Fiind aproape la mijlocul excursiei noastre si in fata etapei “regina” a traseului, incepem ziua in forta, cu o cafea preparata in regie proprie. Gazdele noastre din Dunavatul de Jos fac cafea buna, dar noi suntem mult prea matinali

Urmeaza un mic dejun copios, asa cum le sta bine unora care urmeaza sa pedaleze o zi intreaga. Dupa o poza de grup regulamentara, plecam spre Tulcea, punctul final urmand a fi Luncavita – Cetatuia.

Nici nu iesim bine din Dunavatul de Jos, ca o punem de o poza de grup.

Trecem pe langa o cultura de in, apoi depasim dealurile de la Mahmudia. Btw..pe dealurile alea, lumea merge la prasit porumbul cu bmw-ul…vehicolele cu tractiune animala fiind demult depasite.

Pentru jumatatea zilei, tinta este Faleza din Tulcea, unde vrem sa oprim pentru a manca…si bineinteles pt covrigii de la autogara (asta e pt cunoscatori).

Pe faleza din Tulcea, mancam la “Restaurant Faleza”. Sincer…nu recomand carciuma, produsele din peste nefiind la inaltimea asteptarilor cu toate ca aveam destule pedale la activ si o foame pe masura.

Tragem o poza de grup, cu covrigii din dotare la ghidon. Urmeaza marea incercare a zilei, pana de la iesirea din Tulcea, precum si dealul de la Somova.

Undeva in fata garii/autogarii din Tulcea.

Fiinta asta mica, aparuse pe lume cu o zi inainte sa o vedem noi. A fost vedeta unei binemeritate pauze in timpul urcarii dealului de la Somova. Ca sa ma opresc un pic la acest deal…in ceea ce priveste urcarea lui pe bicicleta: e destul de usor de trecut, insa altfel se pune problema dupa ce ai undeva la 6-7 ore de pedalat in spate, plus cateva bagaje Oricum..e un traseu si o urcare mult prea faina, ramane una din favoritele mele.

Coborarea este feerica si exact cum trebuie. Drumul destul de liber, enjoy la maxim. O tinem asa pret de cateva ore, scurte urcari, coborari faine…kilometri multi adaugati la odo.

Seara se apropie cu repeziciune, ne apropiem de Luncavita. Oprim in sat pentru ceva provizii si ne indreptam apoi spre Agropensiunea Cetatuia. O mentiune speciala avem aici, sa multumim gazdei – Domnul Nicu. Din discutile din timpul zilei la telefon, omul ne-a povestit ca nu are cine sa ne faca de mancare. I-am povestit ca nu suntem pretentiosi, iar cu niste biciclisti care au muncit la pedale toata ziua nu ai cum sa gresesti, orice fel de mancare ai pune pe masa. Astfel, am fost asteptati (undeva la ora 22:00) cu cea mai buna mamaliga cu branza (mamaliga facuta de domnul Nicu) si niste snitele excelente Dusul a fost excelent, somnul…a venit instant. O zi in care am bifat 118 km de la Dunavat pana la Cetatuia.

Alaturi de Negruta, paznicul pensiunii aflate fix la buza padurii de fag

Urmatoarea etapa, este de la Cetatuia la Baia. Aici e de mentionat atentionarea venita via email de la un site de booking: “Ioan, Baia is calling your name !!!” :)))

Pornim prin padurea de fag – pensiunea e de fapt pe Valea Fagilor. O zona faina de tot, buna de vizitat cu bicicletele sau la picior, in ambele variante avand ce vedea.

Pauza de selfie-stick. Cu Nikonu’, da ?

The “making of “.

Dobrogea. Atat.

Inaintam prin cateva sate amortite (nimeni pe strazi) – Nifon, Hamcearca, Balabancea, pana cand in calea noastra apar niste pomi fructiferi pe marginea soselei. Atunci, din senin, se dezlantuie noua specie de biciclist: CIRESARUL. Cred ca nu am mai mancat cirese direct din pom din copilarie. Profitam din plin de acest moment.

Continuam pe dealuri pana la Popasul Ciucurova, unde servim masa de pranz.  Urmeaza o urcare frumusica, in plina amiaza, indreptandu-ne incet-incet spre Slava Cercheza si Slava Rusa.

Ajungem la Baia, punctul final al acestei etape (aprox 80 km parcursi). Hotelul e un chici maxim, in schimb…mancarea este excelenta. Facem planuri pentru urmatoarele doua etape, privind cu ingrijorare la atentionarile meteorologice pentru urmatoarele 2-3 zile. Se anunta furtuni puternice…

A doua zi, prognoza se confirma:

Hotaram de comun acord sa punem capat Turei Dobrogene din 2017, urmand ca intr-un viitor apropat sa completam si traseul ramas. Ar fi urmat Cheile Dobrogei, Pestera Liliecilor si intoarcerea la Navodari pentru inchiderea circuitului. Ne intoarcem la casele noastre multumiti si impliniti dupa o tura extrem de faina, alaturi de prieteni. Sper la cat mai multe si la cat mai frumoase.

Dobrogea inseamna vechi (muntii cei mai batrani din tara noastra), inseamna nou (Delta Dunarii si aluviunile aduse din toata Europa), inseamna greu (vant + dealuri) – biciclistii stiu despre ce vorbesc, inseamna istorie, inseamna frumos….ca sa nu o mai lungesc…o singura expresie e de ajuns: “le are pe toate”

De prin iarna, mai exact de Sfantul Ioan , am lansat intrebarea catre Laura si Florin, cei mai biciclisti dintre prietenii nostri. Turul Dobrogei de Nord, pe biciclete. Am trasat un traseu, am impartit toti kilometrii pe etape si cam asta a iesit:

Ce a iesit la final, cu mici ajustari, arata cam asa:

Aproximativ 400 de km de distractie
Traseul pe zile este cam asa:
Ziua 1: Navodari – Jurilovca
Ziua 2: Jurilovca – Enisala – Dunavatul de Jos
Ziua 3: Dunavatul de Jos – Tulcea – Luncavita
Ziua 4: Luncavita – Baia
Ziua 5: Baia – Cheile Dobrogei – Navodari

Am tot amanat ziua plecarii, calcule, concedii, din nou amanari…pana cand, intr-un final, a venit: 4 Iunie 2017.

Pana la a descrie cum a fost plecarea, vreau sa zic ca nu degeaba ziceau personajele din Operatiunea Monstrul ca “in fond si la urma urmei, pregatirile sunt totul”.  Nu e chiar asa, mai este si partea cea mai interesanta din timpul calatoriei.  Liste peste liste, redus mormanul de bagaje la strictul necesar, redus inca o data…pana am reusit sa avem tot ce ne trebuie in bagaje. Cazarile, au fost peste tot la pensiune si hotel, rezervate pe booking sau vorbind direct cu proprietarii.

Startul nu s-a dat clasic, cu plecare pentru toata lumea din acelasi loc…de fapt..locul a fost acelasi…timpii de plecare au fost diferiti, eu si Kmy plecand mai devreme, am rulat foarte incet de la Navodari pana la Mihai Viteazu, Laura si Florin ajungandu-ne in pauza de pranz.

Dimineata la 7:00, la Navodari, intr-o benzinarie. Poza facuta de amicul nostru Dragos, cu care ne-am intalnit fix la plecare. Ce sa mai zic? Lumea este foarte mica, mai ales la Navodari.

Dupa ce am pierdut cu folos o ora impreuna cu Dragos, am pornit mai departe. Dupa ce treci de Rafinaria Rompetrol, Corbu cu ai lui pescari pusi pe treaba (nu le-am urat nici o bafta, am trecut linistiti pe langa ei) si intersectia care te trimite spre plaja de la Vadu, adevarata feerie se dezvaluie. Pur si simplu Dobrogea, asa cum imi place mie, asa cum mi-am imaginat-o cand m-am gandit la tura asta, la inceputurile ei. Traficul auto aproape ca dispare, mai raman doar cateva masini de prin satele pierdute in lungul drumului (Sacele,  Histria, Sinoe, etc) .

Primele dealuri apar in calea noastra….ma gandesc un pic cu groaza la ce urmeaza. Dar surpriza, spatele #rezista Apasam butonul de Enjoy si atat, nimic altceva. Este de ajuns.

!!! Click pe poze, pentru o vizualizare la dimensiunea reala.

Si o fotografie cu calutii nostri, bicicletele, avand acelasi fundal:

Facutul pozelor cu lanul impanzit de Mac, este sport national O intamplare interesanta, cand urcam dealul de la Baia. Ruland incet, am avut timp sa surprindem un dialog, intre ceva paznici ai unui lan de cereale si fotografii de ocazie, niste doamne. Fiind parcare auto in punctul respectiv, foarte multa lume care calatoreste cu masina opreste si fotografiaza. Asta nu e rau, dar multi intra in lan, contribuind la crearea unei poteci din ce in ce mai largi, implicit ducand la distrugerea culturii. Domnii paznici aveau cuvintele la locul lor,  politicos cereau doamnelor sa paraseasca lanul, raspunsul fiind neaos si adaptat cam la tot ce se intampla in jurul nostru in ultima vreme: sa vina paznicul cu actele, sa demonstreze ca e proprietate privata…si mai ales, sa demonstreze ca e a lui. csf ? csmz ? (ce sa mai zic?) Nai csf, ncsmz. Parca ziceau altfel unii prin vest…dar alea sunt doar filme ?!

Zona generatoare de conflicte:

Coborand spre Istria:

Cum se coboara corect

Trecem cu entuziasm prin Istria:

Dupa localitatea Baia, parasim cei 2 km parcursi pe DN-ul dintre Constanta si Tulcea si facem dreapta catre Jurilovca.

La Ceamurlia de Jos, o intalnire interesanta, langa un stadion cu nocturna – ceva lucrare cu fonduri Europene –  tribune si tot ce trebuie – banuiesc ca de asta aveau cea mai mare nevoie locuitorii din satul ala.

Ajungem la Jurilovca, unde gazdele ne asteapta cu masa pusa. De foame, nici macar nu mai zambim la poza

Felul principal, se numeste Malasol:

Repede o poza, pana nu mancam tot:

Dupa ce punem burtile la cale, la ceas de seara, dam o raita prin micul port care e fix langa pensiune, port amenajat se pare de curand (ma refer la ultimii ani), eu nu-l stiam asa

Amintire…cam asta e ce a ramas de pe vremuri:

La Albinuta era inchis. Dar nu asta era problema, ci frunzele de Nuc puse la manerul usii. In acelasi fel era decorata toata biserica, bonus ceva iarba/fan/otava intinsa pe la intrari si pe sub ferestre. A doua zi erau Rusaliile, obiceiul fiind mai mult decat sigur relationat cu aceasta sarbatoare. Poate ne lamureste si pe noi cineva in privinta asta

Plecam a doua zi din Jurilovca, dupa ce ne luam ramas bun de la gazde si facem o poza de grup. Entuziasmul este la el acasa

Numarul masinilor care circula pe sosea tinde spre zero, asa ca avem timp sa ne mai jucam cu fotografiile:

Si concursul de sarituri sincron pe soseaua dintre Jurilovca si Salcioara:

Enisala, here we come:

Cetatea Enisala in toata splendoarea ei:

Paznicul cetatii:

De la Enisala, ne indreptam spre Sarichioi. Avem parte de o pizza delicioasa si cateva beri (fara alcool, daaa ???), toate acestea fiind de ajuns pentru a ne reface fortele pana la Dunavatul de Jos, destinatia noastra.

De la Sarichioi, ne indreptam spre Murighiol. Avem parte de tot ce e mai frumos in Dobrogea:

Energie verde:

Cum se face un selfie corect. Cu tot cu batz de selfie si formatia “The Selfies”:

Exersam mersul in formatie:

Inca o poza de grup, regizata, inainte de Murighiol. Inainte de realizarea pozei refuzam politicos, in limba romana, un cetatean cu Audi – care s-a intros brusc dupa ce a trecut de noi – si ne oferea cu insistenta, intr-o engleza unica, urmatoarele: “camping, trip boat, camping, trip boat”

Ultima grupare, inainte de a intra in Dunavat. O remarca a unui copil mia ramas la suflet. Mergand foarte incet prin sat, copilul s-a desprins de langa mamica lui…si alergand pe langa noi, ne striga: “Salut Aventurieri !!!!!”

Ajungem la pensiune, strangem bicicletele, mancam si … la somn toata lumea Gazdele ne-au lasat in pace dupa cateva vorbe schimbate. Se pare ca in Delta nu esti asa interesant daca nu te plimbi cu barca Mai bine pentru noi, avem timp sa curatam linistiti bicicletele si sa le pregatim pentru a doua zi.

Delicios:

Urmeaza etapa regina a Turului Dobrogei de Nord: Dunavatul de Jos – Luncavita. Peste 100 de km presarati cu dealuri, mai ales cel de la Somova

A trecut ceva vreme de cand am fost pe un “carpodrom”, asa ca iata-ne prezenti la un concurs de pescuit organizat de compania unde muncim zi de zi.

Cu cateva zile inainte membrii echipelor s-au intalni, s-au stabilit regulile, s-au tras la sorti standurile, asa ca Vineri dupamiaza ne prezentam cu voie buna la balta Hermes-Peris. Locatia este excelenta, se ajunge cu masina pe orice tip de vreme, locatia este mai mult decat civilizata.

Urma ca la startul concursului sa se prezinte un numar de 12 echipe, majoritatea formate din 3 membri.  Echipa noastra a suferit din start o pierdere, unul dintre colegi fiind retinut de ceva probleme medicale. Dar mergem inainte si asa

Pentru ca regulamentul ne permite, incepem o sesiune de antrenament cu cateva ore inainte de startul concursului. Componenta echipei: subsemnatul si Pitic – o sa-l vedeti mai tarziu in poze.

Cam asa arata treaba pe standul numarul 17, cel de pe care am pescuit noi:

Pana pe la miezul noptii, nu se intampla nimic notabil, doar un minciog rupt de catre niste colegi (minciogul fiind al meu). Parca nu degeaba in filmul “Operatiunea Monstrul”, personajul Corneliu zicea: “tot secretul e sa fii nitel suparat”

Bagam o supa toxica la plic, ceva BFA (bere fara alcool – ca doar de dimineatza la 06:00 incepe concursul) si hai sa ne bagam la culcare. Mi-am montat cortul, dar paca cerul instelat, caldura de afara, atmosfera de vara veritabila nu ma lasa sa intru in cort, asa ca iau un izopren si o patura si ma instalez langa lansete, direct pe ponton.

Atmosfera de seara:

Urmaresc o vreme Carul Mare, ceva avioane, diverse obiecte de pe cer….si cand sa adorm..incepe nebunia. Senzorul de la o lanseta o ia razna..piu-piu-piu….intepam ..iar in 10 minute avem pe mal primul mustacios putin peste 8 kg.

O tinem tot asa pe parcusrsul intregii nopti, inca 3 capturi la 8 kg, unul de 6 kg si unul ceva mai micut. De fiecare data cand incercam sa adorm, se gasea un crap sa-mi dea trezirea. De data asta nu am fost deloc deranjat ca sunt trezit din somn, ba chiar ma bucuram Pana dimineata inainte de concurs, am prins un total de 51 kg de peste. Nu cred ca e rau pentru o sesiune de antrenament.

Ora 06:00, incepe concursul.

Micul dejun este servit, incepem sa nadim serios …dar lipsa de somn incepe sa-si spuna cuvantul. Pentru ca pestele este linistit, ma bag din nou sub patura langa lansete si pana pe la 7:00 prind jumatate de ora de somn. Suficient !!! zice prima captura de 12.04 kg, crap romanesc:

Din momentul asta, se declanseaza nebunia

Mai trec cateva minute si apare un Crap Oglinda mai micut. Ii uram “Bine ai venit !!!”

Si tot asa, pana pe la ora 11:00

Inca o captura si deja primul loc in concurs e al nostru:

Pe malul opus, in caldura insuportabila a amiezii ne viziteaza o Barza – sa speram ca este cu noroc:

Este o caldura insuportabila, berea se incalzeste daca nu o bei repede Suntem vizitati de catre colegi si beneficiem de o poza de echipa:

Pana in acest moment, avem un total de 47 kg si suntem la mare distanta inaintea locului 2.

Faza funny in momentul cand am scos al doilea mustacios de 12 kg. Deja lumea se strangea ca la urs cand aveam o captura. Unul dintre colegi, membru al altei echipe, ne intreaba ce tip de momeala folosim. Ii arat boilies-ul cazut din gura pestelui, il ridic si i-l pun in palma. Uite la asa ceva dam Omul se face nevazut, apare in schimb peste o ora, bucuros novoie mare: Te rog frumos, imi mai dai o bila deaia ? Am pus-o pe cea veche la o undita si am prins si eu unul de 5 kg. Frumos, ce sa zic:) Ii mai dam omului cateva bile, care ne multumeste si pleaca fericit.

La un moment dat, trece arbitrul pe langa noi si ne anunta ca am fost depasiti de o alta echipa cu 1 kg, imediat dupa ce am ratat o Salonta la 4-5 kg exact cand sa-l bagam in minciog.

Asta este, concursul inca nu s-a incheiat…..ii spun la Pitic ca trebuie sa fim fair-play si sa-i felicitam pe baieti in caz ca vor castiga. La care Pitic o intoarce excelent: Pentru un kil in plm ????!! Luptam pana la capat !!!

Facem o mini-sedintza, facem un inventar al nadei care ne-a ramas si hotaram sa schimbam un pic tactica fix cu o ora jumate inainte de finalul concursului. Scoatem 2 lansete aruncate un pic in lateral, punem momeala noua, le aruncam central unde este grosul patului de nada. Totodata aruncam toata nada acolo, pastram doar cateva bile in caz ca trebuie sa mai schimbam ceva.

Acuma…incepe celebra zicala…”rabdare si tutun”. Tutun nu mai este…rabdare nu prea. Nu ne mai arde de stat la umbra…de apa sau bere rece. Minutele se scurg repede….toate in defavoarea noastra.

Cu 30 de minute inainte de final, avertizorul de la una din cele 2 lansete o ia razna….frana de bait-runner permite pestelui sa ia fir cu repeziciune. Adrenalina la maxim !!! Trec 10 minute cu un stres teribil, apare un crap romanesc marisor care scuipa carligul din gura exact cand intra in plasa minciogului. Dar deja e al nostru, are 9.75 kg.  La ora 14:40 suntem din nou pe primul loc.

Ora 15:00 – final de concurs. Am castigat !!!

Ala mare din mijloc, e al nostru:

Si poza de grup cu cele 3 echipe de pe podium:

La final de concurs, trag niste concluzii:

- am castigat cu un total de 56.75 kg. Adunand si cele 51 de kg prinse peste noate….faceti singuri un total. Recomand balta oricarui iubitor de pescuit la crap

- Capturile, in ordinea intrarii, in kg: 12.04, 5.27, 9.51, 8.20, 12.10, 9.75

- sa pescuiesti in concurs nu e asa simplu cum pare, se dezlantuie “animalul din tine”, tot timpul este ceva de facut, mereu esti contra-cronometru. Lipsa unui al treilea membru in echipa s-a simtit teribil. Macar cineva care sa faca poze si sa ne tina de vorba, tot ar fi fost bun.

- felicitari organizatorilor (cei care au organizat concursul) si personalului baltii, au fost cu totii amabili, nu ne-a lipsit nimic pe toata perioada petrecuta acolo.

- fiind primul concurs la care am participat, culmea ..l-am si castigat…am deschis o Cutie a Pandorei cu aceasta partida de vis. Ehhh…timp sa fie caci vor mai fi concursuri, Slava Domnului !!!

Sau un fel de “Trash the Shirt”

Dupa o seara cu povesti imprejurul focului, cazare la hotelul cu un miliard de stele si tantari aproape deloc (un pic de vant a fugarit si mama tantarilor), urmeaza o noua zi minunata.

Jiri cel matinal:

Locul de campare de pe Canalul Suez mi s-a parut cel mai fain, dar inca nu stiam ce aveam rezervat pentru seara urmatoare. Pana acolo si atunci, aveam o zi intreaga in fata, de aceea, fiecare minut dintr-o astfel de expeditie trebuie savurat si trait la maxim.

Dimineata se scurge regulamentar, servim micul dejun, ne dezmortim la cate o cafea. Nu ne grabim deloc, avem timp berechet sa ajungem la urmatorul loc de campare.

Planuiesc sa scriu un articol mai detaliat in ceea ce priveste echipamentul si mancarea intr-o astfel de expeditie. Ceea ce vedeti aici in continuare, este o camasa folosita la un eveniment important din viata mea in anul 2008, de aici si aluzia cu “trash the shirt” :).  Pentru ca o camasa larga cu maneca lunga te apara de soarele arzator mai bine decat orice crema cu factor de protectie, am folosit numai asa ceva in aceasta excursie.

Si daca tot avem camasa de la evenimentul special, Viorel improvizeaza cu ceva banda adeziva de culoare neagra si o punem de un papion elegant. Sa fim seriosi, a mai vazut Delta Dunarii asa ceva?

The making of:

Sedinta Foto in soarele de dimineata:

Poate ca euforia imbracarii cu camasa alba sau faptul ca in noaptea care tocmai a trecut m-am odihnit cum nu am mai facut-o demult, am pornit pe Canalul Suez spre Canalul Perivolovca intr-un ritm nebun. La un moment dat, mi-am dat seama ca ceilalti sunt mult in urma si va trebui sa-i astept. Nu ma simteam obosit deloc, iar “alergarea” asta de dimineata mi-am dat seama ca ma bine-dispune.

Am oprit la intersectia celor doua canale si am fotografiat cativa membri ai grupului (nu neaparat in ordinea sosirii):

Marian

Jiri si Marcela

Dan

Lusiana

Viorel

Dupa regrupare pornim mai departe pe Garla Perivolovca. Traficul barcilor cu motor a crescut, deoarece este weekend si au aparut ceva turisti in zona.

Intram pe Lacul Chiril, dar suntem practic busculati de cateva ambarcatiuni motorizate care cara turisti pana pe lac. Admiram un pic o padure de Nuferi, ceva radacini subacvatice si plecam mai departe, iesim din lac si ne continuam drumul.

Fiecare merge in ritmul lui, asa ca ne rasfiram pe o distanta destul de considerabila. Raman la un moment dat singur si am parte de o intamplare inedita.

In dreptul unei colibe pescaresti sunt ajuns de catre doua barci (la marime erau cam cat o Laguna 535) cu motoare puternice (150 cai frumosi). Barcile erau populate cu cate 4 indivizi, eu i-am catalogat de tip LBP (Low brain power) mai ales din cauza expresiei fetelor. Sigur nu erau localnici, nu am reusit sa-mi dau seama de unde erau si ce cautau pe acolo. Barcutele si motoarele pareau destul de noi, iar indivizii prezentau deficiente in manevrearea lor corecta.  Dupa ce le-am facut semn sa incetineasca, altfel nu aveau de gand sa faca asta…si mi-ar fi umplut caiacul cu apa, una dintre barci a vrut sa acosteze la coliba pescareasca in dreptul careia ma aflam. In momentul cand au atins malul, un potop de injuraturi a inceput sa se reverse asupra lor de la pescarul care probabil detinea locul respectiv. Stiu doar ca indivizii nu ziceau nimic, dar cum pescarul continua potopul de injuraturi si se indrepta amenintaror spre locul unde acostau, au bagat rapit in “reverse” si dusi au fost. Din nou, nu au mai tinut cont ca trebuie sa incetineasca….pe aici ti-e drumul. Cat s-a petrecut scena, nu am mai padelat…la un moment dat chiar m-am intors sa pun caiacul perpendicular pe valurile formate de barca. In schimb, potopul de injuraturi a continuat minute bune….pe masura ce ma indepartam auzeam noi si noi expresii. Mi-am dat seama ca sunt avansat pana la genunchiul broastei in ale injuraturilor, omul ala avand un repertoriu extrem de bogat. Practic, nimic nu se repeta, fiecare injuratura era unica

Lasand in urma injuraturile, ajungem la locul de servit pranzul. Tot o coliba pescareasca, de data asta incuiata. Nimeni in zona, asa ca zabovim aproape o ora in locul respectiv.

Nivelul crescut al apei a limitat spatiul pe care ne putem desfasura. In timpul mesei, admiram o familie de serpi (asa banuiesc…find unul mare si multi mai mici, toti aia mici fiind egali in dimensiuni):

Inainte sa ajungem la urmatorul loc de campare, avem parte de o aventura de nedescris. Trecem printr-o padure inundata, o gramada de vegetatie (mie imi place sa spun ca merg prin salata), o padure de stuf. Prin locul ingust, in stuf, e mai greu cu padelatul si trebuie sa te descurci cum poti.  Oricum ar fi, distractia e maxima.

Iata un mic filmulet de la Mihai:

Trecem de stuf si de salata si ajungem la locul de campare. ca sa fiu mai exact….e undeva “in the middle of nowhere”. Apropo de locuri de campare si trasee, ele pot sa nu fie exacte. Datorita unor setari pe care le-am facut la inceput in GPS, nu am putut inregistra in fiecare zi traseul. Dar anumite puncte cheie le-am salvat, iar traseul este desenat pe Google Pamant. Pentru cei care doresc sa foloseasca aceste trasee (puse de mine aici doar pentru orientare) le recomand sa fie atenti, mai ales ca in Delta Dunarii peisajul se poate schimba de la o zi la alta. De exemplu, vine un plaur, astupa o intrare intr-un lac (ceea ce am si patit cu cativa ani in urma) si ai de ocolit o vesnicie pana in punctul unde vroiai sa ajungi initial. Ce este si mai importanta, este ca asemenea excursie se poate face doar impreuna cu cineva care a mai mers prin locurile respective, care stie sa citeasca zona si care te poate indruma. Altfel, o exccursie prost planificata, se poate transforma intr-un cosmar, sau chiar o lupta pentru supravietuire.

Pentru ca toata lumea e obosita de la caldura si pentru ca mai e mult pana se lasa soarele jos, avem timp berechet de o mica siesta inainte de a monta tabara, la umbra unei salcii gigantice:

Mie nu-mi este deloc somn si plec un pic in recunoastere. Suntem pe un grind unde nu cred ca au mai calcat oameni de cel putin 10 ani. Wow!!! Ma indepartez de grup cateva sute de metri. Trag o sperietura groaznica, la cativa centimetri de mine, in vegetatia abundenta statea ascunsa o femela de fazan. Din intamplare m-am oprit langa ea. A sarit dand din aripi si strigand cat o tinea pliscul. Va dati seama ca mi-a sarit inima din loc…dupa cateva secunde mi-am adus aminte de faza asta cu porcii de acum cativa ani.

Mi se pare ca zaresc un fel de poteca formata in vegetatia inalta si cu toate ca locul nu pare calcat de om, se distinge destul de clar. Terenul devine un pic mai nisipos si se vad clar urme de porci mistreti. Deci se rezolva si misterul acelei carari.

Urme de mistret pe carare:

Si confirmarea, locul de scaldat si tolanit in noroi. Sa mai zica careva ca nu e bine sa fii porc:

Aproape de locul unde toti isi fac siesta, gasesc ramasitele astea. Banuiesc ca sunt de cal, locul avand urme clare ca ar fi frecventat de aceste animale nobile.

De altfel, intregul loc este botezat “La Cai”.

Dupamiaza se scurge linistita, montam tabara si ne pregatim pentru o seara imprejurul focului.

Cortul nostru, steagului lui Viorel:

Vine seara, avem din nou cazare la hotelul cu un miliard de stele. Ce te faci…ca suntem supra-cazati impreuna cu tantarii. Toti tantarii, da da. NU cred ca mai erau altii in lume la ora aceea, se adunasera toti acolo. Sa ne rupa pe noi. Prin pantalonii grosi, prin Polar si tricou (nu credeam ca pot sa patrunda asa..prin doua straturi de haine….dar uite ca se poate). Am facut foc, iar imprejurul focului ne-am asezat noi. In spatele nostru..cred ca erau aprox 20 de spirale fumegande…spirale dealea care miros/fumega impotriva tantarilor.  Cred ca nici in foc nu scapam de ei. Ne-am chinuit asa o perioada, apoi ne-am indreptat fiecare la locul nostru de dormit. In cort…boierie..nici un tantar…asa ca Somn de voie. Peste noapte, tot am auzit diverse zgomote in zona unde stiam ca era locul de foc. Mi-am dat seama ca e unul dintre colegi, asa ca nu m-am impacientat. Cand ne-am trezit, aveam sa gasim asta:

Viorel intretinuse focul toata noaptea, consumase toate lemnele..si dormise langa foc. M-am intrebat instant, oare cat sange a donat omul asta in cursul noptzii? L-au lasat tantarii sa doarma macar o ora? Oricum as fi luat-o, nu am ce zice, curajos om. Respect !!!

Era dimineata ultimelei zile petrecute in caiac in Delta Dunarii, zile petrecute intr-o companie placuta. Pe aceasta cale le transmit un mare MULTUMESC!!! tuturor care au participat si au facut acest lucru posibil. De la fiecare am invatat cate ceva si sper ca si eu mi-am adus contributia cat de cat la aceasta excursie.

Cu proviziile pe terminate, tabara ridicata, ne indreptam incet-incet spre Dunavatul de Jos, punctul final al calatoriei noastre. Restul turistilor parca au intrat in pamant (sau sub apa) asa ca avem parte de liniste pana la Bratul Sfantu Gheorghe. Asa ca o punem de o poza de grup, cred ca e una din cele mai reusite fotografii din aceasta expeditie.

La intrarea pe bratul Sf. Gheorghe ne oprim si o punem de o baie in Dunare. Apa curge repede, curentul e puternic, dar noi suntem opriti pe un imens banc de nisip, momentan acoperit cu apa aproximativ 30-40cm. Dupa baie, pornim pe canalaul Dunavat spre gazda care ne asteapta in localitate cu masa pregatita. Exersez impreuna cu cei doi Viorei mai multe traversari ale Dunarii in plin curent. Cine stie…poate la TID, poate altcandva..vor folosi invatamintele de aici. Cu ocazia asata am afalat si eu ce e ala un Eddy. Asta dupa ce era sa rup cateva undite ale unor oameni care pescuiau linistiti la confluenta canalului cu bratul principal…dar care si-au dat seama de nevolnicia mea. Imi cer scuze inca o data ca au fost intelegatori cu mine….sau poate m-au injurat doar in gand.

Ajungem la masini si la gazda care ne asteapta cu Saramura de peste pe masa.

Pofta Buna!!!

Traseul din ultimele doua zile:

Si pentru ca acum avem burta plina, iata si cateva concluzii:

- Aia cu “Jur ca nu mai merg in delta decat Singur” se aplica mai mult in cazul pescarilor (pana acum nu am avut problema asta). Am avut parte de o companie extrem de placuta, un grup de Nota 20, oameni unul-si-unul.

- NU mergeti intr-o excursie de acest tip decat insotiti de persoane care stiu ce fac, care au mai experimentat acest tip de turism si pe ajutorurl carora va puteti baza oricand.

- traseele sunt desenate de mine, reprezinta in principiu zonele pe unde am umblat. Inregistrarile facute de GPS erau mult mai alambicate, au fost portiuni unde ne-am intors, invartit, etc. Locurile de campare se pot schimba in functie de cotele apelor, modificari bruste ale lacurilor/canalelor, asa ca nu e sigur sa va bazati fix pe ele. Inca o data, daca folositi informatiile de traseu si locuri de campare, le folositi pe propria raspundere.

- Recomand cu mare caldura echipa Enot (Viorel si Lusiana), echipa care a facut posibila aceasta tura de neuitat. Caiacul “Little Nemo” mi-a facut cu ochiul si cred ca a fost inceputul unei prietenii frumoase.

Inchei acest articol cu gandul la tura urmatoare (poate in August :)) si cu inca doua fotografii de grup, la fel, unele din cele mai reusite.

Dupa o cina copioasa, un timp de calitate petrecut alaturi de oameni deosebiti si o noapte fara incidente, dimineata ne-am trezit in sunete de pasari, zgomot de fond generat de catre cohortele de brotaci si un rasarit fantastic. Ce poate fi mai frumos de atat?

Cam asa ceva se vedea din usa cortului pe care l-am impartit cu Dan pe toata durata expeditiei:

Prefer sa-i spun “The morning view :)”:

Servim micul dejun si sunt primul care lanseaza caiacul la apa. Este o mare diferenta fata de prima zi. Miscarile de padelare mi se par naturale, caiacul inainteaza lin pe apele linistite, fara un fir de vant care sa disturbe oglinda apei. Fac o tura singur pe un canal apropiat si imi dau seama ca nu mai am nevoie de vesta de salvare (nu recomand acest lucru, mai ales pentru cei care nu stiu sa inoate prea bine).

 Intram pe un mic lac apropiat locului de campare. Se vede cam asa (click pe poze pentru a le viziona la dimensiunea initiala):

Dam navala cu totii in micul lac:

Cineva trebuie sa faca si poze, in cazul de fata, Viorel

Altii apasa acel buton de “Enjoy” si obtin maximum posibil din timpul petrecut aici:

Ma retrag intr-o margine de lac si observ un Nufar care imi face cu ochiul, numai bun pentru o fotografie de desktop de windoze. In drum spre subiect, dau peste un cuib de pasare parasit, cu ceva victime ramase in urma. Incerc sa-mi imaginez drama petrecuta aici, dar imi dau seama ca asta e natura, totul se naste si apoi moare.

Iata si Nufarul:

Pornim mai departe pe Canalul Litcov spre punctul unde se va face pauza de pranz. Eu si Dan ne separam un pic de grup si intram pana pe Lacul Potcoava de Sud. Intrarea din Litcov pana in lac este un loc feeric, salcii cazute, vegetatie abundenta. Exact la intrare in lac apa este limpede si cateva marlite (stiuci) isi fac simtita prezenta. Ahhhh!!! Undita pe care am luat-o cu mine (impreuna cu permisul de pescuit vizat de la ANPA – aici ar fi o istorie intreaga de povestit cum l-am obtinut) este intr-un sac impermeabil la care nu am acces, asa ca ma rezum sa admir plescaiturile la suprafata apei impreuna cu paznicul locului:

Parasim Lacul Potcoava si tragem serios sa-i ajungem pe ceilalti. Facem cateva “liniute” cu caiacele sa vedem care e mai rapid. Caiacul stock din polipropilena al lui Danutz versus caiacul din lemn si fibra de sticla (Little Nemo) construit de Viorel. In fotografie nu sunt eu (este Marian), dar el merge cu un Little Nemo identic cu cel cu care am mers si eu.

Observam un adapost interesant, banuiesc ca este improvizat dintr-o fosta cabina a unei ambarcatiuni mari:

Locul pentru pranz este un mic grind cu o coliba pescareasca, singurul loc ramas uscat in zona, in rest totul este inundat. La masa am avut orez fiert (pilaf) impreuna cu o conserva de carne. Yummy !!!

In timpul mesei, un pescar vine la noi si ne tine de vorba. Ii oferim un Radler (bere cu lamaie, sau lamaie cu un pic de bere). Este prietenos si trotilat, ne apostrofeaza ca de ce nu avem bere “deaia buna” ??!! ne lasa sa mancam in pace si se duce in treaba lui.

Dupa masa de pranz hoinarim o vreme pe Litcov, apoi dupamiza intram pe Canalul Suez, unde trebuie sa montam tabara pentru a doua noapte.

Celalalt Viorel si Mihai:

Marcela si Jiri:

Suntem asteptati la locul de campare (Viorel a ajuns mai devreme si ne-a pregatit o surpriza):

Iata si produsul final, nume de cod “Adunare Generala”. O mancare bazata numai pe legume, din care am mancat 3 portii la fel ca cele din imagine. Recunosc ca la cat eram de infometat dar si la cat de buuunaaa a fost, ar mai fi incaput …dar m-am gandit si la ceilalti :D:D:D

Poza de grup, in timpul mesei:

Tabara este montata, drapelul arborat regulamentar pe o padela infipta in nisip:

Avem cazare la un hotel cu un miliard de stele, iar pentru ca am ajuns devreme, avem timp pentru o baie in Canalul Suez, dar si timp pentru a ne aduna gandurile.

Studiem traseul parcurs pana acum, dar si ce zone urmeaza a fi explorate:

Ceva treburi gospodaresti:

Admiram fauna de pe malul canalului, ceva melci si lipitori:

La ceas de seara tabara este survolata de cativa pelicani:

Se lasa noaptea si facem un foc din lemnele aduse cu caiacele pana in tabara:

Deoarece incepe sa bata un vanticel placut, nu suntem deloc onorati de prezenta tantarilor. Asa ca in liniste, dupa ce ultimele flacari se sting, ne retragem fiecare la cortul nostru cu sufletele implinite. Urmeaza o zi deosebita, continuarea in episodul urmator.

Traseul parcurs in ziua a doua:

Cu toate ca incepand din 2007 am mers in Delta Dunarii in fiecare an, cautam un mod aparte de a vizita aceasta minunatie a naturii. E frumos sa vizitezi Delta si intr-o barca cu motor, dar simteam totusi ca nu e modalitatea adecvata de a practica turismul in zona respectiva. Motivul il reprezinta in primul rand zgomotul facut de motorul barcii, care deranja tot ceea ce inseamna pasari. Tot cautand si cautand, i-am descoperit pe prietenii de la Enot, care organizeaza iesiri cu caiacele in diverse zone ale tarii, un turism…altfel. Si cand spun altfel, trebuie sa uitam despre pensiuni, hoteluri de x stele, lux si comoditate. Pentru mine, acest altfel, e ca o intoarcere la inceputuri cand ai doar lucrurile necesare pentru a trai, esti doar tu si Natura.

Dupa ce am primit invitatia de la Enot, a fost o cursa contra-cronometru pentru a vedea care dintre prietenii mei mai merge. Dupa cateva mesaje si telefoane am stabilit cine merge (in cazul de fatza Danutz) si a inceput febra pregatirilor. Ca sa citez o replica celebra din “Operatiunea Monstrul”, “in fond si la urma urmei, pregatirile sunt totul“.

Pentru ca tot mediul prin care ne plimba era “water based”, mi-am achizitionat un set de saci impermeabili. S-au dovedit a fi eficienti, toate obictele pe care le-am avut cu mine au scapat uscate si nevatamate.

Cu o seara inaintea plecarii, am facut un inventar al echipamentului, sub supravegherea atenta a lui Floppy. Ce sa zic, am trecut de controlul calitatii cu succes. (click pe poze pentru o vizualizare la dimensiune normala).

Despre echipamentul necesar intr-o astfel de expeditie cred ca voi scrie intr-o postare ulterioara, deoarece este ceva de povestit si aici. Sunt lucruri neaparat necesare dar iti dai seama pe parcurs ca multe lucruri le cari degeaba.

A venit si ziua mult asteptata, ziua cand trebuia sa ne prezentam la Murighiol la ora 09:00 in punctul de asamblare si plecare in marea aventura.

O punem si de o poza de grup, poza realizata de un motociclist care campase peste noapte pe malul bratului Sfantu Gheorghe.

Avand poza de grup, iata si membrii expeditiei, de la stanga la dreapta: Subsemnatul, Dan, Mihai, Marian, Marcela, Jiri, Lusiana, Viorel si Viorel :).

Cu toate ca este cod galben de inundatie, apa este crescuta, curentul foarte puternic si vantul potrivnic, ne lansam la apa. Suntem increzatori, drept dovada imaginea inaintea plecarii:

Pentru aceasta tura am apelat la cateva piese vechi de imbracaminte. Cand esti toata ziua in caiac, este bine sa ai haine largi, cu maneca lunga, palarie cu boruri largi, ochelari de soare daca e posibil. La inceput am folosit si manusi, cele de bicicleta fiind foarte bune, dar mai tarziu s-au dovedit inutile, cu toate ca iti protejeaza bine mainile impotriva arsurilor.  Camasile din tinerete s-au dovedit excelente pentru acest tip de activitate.

Ne lansam la apa si pentru ca nu am mai padelat niciodata intr-un curent asa de puternic (importiva curentului) si cu vantul fix din fata, aplic un principiu care se muleaza perfect pe aceasta situatie: “Minte multa nu se cere, prost sa fii sa ai putere“. Se pare ca functioneaza si avansam spre Uzlina.

Luam pranzul undeva pe Bratul Sfantu Gheorghe si continuam pe traseul urmator: Uzlina, Lacul Uzlina, Lacul Isacel si tot asa pana la locul de campare, undeva pe canalul Litcov.

Si pentru ca am uitat sa prezint toti membrii expeditiei, iata-l si pe ultimul, Holly The Cow. A fost prezenta tot timpul pe caiacul meu, caiac botezat Little Nemo :). Nu a fost botezat de noi, asa a fost numit de catre parintele sau, Viorel.

Ahoi !!!

Pentru ca dupamiaza vantul se linisteste, avem timp berechet sa ajungem pe lumina la locul de campare, admiram frumusetea canalelor si a lacurilor prin care trecem. Vreau sa spun ca esti cuprins de magia locurilor, de felul in care natura modeleaza peisajul. Apa crescuta ne permite sa intram intr-o padure inundata.

Cuib de Chira de Balta, langa un Nufar Alb:

Pe lacul Isacel (Lusiana):

Pe canalul Litcov:

Pentru ca este destul timp pana se insereaza, ne rasfiram, unii raman sa admire nuferii de pe lac, altii continuam linistiti spre locul de campare. Se apropie o ploaie de vara cu tunete si fulgere. Padeland pe canal, doar auzim zgomotul furtunii, nu reusim sa o si vedem din cauza vegetatiei abundente.

Acostam intr-unul din putinele locuri ramase ne-inundate, montam rapid corturile si scapam la mustata de o ploaie care dureaza aproximativ jumatate de ora.

Vedere din cort:

Enjoy the magic of the Rain:

Dupa ce ploaia ne paraseste, ne ocupam de pregatirea mesei:

Ce merge mai bine dupa ploaie si o masa copioasa?  Un ceai de menta proaspata:

Prima seara din expeditie poate sa inceapa, Enotul vegheaza asupra noastra:

Pentru a alunga cohortele de tantari, care in prima seara nu ne-au deranjat prea tare, am facut un mic foculet. Impreuna cu un pic de Autan ii tinem departe de noi.

Imprejurul focului, incepe sa se sudeze o echipa deosebita, formata din oameni deosebiti.

Noapte Buna !!!

Continuarea, in articolul urmator

Traseul primei zile:

Personal, cred ca e cel mai potrivit mod de a vizita Delta. Nu deranjezi pasarile cu galagia facuta de motorul barcii si astfel ai un mare avantaj, te poti apropia de pasari/animale in liniste.

In poze ii regasiti pe prietenii de la Enot undeva pe Dunarea Veche, langa Mila 23.

14 Kg