Dupa aventura din prima zi de pe meleaguri Dobrogene (articolul este aici), ne-am retras la o pensiune in localitatea Jurilovca, pe malul lacului Razelm. Dupa formalitatile de cazare, mancare, etc am trecut la lucruri mai serioase si anume repararea camerelor ciuruite prin zona Dobrogei de Nord.  Intre timp am aflat ca spinii cu care am avut de a face au o denumire: Coltii babei. Si pe buna dreptate ca sunt coltii babei… Am scos o gramada de spini din cauciucuri si camere. Iata un exemplu cu ce am avut de furca:

Asta singurel sta frumos la poza. Mai frumos sta infipt in cauciuc…Important este ca de acum stim cu ce avem de a face in zona respectiva si speram sa fim pregatiti cand mai mergem, caci am fost impresionati de Muntii Dobrogei.

Revenind la pensiunea de la Jurilovca, observam ca activitatile noastre se desfasoara sub supraveghere atenta. Nu stim cum o cheama pe respectiva (este o ea), dar este o draguta si am aflat ca-i place orice leguma pe baza de carne. Poate un biscuite..paine mai deloc..decat daca e unsa cu ceva bun.

Dupa ce am reparat camerele (vorba lui Kya…finala campionatului de pus petice), am mancat o ciorba de peste foarte buna. De abia acum realizez, ca la ce foame ne-a fost, nu am mai facut nici o fotografie…ramanem doar cu gandul la ciorba respectiva si sigur mai trecem pe acolo sa repetam figura.  Seara s-a facut si am trecut la odihna, pentru ca a doua zi, ne astepta un traseu destul de lung si indraznet, de aproximativ 100 km.

Iata si traseul urmat, exportat din GPS:

Dimineata, bicicletele poarta urmele de la praful gros de ieri, dar totusi sunt nerabdatoare pentru noul drum care le asteapta:

Nici nu am plecat bine si undeva pe langa Ceamurlia, ia ghiciti cine a facut pana. Ma laudam ca in prima zi eu am scapat de Coltii babei. Astzi am fost primul vizat si roata spate s-a desumflat rapid.  Cat am mesterit eu la roata, fetele au profitat de ragaz si au mai castigat ceva energie de la ciocolata. Mentionez ca majoritatea drumului s-a facut cu vantul din fata, asa ca nu a fost usor mai deloc.

Biciclete si mori de vant (ma rog, nu chiar mori, ca nu macina nimic, dar de vant sunt sigur):

Mi-am adus aminte de calitatea drumului si vreau sa mentionez ca in zona Ceamurlia, Visina, Jurilovca, drumul este de o calitate exceptionala. A fost asfaltat de vre-un an si un pic si e nemaipomenit pentru plimbarile pe bicicleta. Indraznesc sa spun ca si o cursiera o bagi pe drumurile alea fara a avea nici cea mai mica problema.

De la Baia, am intrat pe drumul european si tot aici a incepu un deal frumos. Chiar ma gandeam, ca daca-l trecem pe asta, suntem ca si ajunsi la Histria.

Ce te uiti mai la mine? Nu vezi ca e deal? Nu vezi ca vine tirul din spate? Nu vezi cat ne e de greu? si tie iti arde de poze….

De acolo de jos venim…:

Dupa ce am trecut dealul cel mare de la Baia, ajungem imediat la Mihai Viteazu, unde practic este jumatate din prima parte a traseului. Aici oprim la o benzinarie care are si terasa. Stam aproximativ jumatate de ora sa ne dregem cu ceva Cola si cate o inghetata.

Un domn foarte amabil si bucuros la vederea noastra, ne face o fotografie la toti. Multumim frumos!

 O barca gonflabila care era cat toata Dacia aia…Intr-o zi fac si eu rost de o asemenea barca…Vorba aia: Prietenii stiu de ce…

De la Mihai Viteazu, urmeaza Sinoe, Istria si ultima bucatica de 7 Km pana la cetatea Histria. Parcurgem linistiti drumul pana la indicatorul de 7 Km. De acolo iesim in camp deschis, si incepe sa sufle un vant cumplit. Cei 7 Km s-au transformat intr-un chin, dar numai gandul ca la intoarcere tot acel vant va fi in spate si ca mai avem asa putin, ne-a impins inainte.

Ajungem la Cetatea Histria si sentimentul este inaltator. Chiar am facut 52 de km pana aici, unele portiuni cu vant foarte puternic din fata, ceea ce ne-a slabit un pic de puteri. Trecem la odihna, atat noi cat si bicicletele:

O bicicleta este curioasa sa descifreze inscriptia de pe piatra:

Pentru ca am copilarit in zona, am vizitat cetatea de nenumarate ori, in timpul scolii dar si in timpul liber. Mai multe detalii despre tot situl se gasesc aici. Cat timp Mihai si Misa au vizitat muzeul si situl arheologic, eu m-am odihnit un pic:

Peste putin timp, a trebuit sa plecam, asa ca nu am ratat momentul sa facem o fotografie clasica:

Mihai:

Misa sta la linia de start si ne asteapta. Voi mai aveti chef sa va intoarceti sau ramaneti aici?

Pe drumul de intoarcere nu am mai facut foarte multe fotografii. Poate doar cea cu Kmy care nu a ratat momentul sa manance niste miez de nuca in timpul unei pauze:

Tot pe drumul de intoarcere, prin sate, am remarcat un lucru inedit. Toata lumea striga dupa noi: Hello, How are you, What’s your name, Where are you from, etc. Nu mica le era mirarea cand la un Where are you from? primeau cam asa ceva: de la Bucuresti, sau la un Hello, hello !!! cate un Hai noroc!!!  veritabil. Concluzia este simpla: cicloturismul de abia prinde forma la noi si este mai mult practicat de catre straini. Oricum, oamenii au fost peste tot ospitalieri si s-au purtat civilizat.

Am facut peste 100 de km intr-o zi. Pentru toti cei patru participanti a fost un record de lungime in parcurgerea unui traseu pe bicicleta. Pot sa zic doar atat: La mai multi!!! Dupa cum se va observa si din statistici, viteza medie nu a fost foarte mare, dar a fost cum ne-am propus, de minim 10 km/h. Am avut cu noi apa, batoane energizante, care ne-au fost de un real folos. Prin satele de pe intinsul traseului sunt magazine, crasme, etc de la care te poti alimenta cu cele trebuincioase. Atentie mare la Cetatea Histria, unde nu este nici un magazin sau ceva asemanator. Prin amabilitatea paznicului de la intrarea in muzeu, am avut acces la toaleta si la apa rece.  La intoarcerea in Jurilovca, deja se lasase intunericul, dar am fost pregatiti cu veste reflectorizante, lumini de semnalizare si de drum, inclusiv lanterne frontale. 

Iata ce arata ciclocomputerul la sfarsit de tura:

Statistica drumului Jurilovca – Histria: