Tura Dobrogeana era planuita de ceva vreme…Ne-am luat din timp cateva zile libere si iata-ne Joi dimineta cu masini si biciclete in drum spre destinatia noastra: satul Greci, judetul Tulcea. Initial am vrut sa mergem pe ruta Bucuresti – Braila, sa traversam Dunarea pe la Smardan, sa luam si noi bac-ul anul acesta. Deoarece cotele apelor Dunarii nu aratau prea bine, am renuntat la versiunea traversarii cu bac-ul si am intrat in Dobrogea pe podul de la Giurgeni. De aici, a mai durat un pic pana in satul Greci. Recomand drumul national pentru cei care merg cu masinile pana acolo, prin Saraiu, Topolog, Ciucurova, Horia. Este cu 15 km mai lung decat cel care ajunge de la Harsova direct pe malul Dunarii, dar calitatea este mult mai buna, mai ales ca unele portiuni sunt destul de proaspat asfaltate (cele mai apropiate de Macin).

Traseul planuit era unul foarte ambitios, constand in aproximativ 60 km de drum neasfaltat, urcusuri destul de grele, coborari. Iata la ce ne gandisem initial:

Am lasat masinile in centrul localitatii Greci, unde am fost asigurati de catre o doamna ca sunt in siguranta si ca nu umbla nimeni la ele.

Bicicletele sunt pregatite si gata de noua aventura:

Pentru ca acuma aveam jucarii noi, cum ar fi ceva device-uri numite GPS, a durat un pic pana ne-am dumirit cum functioneaza si cum le putem folosi. Pentru orice eventualitate, nu ne-a lipsit harta traditionala si traseul tiparit pe o coala de hartie. Am iesit din localitate si ne-am indreptat spre traseul denumit “Dealul cu Drum” unde am tras o tura de poze traditionale deja:

Pentru ca ne-am abatut un pic de la drum pentru aceasta mini sedinta foto, am mers mai departe pe o scurtatura, taind direct un camp plin de ciulini/scaieti/maracini etc. S-a dovedit a fi o mare greseala aceasta manevra, imediat urmand un sir de patru pene (patru, nu trei in pm a la Adrian Despot). Nu stiu cum s-a facut ca eu am scapat nevatamat din aceasta traversare, sau mai exact cauciucurile mele. Cel putin, asa credeam eu.

Dupa o jumatate de ora de reparatii, moral facut praf, iata ca ne intindem din nou la drum:

Pret de cateva minute, am mers mai incet si nimeni nu a mai povestit nimic despre vre-o pana. Toti trageam cu ochiul la cauciucurile noastre si ale celorlalti pentru a depista vre-o neregula. Din fericire, totul era bine.

Drumul era plin de un strat de praf/colb veritabil. Pentru ca nu a mai plouat de mai mult de doua luni, a avut timp berechet sa creasca. Drumul era un pic la deal, dar conformatia terenului nu ne spunea acest lucru si am pus mersul mai greu pe seama prafului de pe jos si a cauciucurilor noastre de MTB. Mai mergem un pic si datorita caldurii si a oboselii, o mai punem de o pauza:

Dupa un pic de odihna, cel mai bine este sa pleci mai departe. Asa am si facut:

Traseul este foarte bine marcat:

Dupa ce am intrat in padure, situatia s-a schimbat destul de mult. Nu mai batea vantul deloc si era o atmosfera inabusitoare, la fel ca intr-o sera. Praful gros, panta destul de mare, oboseala acumulata pe drum, isi spun cuvantul.

La Mihai a aparut o problema, frana din spate devenind inutilizabila. Am incercat sa o reparam, insa fara prea mare succes. Bine ca intodeauna exista si frana din fata. Am facut un mic consiliu, punand in balanta dificultatea traseului, oboseala noastra, timpul ramas din ziua respectiva si traseele ce urmau facute in zilele urmatoare. Astfel ne-am hotarat sa facem cale intoarsa.

Inapoi am avut parte de o coborare lina si spectaculoasa. Daca la inceputul turei ni se parea ca praful trage greu la cauciucuri, acum nu mai miscam deloc din pedale. Chiar am avut parte numai de vale pana la intoarcerea in sat.

Peisajul este nemaipomenit. Ne mai oprim din cand in cand si admiram frumusetea locurilor. Toamna chiar este superba in muntii Dobrogei. Iata aici ceea ce am numit noi “dinosaurus spine”:

Muntii Dobrogei in toata splendoarea lor:

Un stejar singuratic:

Praf domnule…mult praf…

Ajungem inapoi in Greci si mai tragem o poza traditionala cu bicicletele chiar la monumentul din centrul localitatii. Tot in centru este o cofetarie unde mancam o inghetata nemaipomenit de buna. Recomandam tuturor celor care mai viziteaza zona.

Promitem sa revenim in zona si sa facem complet traseul initial. Pentru moment, am decis ca e de ajuns cat am facut astazi si ne conservam un pic fortele pentru zilele care urmeaza. Iata si traseul inregistrat de gps:

De ceva vreme, draguta UNIVEGA Alpina HT-5400 a inceput sa scoata niste zgomote ciudate. Pentru ca problema ne depasea, am mers cu ea la service, bicicleta fiind inca in perioada de garantie. S-a ajuns la concluzia ca e o problema la cadru si va fi inlocuit.

Astfel, din UNIVEGA Alpina HT-5400, bicicleta s-a transformat in UNIVEGA Alpina HT-300. Si culorile s-au modificat putin, portocaliul fiind inlocuit cu verde. Multumim foarte mult baietilor de la BIKE-XCS, care ne-au ajutat sa rezolvam problemele aparute. Iata ce a iesit:

Speram sa fie cu noroc de data asta si sa ne folosim de ea cat mai mult fara probleme.