea traseului, oboseala noastra, timpul ramas din ziua respectiva si traseele ce urmau facute in zilele urmatoare. Astfel ne-am hotarat sa facem cale intoarsa.

Inapoi am avut parte de o coborare lina si spectaculoasa. Daca la inceputul turei ni se parea ca praful trage greu la cauciucuri, acum nu mai miscam deloc din pedale. Chiar am avut parte numai de vale pana la intoarcerea in sat.

Peisajul este nemaipomenit. Ne mai oprim din cand in cand si admiram frumusetea locurilor. Toamna chiar este superba in muntii Dobrogei. Iata aici ceea ce am numit noi “dinosaurus spine”:

Muntii Dobrogei in toata splendoarea lor:

Un stejar singuratic:

Praf domnule…mult praf…

Ajungem inapoi in Greci si mai tragem o poza traditionala cu bicicletele chiar la monumentul din centrul localitatii. Tot in centru este o cofetarie unde mancam o inghetata nemaipomenit de buna. Recomandam tuturor celor care mai viziteaza zona.

Promitem sa revenim in zona si sa facem complet traseul initial. Pentru moment, am decis ca e de ajuns cat am facut astazi si ne conservam un pic fortele pentru zilele care urmeaza. Iata si traseul inregistrat de gps:

Related posts:

1. O tura prin muntii Fagarasului

Pe scurt, am plecat din Bucuresti destul de devreme, pe traseul binecunoscut: Pitesti – Curtea de Arges – Balea Lac. Echipa este mult mai restransa de data asta. Suntem un grup mic, de patru persone:

Kmy

Vlad

Vali

Eram un pic crispati cu privirea la norii care acopereau toata zona din jurul Curtii de Arges. Ne-am luminat la fete cand am vazut cat de frumos era la Balea, la iesirea din tunelul Transfagarasan.

Trecem prin cateva portiuni periculoase si fara prea multe vorbe, ne apropiem de lacul Caltun, unde urmeaza sa ramanem peste noapte.

De pe varful Laitel admiram privelistea. Vremea superba ne permite sa apasam butonul de “Enjoy!!!”

Uite acolo punem steagul maine!!!

Cam pe acolo….

Inca un pic si ajungem la Caltun. Prin zona asta si-a scapat Vlad izoprenul. Pur si simplu s-a dezlegat de langa rucsac si a fugit la vale. A avut ceva de furca pana l-a recuperat.

Montam corturile. Este putina lume la Caltun in weekendul asta.

Parca e altceva dupa ce ai montat cortul…Era loc destul in refugiul Salvamont, dar am preferat intimitatea cortului. Vantul puternic, care din fericire s-a oprit pe la miezul noptii, ne-a facut sa ne felicitam ca am construit cate un zid de pietre imprejurul corturilor.

Dimineta spre Negoiu. Ne-am trezit pe la ora 05:00 si cam intr-o ora am pornit spre varf. Poate suna anost sa mergi de doua ori intr-un interval de trei saptamani pe Negoiu, dar felul in care se joaca natura cu culorile ma determina sa zic ca oricand as merge acolo sus.

Rasarit la baza lui Negoiu.

Incepem sa urcam spre Strunga Dracului.

Natura se joaca din nou cu culorile.

Pe Strunga Dracului in sus. Una dintre portiunile cele mai faine ale traseului.

Aproape am ajuns in varf.

Iata-l !!! Varful Negoiu, 2535 m, al doilea varf ca inaltime din tara.

Dupa ce am ajuns, ne-am tras un pic sufletul, apoi am trecut la indeplinirea scopului nostru, montarea steagului. In prealabil, acasa, Kmy a pregatit steagul. El era proiectat pentru a fi montat pe un bat simplu. Dupa cateva minute la masina de cusut, steagul era pregatit pentru a fi montat pe suportul de pe Negoiu. Si guess what? Fara masuratori prealabile, am avut “perfect match”.  Iata in cateva imagini cum au decurs operatiunile:

Cam asa sunt impartite task-urile: subsemnatul pe post de suport, Vali da la mana soricei, Vlad face poze, Kmy leaga bine steagul.

Pe final de opreatiune, cam asa aratau treburile.

Si pentru ca ideea a pornit de la Kmy, inchei acest articol prezentand o poza de final numai cu ea, pe varful Negoiu, cu steagul Romaniei.

Related posts:

1. Cum am cucerit Negoiu

Revin la intrebarea initiala cu un raspuns. Vulpea are coada pentru ca sta la sosea si nu se sfieste sa manance ceea ce ii ofera turistii. Iata cateva fotografii:

I-am cerut id-ul de mess si a zis ceva de Foxy_Lady…apoi s-a rusinat si a plecat.

No related posts.

Dupa ceva cafea si trezire completa, incepem sa urcam urmarind traseul bine marcat. Entuziasmul este mare, toata lumea face fotografii, discuta cu aprindere.

Orice lucru bun incepe cu o pauza, sa ca nu ne-am lasat mai prejos. Prima pauza de hidratare a venit repede si a fost binevenita.

Fiind inca dimineata, Lacul Balea si atmosfera de balci de acolo raman in urma. Galagia se pierde undeva in spate. Ramanem doar noi cu muntele. Nu avem nimic altceva de facut decat sa urmam cararea…

Mai urcam un pic, apoi este din nou timpul pentru o pauza. O primim si pe aceasta cu mare placere. Ne punem pe admirat stancile si norii care ne inconjoara.

Pornim din nou la drum. Urmatorul mare obstacol pe care trebuie sa-l trecem este Laitel. Nu ar fi el foarte greu de urcat, dar cu un rucsac destul de burdusit, te cam stoarce de puteri.

Coboram printre stanci si nori. Traseul este Superb si nu avem cuvinte sa-l descriem.

Pe varful Laitel se vad deja alti turisti. Suntem invidiosi pe panorama pe care ei deja o savureaza si parca grabim un pic pasul.

Mai este un pic pana pe varf. Pana ajungem acolo, hai sa invatam sa zburam un pic.

Asa arata un om care a urcat pe laitel cu un rucsac greut in spate. Istovit de puteri.

Ce sa-ti fac daca ai vrut neaparat sa urci pana aici?

Tot grupul se odihneste dupa istovitoarea urcare. Meritam toti cate o bucatica de ciocolata. Vremea este asa cum a promis doamna Romica si tine cu noi. Soare este destul si ne bucuram de razele lui.

Printr-o bresa in norii care atunci se formau ni se arata si Taica Negoiu. Acolo trebuie sa ajungem maine dimineata.

De pe Varful Laitel (2390 m altitudine) peisajul este mirific. Ne clatim ochii in cerul albastru, norii pufosi si muntii care ne inconjoara.

Ne continuam drumul spre Lacul Caltun. Acolo vrem sa campam si sa ne petrecem noaptea, urmand sa urcam a doua zi pe Negoiu. Bocancul din poza vine cu o poveste mai speciala, dar voi aminti alta data despre asta.

Negoiu parca este din ce in ce mai aproape. Deoarece mergem prin norii proaspat creati de mama natura, nu reusim inca sa vedem Lacul Caltun. Printr-o bresa in nori, mai reusim totusi sa ne dam seama pe unde suntem.

Am mai mers un pic si dupa un colt a aparut Lacul Caltun. Fiind o caldare glaciara, arata foarte frumos in mijlocul muntilor. Ne apropiem de el sa-i facem cateva fotografii si sa campam.

Aici este un izvor de unde toata lumea se alimenteaza cu apa. Personal am baut si din lac. Pot spune ca e cea mai buna si rece apa pe care am consumat-o vreodata.

Stiind ca noptile la altitudinea asta sunt destul de aprige din punct de vedere climateric, ne-am apucat sa asezam tabara. Montam corturile si le imprejmuim cu ceva pietre pentru protectie impotriva vantului.

Bau!!! Oare mai e cineva in cort? Norocosul de Catalin a gasit un loc perfect pentru cortul lui.

Pentru ca ne era foame, ne-am apucat de pregatit masa. Mare inventie domnule acest Primus…

Supa toxica la plic. Este un adevarat deliciu consumata dupa cateva ore de mers cu rucsacul in spate.

Nu credeti ca “supa toxica la plic” se poate savura in tihna la Lacul Caltun? Intrebati dara pe Kmy ca va zice ea…

Dupa ce am pus burta la cale, ne-am apucat de stat degeaba. Vorba unui politist acum ceva vreme, “daca stati degeaba incepeti sa inventati idei”, ne-am apucat sa privim harta, studiem pe unde am mers, pe unde mergem maine dimineata, planificam alte ture.

O poza de grup inainte de apusul Soarelui. E cam fara picioare, dar peisajul din spate si poate si personajele din fotografie suplinesc lipsa de pricepere a fotografului. Ii multumim pe aceasta cale domnului care ne-a facut fotografia.  Daca tot e vorba de o poza de grup, hai sa facem si prezentarile. De la stanga la dreapta (cum va uitati la poza): Danutz, Laura, Catalin aka Melcul, George (nu stim de ce statea cu ochii stransi), Radu, Ionut, Cammy, Subsemnatul (E1), Kmy.  Peste seara lui Kmy i s-a facut un pic rau si nu a mai continuat urcarea spre Varful Negoiu. A stat la Lacul Caltun la corturi si ne-a permis sa urcam fara bagaje, ceea ce ne-a facut viata mult mai usoara. Cu aceasta ocazie, toata lumea din grup spune asa: Multumim Kmy!!!

Inca o poza de grup.

Fetele admira apusul de soare la Lacul Caltun. Fara alte comentarii…

Soarele se ascunde dupa munti, Refugiul Salvamont este invaluit in intuneric. Deoarece este un weekend prelungit de Sarbatoarea Sfintei Maria, refugiul este aglomerat. De asemenea, o gramada de lume continua sa soseasca la Caltun chiar si dupa amurg.

Ne setam ceasurile sa sune la ora 05:00 pentru a urca spre Negoiu cat mai de dimineata posibil. Frumos ar fi un rasarit in varf, dar tinand cont ca eram pentru prima data acolo, nu ne putem aventura pe intuneric. Poate data urmatoare.

Pe parcursul noptii a suflat un vant foarte puternic. Daca nu am fi ancorat bine corturile si nu am fi pus pietre imprejur, am fi avut mult frig de indurat. Totul e bine ca am fost prevazatori cand ne-am instalat tabara.

Dimineata superba in drum spre Varful Negoiu, cu pornire de data aceasta fara bagaje in spate, de la Lacul Caltun. Incredibil modul in care natura reuseste sa amestece culorile si sa ne delecteze privirile.

Sssss!!! Sa nu trezim Transilvania…Este inca cuprinsa de somn si nu stie ca unii urca spre Acoperisul Romaniei dis de dimineata.

Chiar inainte de Strunga Dracului, avem parte sa admiram ceva fauna locala. Am facut mai multe fotografii. Cea mai reusita este a lui Ionut, el fiind cap de coloana si implicit a fost ceva mai aproape de caprita.

Strunga Dracului. Impunatoare. Fotografia nu poate sa redea nici 10 % din maretia si frumusetea acestei strungi.Ne lasa pur si simplu fara rasuflare pret de cateva secunde. Apoi ne facem un pic de curaj si incepem sa urcam.

Lanturile de pe margini ne ajuta sa urcam fara probleme. Poate cei care nu folosesc decat o mana au probleme in cateva puncte. In rest, in cateva minute, toata lumea depasteste acest obstacol. Dupa Strunga Dracului, mai urmeaza 10-15 minute de urcus lejer si ajungem in varf.

Iata si varful. 2535 de metri urcati pana pe Acoperisul Romaniei. Merita tot efortul. Am reusit sa facem o gramada de fotografii. Nici una nu poate reda ceea ce vezi cu ochii tai de acolo de sus. Varful ala gol, ma refer la partea metalica, pare foarte urata asa goala. Promit ca urmatoarea tura cand merg pe Negoiu cumpar un steag al Romaniei si il leg acolo.

Uite si poza de grup pe Varful Negoiu. Radu spunea in gluma: mergem in vizita la Nea Goiu.

Lacul Caltun vazut de pe Negoiu. Vad ca multa lume a inceput sa se trezeasca si sa stranga corturile pentru a veni pe urmele noastre. Noi mai stam un pic sus si coboram. Privelistea nu ne lasa sa plecam.

Taica Moldoveanu vegheaza acolo undeva in plan indepartat. Speram sa-l vizitam cat de curand.

Vreau sa spun ca nu am fost fascinat de imaginea muntilor si a Lacului Vidraru (care se vedea complet) pe cat am fost de fascinat de cursul Oltului. Fasia aceea mica de la stanga la dreapta era Raul Olt.

Dupa aproximativ jumatate de ora petrecuta pe varf, am coborat inapoi spre Caltun prin Strunga Doamnei (traseul cu dunga galbena). Am strans corturile si am refacut bagajele, impachetat totul in rucsaci. Iata-ne cu un obiectiv atins: Varful Negoiu 2535 m. Fotografia e facuta chiar inainte de a pleca de la Lacul Caltun spre Tunelul Transfagarasan (Traseu Cruce Albastra – aprox 4 ore).

Incepem sa coboram…parca cu un pic de parere de rau ca lasam in urma asa frumusete…

Ne mai oprim un pic sa admiram mareata opera a naturii.

Tocmai de acolo de sus venim. Parca nu ne vine sa credem…

Incepe sa se vada soseaua Transfagarasan.

Prin tunelul Transfagarasan. Dupa cura cu aer curat pe munte, trebuia sa bagam ceva terapie cu gaze de esapamant. Masinile erau bara la bara, coada intinzandu-se cu mult in afara tunelului. Pe jos inaintai mult mai repede…

Poza facuta la finalul turei, in parcare la Balea. Camera asezata pe un portbagaj de masina.

Per total a fost o tura nemaipomenit de frumoasa. Ne-am distrat pe cinste si am atins un obiectiv la care tanjeam mai demult. Speram sa facem si altele la fel sau chiar mai frumoase.  Nu am facut statistici, cum ar fi ore de mers, km parcursi, etc. Poate per total asta a contribuit la frumusetea turei. Ne-am pregatit totusi cu echipament bun, alimente adecvate conditiilor in care am mers si multa voie buna. Sunt sigur ca a asta condus la o excursie de care ne vom aduce mereu aminte.

No related posts.

Drumul ales a fost prin Pitesti (drumul vechi la dus / autostrada la-ntors). Pe drumul vechi nu tin minte sa fi mers decat poate cand eram mic si multe nu am pierdut. Peste tot sunt denivelari de iti vine greu sa tii motorul pe asfalt. Desi foarte plictisitoare, autostrada s-a dovedit a fi o alegere buna la intoarcere.

Nu sunt prea multe de spus despre prima parte a drumului, am avut o destinatie in minte si pana aproape de Campulung nu a fost nimic interesant. In schimb, de aici incepe o zona foarte frumoasa perfecta pentru motor.

Primul popas de aici, a fost la o benzinarie unde ne-am intalnit cu un motociclist care iesise sa cumpere un ziar. Ne-am pus repede pe povesti si a zis ca el ne prinde din urma si merge cu noi pana acolo, sa faca si el o plimbare. Am continuat drumul si din cauza unui camion ce ne incetinea serios si a aparitiei pe partea dreapta a unei parcari am hotarat la scurt timp sa ne oprim pentru poze.

Nici nu am parcat bine ca langa noi s-a umplut de motociclete.

Una mai spatiala ca alta .

Tot aici ne-am reintalnit cu motociclistul din benzinarie care a spus ca merge cu noi in vizita la nasi (ce au o pensiune acolo).

Zis si facut ne-am pornit la drum.

Un drum superb.

Surpriza a venit cand noi ne-am oprit la pensiunea unde aveam cazare si am constatat ca erau de fapt nasii celui de-al treilea motociclist intalnit in Campulung

Odata ajunsi nu am mai avut decat sa ne luptam cu lenea, gratarele si berea. Totul in compania unor peisaje superbe.

Asa sa lasat seara peste noi.

A doua zi, plini de forte proaspete ne-am hotarat sa vedem si pestera aflata la doar 5 km de noi.

Drumul a fost chiar mai frumos decat in ziua precedenta.

Zambetele noastre mai mai ca se vedeau prin casca

La pestera, tot romanul incerca sa intre cu masina. Noroc ca scarile de la intrare nu le permiteau accesul. Cred am fi primul popor la coada pentru un turism de tip ‘drive-in’

In pestera am avut parte chiar si de ghid; o fraza ne-a rezonat in minte: ‘Atentie la cap!’

(singura poza cu intreg echipajul)

Motociclistii inalti ca brazii!

La plecare am mai avut un scurt popas pentru masa de pranz.

Dupa care ne-am urnit din loc…

…spre Bucuresti.

Related posts:

1. De la Mamaia la Bucuresti (pe drumul cel mai ’scurt’)

Aici e punctul de plecare pe trei trasee. De la stanga la dreapta: Jepii Mari (Triunghi Albastru), Jepii Mici (Cruce Albastra) si Cascada Urlatoare (Punct Rosu).

Noi pe asta urcam. Am observat ca un animal de provenienta romaneasca, dotat cu marker (la ce mama dreaq iti trebuie marker permanent pe munte?!) a mazgalit majoritatea placutelor indicatoare de pe Jepii Mici si Mari. Ii urez pe aceasta cale, sa se intalneasca candva cu acel “Urs Pervers” despre care tot pomenea in inscrierile lui.

Si tot urcam prin padure. Vegetatia abundenta ne apara de soarele arzator cu toate ca este inca devreme. Ajungem rapid din urma cateva grupuri de turisti, pe care le depasim imediat. Aveam cale lunga in fata noastra si nu aveam mult timp de pierdut.

Un peisaj demn de Hirosyma. Copacii complet goliti de frunze si uscati complet.

Unde se intalnesc telecabinele care fac ruta Busteni – Babele si retur.

Parasim zona cu copaci si vegetatie abundenta. Mai departe ar fi trebuit sa incepa o zona cu vegetatie alpina. Dam in schimb de aceasta zona cu scaieti (nu le stiu denumirea exacta). Imi aduc aminte ca erau tare buni la incalcit in par cand eram mai mici…

Facem o pauza ceva mai mare pentru hidratare si racorire. Apa asta de la munte e nemaipomenit de curata si rece. Exact cum trebuie sa fie o apa buna.

Incepe urcus mai serios. Lanturile sunt foarte bune pentru sprijin. Unora dintre noi chiar le face placere treaba asta cu lanturile…:P

Si tot urcam….

Ce ati vazut fratilor de va uitati toti in sus?

Si iar urcam…

In zonele mai periculoase de pe traseu, se gaseste cate o cruce. Din cate am citit, majoritatea accidenteleor au avut loc in conditii atmosferice neprielnice efectuarii acestui traseu…

Oaaaaa Foca !!!! Cat am urcaaaaat…..

Aici Bianca ne arata ceva.

Uite ce ne arata. O capra neagra (maro la culoare) manca linistita varfurile la crengute. Noroc ca sapuniera mea are un pic de zoom.

Incercam sa impingem muntele un pic mai incolo, sa largim poteca. Muntele nu e de acord cu noi si nu se lasa miscat.

Uite acolo sus trebuie sa ajungem. Nu mai e asa de mult…

Ajungem la Cabana Caraiman. Aici pauza de hidratare si cate un baton energizant (cereale si fructe confiate).

Pornim spre Cabana Piatra Arsa. Ne oprim un pic sa refacem proviziile de apa. Eu am baut aproape 3 litri de apa din Busteni pana la Cabana Caraiman. Cu toate ca e munte, a fost destul de cald.

Pe Platoul Bucegilor in drum spre Cabana Piatra Arsa.

Vorbind cu neamurile (la telefon).

Cabana este imediat dupa aceasta zona cu Jepi. Stam la Piatra Arsa pret de o cafea, apoi o luam spre Cantonul Jepilor, urmand sa coboram spre Busteni pe traseul Jepii Mari.

O parte din Busteni vazuta de la Cantonul Jepii Mari.

La Canton.

De la Canton, am luat-o printre Jepi la vale, spre Busteni.

La sfarsitul turei, dar fara alcool pentru ca urma sa mergem cu masina spre casa. Per total a fost o tura foarte frumoasa. O recomandam tuturor amatorilor de drumetii pe munte.

Related posts:

1. Pe Jepii Mari
2. Caracinul African cu solzi mari (Arnoldichthys spilopterus)