Pescar Hoinar in Romania

In a treia zi din periplul nostru in Dobrogea, mai intai ne-a crescut numarul de participanti, inca doi oameni alaturandu-se grupului initial. Dupa pregatirile de dimineta, biciclete pregatite, iata ca plecam din nou la drum, de data aceasta urmand un traseu mai scurt, dar foarte frumos. Este vorba despre Cap Dolosman si cetatea Argamum. Semnul catre cetate se poate vedea in centrul localitatii Jurilovca, nu poate fi ratat. La plecarea de la pensiune, prietena noastra de ieri ne-a petrecut pana la marginea satului, asigurandu-se ca nu suntem deranjati de diverse alte exemplare din neamul canin, care hoinaresc din belsug pe ulitele din Jurilovca. Pe mine ma mira aspectul asta prin sate. Sunt destui caini, dar nu sunt deloc agresivi cu biciclistii, ceea ce ma bucura. Nu se comporta ca cei de la oras, care te iau in colimator de la o distanta considerabila. Poate sunt mai educati, sau poate in mediul rural merge mai multa lume pe bicicleta si sunt obisnuiti.

Mihai spune Ramas bun si indeamna catelul sa se intoarca acasa. Asta este, cu o felie de pate pe paine se pot castiga prieteni buni.

Am luat-o un pic inainte si am fotografiat grupul in timp ce treceau pe langa mine. Ce mi-a fost dat sa vad? O gasca de biciclisti veseli cu zambetul pana la urechi. I love the groups of ciclysts in the morning…

Pe cateva parcele din pamantul de langa drum, se desfasurau lucrari arheologice. Situri rasfirate pe tot dealul. Ore ce or mai cauta? Din cate stiu de prin copilarie, Argamum ar fi fost o localitate infiintata inaintea cetatii Histria (nu asa mare ca Histria, care este prima asezare atestata de pe teritoriul tarii noastre). Tot aici, la Cap Dolosman, zicea o legenda, ca celebrii Argonauti ar fi debarcat si au ascuns Lana de aur. Poate de aceea locul are o asa de mare importanta arheologica si unii inca mai cauta comori ascunse in urma cu veacuri…

Drumul serpuieste printre canale care se desprind din Lacul Razelm si stuf. Stiam ca acest drum este neasfaltat dar mare ne-a fost surprinza sa-l gasim perfect chiar si pentru bicicletele de curse. Bucuria tine pana aproape de finish unde chiar este necesar un MTB.

Mai avem un pic si ajungem. Intre timp, cine are chef, citeste treaba asta:

Oups, am ajuns la o bifurcatie. Vii mai odata cu GPS-ul ala?

Vine si purtatorul gepeseului, dar mai greu, pentru ca s-a oprit sa mai faca niste poze:

Aha, deci la dreapta….

Mai este o coborare frumusica si imediat ajungem la Cap Dolosman.

Daca tot am ajuns, hai sa facem si o poza deaia mai clasica:

Dupa cateva fotografii, vizitam ruinele cetatii si urcam pe faleza sa admiram peisajul.

Pe malul lacului Razelm peisajul si atmosfera sunt incredibile. Din diverse povesti am aflat ca acest lac a imprumutat din spiritul lui Medeea, cea fara de care Argonautii nu ar fi reusit sa fure Lana de Aur din legenda. Este un lac pe care se pot isca furtuni din senin si valuri foarte mari. De la un localnic am auzit mai demult ca Marea Neagra ar fi o galeata in comparatie cu furtunile iscate pe Razelm.

Facem si o poza de grup. Aici Danutz a scos la iveala un mic trepied, care a facut treaba foarte buna:

Mai stam un pic si Mihai repara o pana (s-a dovedit omul cu cele mai multe pene din expeditie), apoi dupa cum arata si fotografia urmatoare, pornim din nou la drum spre alte obiective de vizitat.

Dupa aventura din prima zi de pe meleaguri Dobrogene (articolul este aici), ne-am retras la o pensiune in localitatea Jurilovca, pe malul lacului Razelm. Dupa formalitatile de cazare, mancare, etc am trecut la lucruri mai serioase si anume repararea camerelor ciuruite prin zona Dobrogei de Nord.  Intre timp am aflat ca spinii cu care am avut de a face au o denumire: Coltii babei. Si pe buna dreptate ca sunt coltii babei… Am scos o gramada de spini din cauciucuri si camere. Iata un exemplu cu ce am avut de furca:

Asta singurel sta frumos la poza. Mai frumos sta infipt in cauciuc…Important este ca de acum stim cu ce avem de a face in zona respectiva si speram sa fim pregatiti cand mai mergem, caci am fost impresionati de Muntii Dobrogei.

Revenind la pensiunea de la Jurilovca, observam ca activitatile noastre se desfasoara sub supraveghere atenta. Nu stim cum o cheama pe respectiva (este o ea), dar este o draguta si am aflat ca-i place orice leguma pe baza de carne. Poate un biscuite..paine mai deloc..decat daca e unsa cu ceva bun.

Dupa ce am reparat camerele (vorba lui Kya…finala campionatului de pus petice), am mancat o ciorba de peste foarte buna. De abia acum realizez, ca la ce foame ne-a fost, nu am mai facut nici o fotografie…ramanem doar cu gandul la ciorba respectiva si sigur mai trecem pe acolo sa repetam figura.  Seara s-a facut si am trecut la odihna, pentru ca a doua zi, ne astepta un traseu destul de lung si indraznet, de aproximativ 100 km.

Iata si traseul urmat, exportat din GPS:

 

Dimineata, bicicletele poarta urmele de la praful gros de ieri, dar totusi sunt nerabdatoare pentru noul drum care le asteapta:

Nici nu am plecat bine si undeva pe langa Ceamurlia, ia ghiciti cine a facut pana. Ma laudam ca in prima zi eu am scapat de Coltii babei. Astzi am fost primul vizat si roata spate s-a desumflat rapid.  Cat am mesterit eu la roata, fetele au profitat de ragaz si au mai castigat ceva energie de la ciocolata. Mentionez ca majoritatea drumului s-a facut cu vantul din fata, asa ca nu a fost usor mai deloc.

Biciclete si mori de vant (ma rog, nu chiar mori, ca nu macina nimic, dar de vant sunt sigur):

Mi-am adus aminte de calitatea drumului si vreau sa mentionez ca in zona Ceamurlia, Visina, Jurilovca, drumul este de o calitate exceptionala. A fost asfaltat de vre-un an si un pic si e nemaipomenit pentru plimbarile pe bicicleta. Indraznesc sa spun ca si o cursiera o bagi pe drumurile alea fara a avea nici cea mai mica problema.

De la Baia, am intrat pe drumul european si tot aici a incepu un deal frumos. Chiar ma gandeam, ca daca-l trecem pe asta, suntem ca si ajunsi la Histria.

Ce te uiti mai la mine? Nu vezi ca e deal? Nu vezi ca vine tirul din spate? Nu vezi cat ne e de greu? si tie iti arde de poze….

De acolo de jos venim…:

Dupa ce am trecut dealul cel mare de la Baia, ajungem imediat la Mihai Viteazu, unde practic este jumatate din prima parte a traseului. Aici oprim la o benzinarie care are si terasa. Stam aproximativ jumatate de ora sa ne dregem cu ceva Cola si cate o inghetata.

Un domn foarte amabil si bucuros la vederea noastra, ne face o fotografie la toti. Multumim frumos!

 O barca gonflabila care era cat toata Dacia aia…Intr-o zi fac si eu rost de o asemenea barca…Vorba aia: Prietenii stiu de ce…

De la Mihai Viteazu, urmeaza Sinoe, Istria si ultima bucatica de 7 Km pana la cetatea Histria. Parcurgem linistiti drumul pana la indicatorul de 7 Km. De acolo iesim in camp deschis, si incepe sa sufle un vant cumplit. Cei 7 Km s-au transformat intr-un chin, dar numai gandul ca la intoarcere tot acel vant va fi in spate si ca mai avem asa putin, ne-a impins inainte.

Ajungem la Cetatea Histria si sentimentul este inaltator. Chiar am facut 52 de km pana aici, unele portiuni cu vant foarte puternic din fata, ceea ce ne-a slabit un pic de puteri. Trecem la odihna, atat noi cat si bicicletele:

O bicicleta este curioasa sa descifreze inscriptia de pe piatra:

Pentru ca am copilarit in zona, am vizitat cetatea de nenumarate ori, in timpul scolii dar si in timpul liber. Mai multe detalii despre tot situl se gasesc aici. Cat timp Mihai si Misa au vizitat muzeul si situl arheologic, eu m-am odihnit un pic:

Peste putin timp, a trebuit sa plecam, asa ca nu am ratat momentul sa facem o fotografie clasica:

Mihai:

Misa sta la linia de start si ne asteapta. Voi mai aveti chef sa va intoarceti sau ramaneti aici?

Pe drumul de intoarcere nu am mai facut foarte multe fotografii. Poate doar cea cu Kmy care nu a ratat momentul sa manance niste miez de nuca in timpul unei pauze:

Tot pe drumul de intoarcere, prin sate, am remarcat un lucru inedit. Toata lumea striga dupa noi: Hello, How are you, What’s your name, Where are you from, etc. Nu mica le era mirarea cand la un Where are you from? primeau cam asa ceva: de la Bucuresti, sau la un Hello, hello !!! cate un Hai noroc!!!  veritabil. Concluzia este simpla: cicloturismul de abia prinde forma la noi si este mai mult practicat de catre straini. Oricum, oamenii au fost peste tot ospitalieri si s-au purtat civilizat.

Am facut peste 100 de km intr-o zi. Pentru toti cei patru participanti a fost un record de lungime in parcurgerea unui traseu pe bicicleta. Pot sa zic doar atat: La mai multi!!! Dupa cum se va observa si din statistici, viteza medie nu a fost foarte mare, dar a fost cum ne-am propus, de minim 10 km/h. Am avut cu noi apa, batoane energizante, care ne-au fost de un real folos. Prin satele de pe intinsul traseului sunt magazine, crasme, etc de la care te poti alimenta cu cele trebuincioase. Atentie mare la Cetatea Histria, unde nu este nici un magazin sau ceva asemanator. Prin amabilitatea paznicului de la intrarea in muzeu, am avut acces la toaleta si la apa rece.  La intoarcerea in Jurilovca, deja se lasase intunericul, dar am fost pregatiti cu veste reflectorizante, lumini de semnalizare si de drum, inclusiv lanterne frontale. 

Iata ce arata ciclocomputerul la sfarsit de tura:

Statistica drumului Jurilovca – Histria:

Tura Dobrogeana era planuita de ceva vreme…Ne-am luat din timp cateva zile libere si iata-ne Joi dimineta cu masini si biciclete in drum spre destinatia noastra: satul Greci, judetul Tulcea. Initial am vrut sa mergem pe ruta Bucuresti – Braila, sa traversam Dunarea pe la Smardan, sa luam si noi bac-ul anul acesta. Deoarece cotele apelor Dunarii nu aratau prea bine, am renuntat la versiunea traversarii cu bac-ul si am intrat in Dobrogea pe podul de la Giurgeni. De aici, a mai durat un pic pana in satul Greci. Recomand drumul national pentru cei care merg cu masinile pana acolo, prin Saraiu, Topolog, Ciucurova, Horia. Este cu 15 km mai lung decat cel care ajunge de la Harsova direct pe malul Dunarii, dar calitatea este mult mai buna, mai ales ca unele portiuni sunt destul de proaspat asfaltate (cele mai apropiate de Macin).

Traseul planuit era unul foarte ambitios, constand in aproximativ 60 km de drum neasfaltat, urcusuri destul de grele, coborari. Iata la ce ne gandisem initial:

Am lasat masinile in centrul localitatii Greci, unde am fost asigurati de catre o doamna ca sunt in siguranta si ca nu umbla nimeni la ele.

Bicicletele sunt pregatite si gata de noua aventura:

Pentru ca acuma aveam jucarii noi, cum ar fi ceva device-uri numite GPS, a durat un pic pana ne-am dumirit cum functioneaza si cum le putem folosi. Pentru orice eventualitate, nu ne-a lipsit harta traditionala si traseul tiparit pe o coala de hartie. Am iesit din localitate si ne-am indreptat spre traseul denumit “Dealul cu Drum” unde am tras o tura de poze traditionale deja:

Pentru ca ne-am abatut un pic de la drum pentru aceasta mini sedinta foto, am mers mai departe pe o scurtatura, taind direct un camp plin de ciulini/scaieti/maracini etc. S-a dovedit a fi o mare greseala aceasta manevra, imediat urmand un sir de patru pene (patru, nu trei in pm a la Adrian Despot). Nu stiu cum s-a facut ca eu am scapat nevatamat din aceasta traversare, sau mai exact cauciucurile mele. Cel putin, asa credeam eu.

Dupa o jumatate de ora de reparatii, moral facut praf, iata ca ne intindem din nou la drum:

Pret de cateva minute, am mers mai incet si nimeni nu a mai povestit nimic despre vre-o pana. Toti trageam cu ochiul la cauciucurile noastre si ale celorlalti pentru a depista vre-o neregula. Din fericire, totul era bine.

Drumul era plin de un strat de praf/colb veritabil. Pentru ca nu a mai plouat de mai mult de doua luni, a avut timp berechet sa creasca. Drumul era un pic la deal, dar conformatia terenului nu ne spunea acest lucru si am pus mersul mai greu pe seama prafului de pe jos si a cauciucurilor noastre de MTB. Mai mergem un pic si datorita caldurii si a oboselii, o mai punem de o pauza:

Dupa un pic de odihna, cel mai bine este sa pleci mai departe. Asa am si facut:

Traseul este foarte bine marcat:

Dupa ce am intrat in padure, situatia s-a schimbat destul de mult. Nu mai batea vantul deloc si era o atmosfera inabusitoare, la fel ca intr-o sera. Praful gros, panta destul de mare, oboseala acumulata pe drum, isi spun cuvantul.

La Mihai a aparut o problema, frana din spate devenind inutilizabila. Am incercat sa o reparam, insa fara prea mare succes. Bine ca intodeauna exista si frana din fata. Am facut un mic consiliu, punand in balanta dificultatea traseului, oboseala noastra, timpul ramas din ziua respectiva si traseele ce urmau facute in zilele urmatoare. Astfel ne-am hotarat sa facem cale intoarsa.

Inapoi am avut parte de o coborare lina si spectaculoasa. Daca la inceputul turei ni se parea ca praful trage greu la cauciucuri, acum nu mai miscam deloc din pedale. Chiar am avut parte numai de vale pana la intoarcerea in sat.

Peisajul este nemaipomenit. Ne mai oprim din cand in cand si admiram frumusetea locurilor. Toamna chiar este superba in muntii Dobrogei. Iata aici ceea ce am numit noi “dinosaurus spine”:

Muntii Dobrogei in toata splendoarea lor:

Un stejar singuratic:

Praf domnule…mult praf…

Ajungem inapoi in Greci si mai tragem o poza traditionala cu bicicletele chiar la monumentul din centrul localitatii. Tot in centru este o cofetarie unde mancam o inghetata nemaipomenit de buna. Recomandam tuturor celor care mai viziteaza zona.

Promitem sa revenim in zona si sa facem complet traseul initial. Pentru moment, am decis ca e de ajuns cat am facut astazi si ne conservam un pic fortele pentru zilele care urmeaza. Iata si traseul inregistrat de gps: