Dobrogea inseamna vechi (muntii cei mai batrani din tara noastra), inseamna nou (Delta Dunarii si aluviunile aduse din toata Europa), inseamna greu (vant + dealuri) – biciclistii stiu despre ce vorbesc, inseamna istorie, inseamna frumos….ca sa nu o mai lungesc…o singura expresie e de ajuns: “le are pe toate”

De prin iarna, mai exact de Sfantul Ioan , am lansat intrebarea catre Laura si Florin, cei mai biciclisti dintre prietenii nostri. Turul Dobrogei de Nord, pe biciclete. Am trasat un traseu, am impartit toti kilometrii pe etape si cam asta a iesit:

Ce a iesit la final, cu mici ajustari, arata cam asa:

Aproximativ 400 de km de distractie
Traseul pe zile este cam asa:
Ziua 1: Navodari – Jurilovca
Ziua 2: Jurilovca – Enisala – Dunavatul de Jos
Ziua 3: Dunavatul de Jos – Tulcea – Luncavita
Ziua 4: Luncavita – Baia
Ziua 5: Baia – Cheile Dobrogei – Navodari

Am tot amanat ziua plecarii, calcule, concedii, din nou amanari…pana cand, intr-un final, a venit: 4 Iunie 2017.

Pana la a descrie cum a fost plecarea, vreau sa zic ca nu degeaba ziceau personajele din Operatiunea Monstrul ca “in fond si la urma urmei, pregatirile sunt totul”.  Nu e chiar asa, mai este si partea cea mai interesanta din timpul calatoriei.  Liste peste liste, redus mormanul de bagaje la strictul necesar, redus inca o data…pana am reusit sa avem tot ce ne trebuie in bagaje. Cazarile, au fost peste tot la pensiune si hotel, rezervate pe booking sau vorbind direct cu proprietarii.

Startul nu s-a dat clasic, cu plecare pentru toata lumea din acelasi loc…de fapt..locul a fost acelasi…timpii de plecare au fost diferiti, eu si Kmy plecand mai devreme, am rulat foarte incet de la Navodari pana la Mihai Viteazu, Laura si Florin ajungandu-ne in pauza de pranz.

Dimineata la 7:00, la Navodari, intr-o benzinarie. Poza facuta de amicul nostru Dragos, cu care ne-am intalnit fix la plecare. Ce sa mai zic? Lumea este foarte mica, mai ales la Navodari.

Dupa ce am pierdut cu folos o ora impreuna cu Dragos, am pornit mai departe. Dupa ce treci de Rafinaria Rompetrol, Corbu cu ai lui pescari pusi pe treaba (nu le-am urat nici o bafta, am trecut linistiti pe langa ei) si intersectia care te trimite spre plaja de la Vadu, adevarata feerie se dezvaluie. Pur si simplu Dobrogea, asa cum imi place mie, asa cum mi-am imaginat-o cand m-am gandit la tura asta, la inceputurile ei. Traficul auto aproape ca dispare, mai raman doar cateva masini de prin satele pierdute in lungul drumului (Sacele,  Histria, Sinoe, etc) .

Primele dealuri apar in calea noastra….ma gandesc un pic cu groaza la ce urmeaza. Dar surpriza, spatele #rezista Apasam butonul de Enjoy si atat, nimic altceva. Este de ajuns.

!!! Click pe poze, pentru o vizualizare la dimensiunea reala.

Si o fotografie cu calutii nostri, bicicletele, avand acelasi fundal:

Facutul pozelor cu lanul impanzit de Mac, este sport national O intamplare interesanta, cand urcam dealul de la Baia. Ruland incet, am avut timp sa surprindem un dialog, intre ceva paznici ai unui lan de cereale si fotografii de ocazie, niste doamne. Fiind parcare auto in punctul respectiv, foarte multa lume care calatoreste cu masina opreste si fotografiaza. Asta nu e rau, dar multi intra in lan, contribuind la crearea unei poteci din ce in ce mai largi, implicit ducand la distrugerea culturii. Domnii paznici aveau cuvintele la locul lor,  politicos cereau doamnelor sa paraseasca lanul, raspunsul fiind neaos si adaptat cam la tot ce se intampla in jurul nostru in ultima vreme: sa vina paznicul cu actele, sa demonstreze ca e proprietate privata…si mai ales, sa demonstreze ca e a lui. csf ? csmz ? (ce sa mai zic?) Nai csf, ncsmz. Parca ziceau altfel unii prin vest…dar alea sunt doar filme ?!

Zona generatoare de conflicte:

Coborand spre Istria:

Cum se coboara corect

Trecem cu entuziasm prin Istria:

Dupa localitatea Baia, parasim cei 2 km parcursi pe DN-ul dintre Constanta si Tulcea si facem dreapta catre Jurilovca.

La Ceamurlia de Jos, o intalnire interesanta, langa un stadion cu nocturna – ceva lucrare cu fonduri Europene –  tribune si tot ce trebuie – banuiesc ca de asta aveau cea mai mare nevoie locuitorii din satul ala.

Ajungem la Jurilovca, unde gazdele ne asteapta cu masa pusa. De foame, nici macar nu mai zambim la poza

Felul principal, se numeste Malasol:

Repede o poza, pana nu mancam tot:

Dupa ce punem burtile la cale, la ceas de seara, dam o raita prin micul port care e fix langa pensiune, port amenajat se pare de curand (ma refer la ultimii ani), eu nu-l stiam asa

Amintire…cam asta e ce a ramas de pe vremuri:

La Albinuta era inchis. Dar nu asta era problema, ci frunzele de Nuc puse la manerul usii. In acelasi fel era decorata toata biserica, bonus ceva iarba/fan/otava intinsa pe la intrari si pe sub ferestre. A doua zi erau Rusaliile, obiceiul fiind mai mult decat sigur relationat cu aceasta sarbatoare. Poate ne lamureste si pe noi cineva in privinta asta

Plecam a doua zi din Jurilovca, dupa ce ne luam ramas bun de la gazde si facem o poza de grup. Entuziasmul este la el acasa

Numarul masinilor care circula pe sosea tinde spre zero, asa ca avem timp sa ne mai jucam cu fotografiile:

Si concursul de sarituri sincron pe soseaua dintre Jurilovca si Salcioara:

Enisala, here we come:

Cetatea Enisala in toata splendoarea ei:

Paznicul cetatii:

De la Enisala, ne indreptam spre Sarichioi. Avem parte de o pizza delicioasa si cateva beri (fara alcool, daaa ???), toate acestea fiind de ajuns pentru a ne reface fortele pana la Dunavatul de Jos, destinatia noastra.

De la Sarichioi, ne indreptam spre Murighiol. Avem parte de tot ce e mai frumos in Dobrogea:

Energie verde:

Cum se face un selfie corect. Cu tot cu batz de selfie si formatia “The Selfies”:

Exersam mersul in formatie:

Inca o poza de grup, regizata, inainte de Murighiol. Inainte de realizarea pozei refuzam politicos, in limba romana, un cetatean cu Audi – care s-a intros brusc dupa ce a trecut de noi – si ne oferea cu insistenta, intr-o engleza unica, urmatoarele: “camping, trip boat, camping, trip boat”

Ultima grupare, inainte de a intra in Dunavat. O remarca a unui copil mia ramas la suflet. Mergand foarte incet prin sat, copilul s-a desprins de langa mamica lui…si alergand pe langa noi, ne striga: “Salut Aventurieri !!!!!”

Ajungem la pensiune, strangem bicicletele, mancam si … la somn toata lumea Gazdele ne-au lasat in pace dupa cateva vorbe schimbate. Se pare ca in Delta nu esti asa interesant daca nu te plimbi cu barca Mai bine pentru noi, avem timp sa curatam linistiti bicicletele si sa le pregatim pentru a doua zi.

Delicios:

Urmeaza etapa regina a Turului Dobrogei de Nord: Dunavatul de Jos – Luncavita. Peste 100 de km presarati cu dealuri, mai ales cel de la Somova

Dupa o cina copioasa, un timp de calitate petrecut alaturi de oameni deosebiti si o noapte fara incidente, dimineata ne-am trezit in sunete de pasari, zgomot de fond generat de catre cohortele de brotaci si un rasarit fantastic. Ce poate fi mai frumos de atat?

Cam asa ceva se vedea din usa cortului pe care l-am impartit cu Dan pe toata durata expeditiei:

Prefer sa-i spun “The morning view :)”:

Servim micul dejun si sunt primul care lanseaza caiacul la apa. Este o mare diferenta fata de prima zi. Miscarile de padelare mi se par naturale, caiacul inainteaza lin pe apele linistite, fara un fir de vant care sa disturbe oglinda apei. Fac o tura singur pe un canal apropiat si imi dau seama ca nu mai am nevoie de vesta de salvare (nu recomand acest lucru, mai ales pentru cei care nu stiu sa inoate prea bine).

 Intram pe un mic lac apropiat locului de campare. Se vede cam asa (click pe poze pentru a le viziona la dimensiunea initiala):

Dam navala cu totii in micul lac:

Cineva trebuie sa faca si poze, in cazul de fata, Viorel

Altii apasa acel buton de “Enjoy” si obtin maximum posibil din timpul petrecut aici:

Ma retrag intr-o margine de lac si observ un Nufar care imi face cu ochiul, numai bun pentru o fotografie de desktop de windoze. In drum spre subiect, dau peste un cuib de pasare parasit, cu ceva victime ramase in urma. Incerc sa-mi imaginez drama petrecuta aici, dar imi dau seama ca asta e natura, totul se naste si apoi moare.

Iata si Nufarul:

Pornim mai departe pe Canalul Litcov spre punctul unde se va face pauza de pranz. Eu si Dan ne separam un pic de grup si intram pana pe Lacul Potcoava de Sud. Intrarea din Litcov pana in lac este un loc feeric, salcii cazute, vegetatie abundenta. Exact la intrare in lac apa este limpede si cateva marlite (stiuci) isi fac simtita prezenta. Ahhhh!!! Undita pe care am luat-o cu mine (impreuna cu permisul de pescuit vizat de la ANPA – aici ar fi o istorie intreaga de povestit cum l-am obtinut) este intr-un sac impermeabil la care nu am acces, asa ca ma rezum sa admir plescaiturile la suprafata apei impreuna cu paznicul locului:

Parasim Lacul Potcoava si tragem serios sa-i ajungem pe ceilalti. Facem cateva “liniute” cu caiacele sa vedem care e mai rapid. Caiacul stock din polipropilena al lui Danutz versus caiacul din lemn si fibra de sticla (Little Nemo) construit de Viorel. In fotografie nu sunt eu (este Marian), dar el merge cu un Little Nemo identic cu cel cu care am mers si eu.

Observam un adapost interesant, banuiesc ca este improvizat dintr-o fosta cabina a unei ambarcatiuni mari:

Locul pentru pranz este un mic grind cu o coliba pescareasca, singurul loc ramas uscat in zona, in rest totul este inundat. La masa am avut orez fiert (pilaf) impreuna cu o conserva de carne. Yummy !!!

In timpul mesei, un pescar vine la noi si ne tine de vorba. Ii oferim un Radler (bere cu lamaie, sau lamaie cu un pic de bere). Este prietenos si trotilat, ne apostrofeaza ca de ce nu avem bere “deaia buna” ??!! ne lasa sa mancam in pace si se duce in treaba lui.

Dupa masa de pranz hoinarim o vreme pe Litcov, apoi dupamiza intram pe Canalul Suez, unde trebuie sa montam tabara pentru a doua noapte.

Celalalt Viorel si Mihai:

Marcela si Jiri:

Suntem asteptati la locul de campare (Viorel a ajuns mai devreme si ne-a pregatit o surpriza):

Iata si produsul final, nume de cod “Adunare Generala”. O mancare bazata numai pe legume, din care am mancat 3 portii la fel ca cele din imagine. Recunosc ca la cat eram de infometat dar si la cat de buuunaaa a fost, ar mai fi incaput …dar m-am gandit si la ceilalti :D:D:D

Poza de grup, in timpul mesei:

Tabara este montata, drapelul arborat regulamentar pe o padela infipta in nisip:

Avem cazare la un hotel cu un miliard de stele, iar pentru ca am ajuns devreme, avem timp pentru o baie in Canalul Suez, dar si timp pentru a ne aduna gandurile.

Studiem traseul parcurs pana acum, dar si ce zone urmeaza a fi explorate:

Ceva treburi gospodaresti:

Admiram fauna de pe malul canalului, ceva melci si lipitori:

La ceas de seara tabara este survolata de cativa pelicani:

Se lasa noaptea si facem un foc din lemnele aduse cu caiacele pana in tabara:

Deoarece incepe sa bata un vanticel placut, nu suntem deloc onorati de prezenta tantarilor. Asa ca in liniste, dupa ce ultimele flacari se sting, ne retragem fiecare la cortul nostru cu sufletele implinite. Urmeaza o zi deosebita, continuarea in episodul urmator.

Traseul parcurs in ziua a doua:

Cu toate ca incepand din 2007 am mers in Delta Dunarii in fiecare an, cautam un mod aparte de a vizita aceasta minunatie a naturii. E frumos sa vizitezi Delta si intr-o barca cu motor, dar simteam totusi ca nu e modalitatea adecvata de a practica turismul in zona respectiva. Motivul il reprezinta in primul rand zgomotul facut de motorul barcii, care deranja tot ceea ce inseamna pasari. Tot cautand si cautand, i-am descoperit pe prietenii de la Enot, care organizeaza iesiri cu caiacele in diverse zone ale tarii, un turism…altfel. Si cand spun altfel, trebuie sa uitam despre pensiuni, hoteluri de x stele, lux si comoditate. Pentru mine, acest altfel, e ca o intoarcere la inceputuri cand ai doar lucrurile necesare pentru a trai, esti doar tu si Natura.

Dupa ce am primit invitatia de la Enot, a fost o cursa contra-cronometru pentru a vedea care dintre prietenii mei mai merge. Dupa cateva mesaje si telefoane am stabilit cine merge (in cazul de fatza Danutz) si a inceput febra pregatirilor. Ca sa citez o replica celebra din “Operatiunea Monstrul”, “in fond si la urma urmei, pregatirile sunt totul“.

Pentru ca tot mediul prin care ne plimba era “water based”, mi-am achizitionat un set de saci impermeabili. S-au dovedit a fi eficienti, toate obictele pe care le-am avut cu mine au scapat uscate si nevatamate.

Cu o seara inaintea plecarii, am facut un inventar al echipamentului, sub supravegherea atenta a lui Floppy. Ce sa zic, am trecut de controlul calitatii cu succes. (click pe poze pentru o vizualizare la dimensiune normala).

Despre echipamentul necesar intr-o astfel de expeditie cred ca voi scrie intr-o postare ulterioara, deoarece este ceva de povestit si aici. Sunt lucruri neaparat necesare dar iti dai seama pe parcurs ca multe lucruri le cari degeaba.

A venit si ziua mult asteptata, ziua cand trebuia sa ne prezentam la Murighiol la ora 09:00 in punctul de asamblare si plecare in marea aventura.

O punem si de o poza de grup, poza realizata de un motociclist care campase peste noapte pe malul bratului Sfantu Gheorghe.

Avand poza de grup, iata si membrii expeditiei, de la stanga la dreapta: Subsemnatul, Dan, Mihai, Marian, Marcela, Jiri, Lusiana, Viorel si Viorel :).

Cu toate ca este cod galben de inundatie, apa este crescuta, curentul foarte puternic si vantul potrivnic, ne lansam la apa. Suntem increzatori, drept dovada imaginea inaintea plecarii:

Pentru aceasta tura am apelat la cateva piese vechi de imbracaminte. Cand esti toata ziua in caiac, este bine sa ai haine largi, cu maneca lunga, palarie cu boruri largi, ochelari de soare daca e posibil. La inceput am folosit si manusi, cele de bicicleta fiind foarte bune, dar mai tarziu s-au dovedit inutile, cu toate ca iti protejeaza bine mainile impotriva arsurilor.  Camasile din tinerete s-au dovedit excelente pentru acest tip de activitate.

Ne lansam la apa si pentru ca nu am mai padelat niciodata intr-un curent asa de puternic (importiva curentului) si cu vantul fix din fata, aplic un principiu care se muleaza perfect pe aceasta situatie: “Minte multa nu se cere, prost sa fii sa ai putere“. Se pare ca functioneaza si avansam spre Uzlina.

Luam pranzul undeva pe Bratul Sfantu Gheorghe si continuam pe traseul urmator: Uzlina, Lacul Uzlina, Lacul Isacel si tot asa pana la locul de campare, undeva pe canalul Litcov.

Si pentru ca am uitat sa prezint toti membrii expeditiei, iata-l si pe ultimul, Holly The Cow. A fost prezenta tot timpul pe caiacul meu, caiac botezat Little Nemo :). Nu a fost botezat de noi, asa a fost numit de catre parintele sau, Viorel.

Ahoi !!!

Pentru ca dupamiaza vantul se linisteste, avem timp berechet sa ajungem pe lumina la locul de campare, admiram frumusetea canalelor si a lacurilor prin care trecem. Vreau sa spun ca esti cuprins de magia locurilor, de felul in care natura modeleaza peisajul. Apa crescuta ne permite sa intram intr-o padure inundata.

Cuib de Chira de Balta, langa un Nufar Alb:

Pe lacul Isacel (Lusiana):

Pe canalul Litcov:

Pentru ca este destul timp pana se insereaza, ne rasfiram, unii raman sa admire nuferii de pe lac, altii continuam linistiti spre locul de campare. Se apropie o ploaie de vara cu tunete si fulgere. Padeland pe canal, doar auzim zgomotul furtunii, nu reusim sa o si vedem din cauza vegetatiei abundente.

Acostam intr-unul din putinele locuri ramase ne-inundate, montam rapid corturile si scapam la mustata de o ploaie care dureaza aproximativ jumatate de ora.

Vedere din cort:

Enjoy the magic of the Rain:

Dupa ce ploaia ne paraseste, ne ocupam de pregatirea mesei:

Ce merge mai bine dupa ploaie si o masa copioasa?  Un ceai de menta proaspata:

Prima seara din expeditie poate sa inceapa, Enotul vegheaza asupra noastra:

Pentru a alunga cohortele de tantari, care in prima seara nu ne-au deranjat prea tare, am facut un mic foculet. Impreuna cu un pic de Autan ii tinem departe de noi.

Imprejurul focului, incepe sa se sudeze o echipa deosebita, formata din oameni deosebiti.

Noapte Buna !!!

Continuarea, in articolul urmator

Traseul primei zile:

Dupa ceva trandaveala de-a lungul iernii si iesiri mai razlete, nu in grup organizat, iata si o prima tura realizata pe anul acesta intr-o componenta mai numeroasa. Articolul vine cu destula intarziere, dar cum niciodata nu e prea tarziu pentru o poveste, iata pe unde am umblat.

Am plecat din Bucuresti cu destinatia finala in Muntii Dobrogei, mai exact zona Macin – Greci, cu scopul de a petrece 2 zile la aer curat, sa umblam prin padurile de fag din zona, dar si datorita faptului ca in restul tarii se anunta ceva ploaie.

Ca sa fie clar pentru toata lumea, cei din poza asta au luat bacu’ in acest an, mai exact bacul de la Smardan – Braila.

Asta o fi oare ceea ce se cheama “Lup de Dunare”?

Dunarea intr-o dimineata faina la Smardan:

Dupa traversarea fluviului a mai durat un pic pana am ajuns la Luncavita si apoi Cetatuia. Punctul unde doream sa ajungem era la un loc de campare situat pe Valea Fagilor, loc de unde pornesc cateva trasee ce strabat muntii din zona.

Zona de camping e foarte frumos amenajata, cu bancute si mese de lemn, un izvor in apropiere, locuri speciale de aruncat resturile (ingradite cu nuiele pentru a nu fi imprastiate de animale salbatice sau mai putin salbatice). Pe langa toate astea, ce m-a uimit, era prezenta unei toalete ecologice :). Acum imi pare rau ca nu i-am facut o fotografie…Nu era intr-o stare foarte folosibila, dar exista acolo…

Ne-am pus in gand sa parcurgem un traseu lejer, accesibil oamenilor din toate categoriile de varsta. Unii dintre noi veneam dupa ceva perioade de leneveala de sezon (doar o fo o iarna grea…). Ne pregatim de plecare:

Chiar inainte de start, aruncam o privire pe harta zonei:

In luna Martie am mai facut un traseu in zona, aproximativ 24 km cu cpornire din Greci, Vf. Tutuiatu, Rezervatia Bujorilor, Valea Fagilor si inapoi pe la Tutuiatu si Greci. Atunci vegetatia de sezon doar incepea sa isi faca cunoscuta prezenta, iarba incoltea, bujorii de abia inverzeau:

Revenind la povestea noastra, ne-am pus in miscare, prima destinatie fiind Valea Fagilor.

Un fag din alte vremuri:

Camuflaj:

Prin padure:

Pe masura ce ne apropiem de varful Tutuiatu, avem ocazia sa admiram un spectacol unic din partea faunei locale. Scena este interzisa copiilor sub o anumita varsta, sa zicem ca e cu bulina, ca la tv…

Toata zona este impanzita de broaste testoase. Ne bucuram foarte mult la vederea lor. Cauta in special zonele mai insorite, probabil pentru a se incalzi.

Mai avem parte de o intalnire, exemplarul facand parte tot din fauna locala:

Mirosul de la tzap este foarte placut, ar trebui sa-l incercati. Acesta nu a fost servit cu bautura racoaritoare din sticla dintr-un motiv foarte simplu: il agita…

Dupa atata fauna, ne mai clatim ochii si cu ceva flora….Si va spun sincer ca e o mare incantare sa admiri bujorii in toata splendoarea lor:

Hai ca admirand florile, am ajuns si in varf:

Panorama asupra localitatii Greci, vedere de pe Varful Tutuiatu, 467 m. Undeva in plan indepartat e Dunarea:

O punem si de o poza de grup:

De la stanga la dreapta, in ordinea aparitiei in fotografie: Danutz, Vali, Radu, George, Cami, Ionut, Laura, Subsemnatu’, Kmy, Flori, Danica, Costin.

Dupa ce am lenevit la umbra unor stejari aproximativ o ora in apropierea varfului, am pornit pe alt traseu spre locul de campare. Drum usor, la vale, prin desisuri, am ajuns imediat la destinatie.

Am montat corturile:

Ne-am apucat de gatit:

Produsul final:

Dupa o masa copioasa, o seara minunata petrecuta langa foc, apoi somn de voie pentru toata lumea:

A doua zi…activitati normale, drum inapoi spre casa, etc. O tura deosebit de faina, mai ales prin frumusetea locurilor pe care le-am vizitat. Sigur mai ajungem pe meleaguri Dobrogene si sigur mai vizitam Muntii Dobrogei.

Avand ca punct de plecare tot localitatea Jurilovca, am purces la o tura mai scurta, prin satul Salcioara, cu obiectiv vizitarea Cetatii Enisala. Mai multe detalii despre aceasta fortareata medievala gasim aici.  Avand vantul in fata, ajungem repede la Salcioara unde o punem repede de o pauza in centrul satului.

Observam ca suntem monitorizati cu atentie:

Va rog sa observati dezmatul pe baza de cola:

Peisajul de toamna este pitoresc, cu toate ca vantul sufla exact din fata, ingreunand foarte mult inaintarea:

Inca un pic si va veni si valea mult asteptata:

Aici am cam depasit viteza legala:

Cam pe acolo trebuie sa ajungem:

Dar mai intai facem o pauza sa tragem cateva poze la drum, ca e foarte bun. Recomand cu caldura, chiar si pentru cursiere.

Iata si drumul tras in poza:

Ne apropiem de cetate. Arata un pic mai bine de aproape. Totusi mai avem un deal de urcat.

Greu la deal….

Unii deja au ajuns si au lasat bicicletele aici:

Urcam la pas si admiram peisajul:

Cam atat am urcat….:

Hai ca ajunge si subsemnatul:

UIte si Cetatea Enisala:

Strajerul cetatii:

Uitam sa facem o fotografie traditionala si plecam inapoi spre Jurilovca. Mihai mai face o pana, ceea ce pune capat aventurii lui in aceasta tura Dobrogeana. Noi continuam pe bicicleta, mai ales ca valea aia unde am depasit viteza legala trebuia parcursa si in sens invers:

Ne bucuram de o vale de aproximativ 8 kilometri, unde exersam diverse stiluri de mers: fara maini, fara picioare, etc

Ne oprim un pic pe Strada Piscicolei, pentru ca prietenii stiu de ce. Uite atat un ochi avea:

Revenim la Strada Principala. Mai avem un pic de mers, dar ne oprim si pentru o inghetata buna:

Si a costat fix un leu…

Dupa mica pauza de inghetata, am mai oprit de doua ori:

Prima oprire, pentru a culege ceva de pe jos. Mentionez ca la Cap Dolosman am ratat una, ea revenind lui Danutz, apoi in valea aceea de 8 km, am calcat peste una cu ambele roti, ulterior am vazut cu coada ochilor cum zboara in niste buruieni…Astfel, asta era a treia si am zis ca merita sa opresc o coborare frumoasa de aprox 40 km/h pentru asta.

Iata si pentru ce am oprit:

A doua oprire: in dreptul intrarii in localitatea Jurilovca. Ne-a placut sejurul acolo, o localitate linistita, unde sigur o sa revenim.

Seara se incheie asa cum trebuie, cu o saramura de peste si o bere (nu am mai facut poze). Tot aici se incheie tura noastra din 2011 cu bicicletele in Dobrogea. Acum am studiat terenul, stim la ce sa ne asteptam si speram la anul sa revenim pentru ca tare mult ne-a placut.

In a treia zi din periplul nostru in Dobrogea, mai intai ne-a crescut numarul de participanti, inca doi oameni alaturandu-se grupului initial. Dupa pregatirile de dimineta, biciclete pregatite, iata ca plecam din nou la drum, de data aceasta urmand un traseu mai scurt, dar foarte frumos. Este vorba despre Cap Dolosman si cetatea Argamum. Semnul catre cetate se poate vedea in centrul localitatii Jurilovca, nu poate fi ratat. La plecarea de la pensiune, prietena noastra de ieri ne-a petrecut pana la marginea satului, asigurandu-se ca nu suntem deranjati de diverse alte exemplare din neamul canin, care hoinaresc din belsug pe ulitele din Jurilovca. Pe mine ma mira aspectul asta prin sate. Sunt destui caini, dar nu sunt deloc agresivi cu biciclistii, ceea ce ma bucura. Nu se comporta ca cei de la oras, care te iau in colimator de la o distanta considerabila. Poate sunt mai educati, sau poate in mediul rural merge mai multa lume pe bicicleta si sunt obisnuiti.

Mihai spune Ramas bun si indeamna catelul sa se intoarca acasa. Asta este, cu o felie de pate pe paine se pot castiga prieteni buni.

Am luat-o un pic inainte si am fotografiat grupul in timp ce treceau pe langa mine. Ce mi-a fost dat sa vad? O gasca de biciclisti veseli cu zambetul pana la urechi. I love the groups of ciclysts in the morning…

Pe cateva parcele din pamantul de langa drum, se desfasurau lucrari arheologice. Situri rasfirate pe tot dealul. Ore ce or mai cauta? Din cate stiu de prin copilarie, Argamum ar fi fost o localitate infiintata inaintea cetatii Histria (nu asa mare ca Histria, care este prima asezare atestata de pe teritoriul tarii noastre). Tot aici, la Cap Dolosman, zicea o legenda, ca celebrii Argonauti ar fi debarcat si au ascuns Lana de aur. Poate de aceea locul are o asa de mare importanta arheologica si unii inca mai cauta comori ascunse in urma cu veacuri…

Drumul serpuieste printre canale care se desprind din Lacul Razelm si stuf. Stiam ca acest drum este neasfaltat dar mare ne-a fost surprinza sa-l gasim perfect chiar si pentru bicicletele de curse. Bucuria tine pana aproape de finish unde chiar este necesar un MTB.

Mai avem un pic si ajungem. Intre timp, cine are chef, citeste treaba asta:

Oups, am ajuns la o bifurcatie. Vii mai odata cu GPS-ul ala?

Vine si purtatorul gepeseului, dar mai greu, pentru ca s-a oprit sa mai faca niste poze:

Aha, deci la dreapta….

Mai este o coborare frumusica si imediat ajungem la Cap Dolosman.

Daca tot am ajuns, hai sa facem si o poza deaia mai clasica:

Dupa cateva fotografii, vizitam ruinele cetatii si urcam pe faleza sa admiram peisajul.

I believe I can Fly...

Pe malul lacului Razelm peisajul si atmosfera sunt incredibile. Din diverse povesti am aflat ca acest lac a imprumutat din spiritul lui Medeea, cea fara de care Argonautii nu ar fi reusit sa fure Lana de Aur din legenda. Este un lac pe care se pot isca furtuni din senin si valuri foarte mari. De la un localnic am auzit mai demult ca Marea Neagra ar fi o galeata in comparatie cu furtunile iscate pe Razelm.

Facem si o poza de grup. Aici Danutz a scos la iveala un mic trepied, care a facut treaba foarte buna:

Mai stam un pic si Mihai repara o pana (s-a dovedit omul cu cele mai multe pene din expeditie), apoi dupa cum arata si fotografia urmatoare, pornim din nou la drum spre alte obiective de vizitat.

Dupa aventura din prima zi de pe meleaguri Dobrogene (articolul este aici), ne-am retras la o pensiune in localitatea Jurilovca, pe malul lacului Razelm. Dupa formalitatile de cazare, mancare, etc am trecut la lucruri mai serioase si anume repararea camerelor ciuruite prin zona Dobrogei de Nord.  Intre timp am aflat ca spinii cu care am avut de a face au o denumire: Coltii babei. Si pe buna dreptate ca sunt coltii babei… Am scos o gramada de spini din cauciucuri si camere. Iata un exemplu cu ce am avut de furca:

Asta singurel sta frumos la poza. Mai frumos sta infipt in cauciuc…Important este ca de acum stim cu ce avem de a face in zona respectiva si speram sa fim pregatiti cand mai mergem, caci am fost impresionati de Muntii Dobrogei.

Revenind la pensiunea de la Jurilovca, observam ca activitatile noastre se desfasoara sub supraveghere atenta. Nu stim cum o cheama pe respectiva (este o ea), dar este o draguta si am aflat ca-i place orice leguma pe baza de carne. Poate un biscuite..paine mai deloc..decat daca e unsa cu ceva bun.

Dupa ce am reparat camerele (vorba lui Kya…finala campionatului de pus petice), am mancat o ciorba de peste foarte buna. De abia acum realizez, ca la ce foame ne-a fost, nu am mai facut nici o fotografie…ramanem doar cu gandul la ciorba respectiva si sigur mai trecem pe acolo sa repetam figura.  Seara s-a facut si am trecut la odihna, pentru ca a doua zi, ne astepta un traseu destul de lung si indraznet, de aproximativ 100 km.

Iata si traseul urmat, exportat din GPS:

Dimineata, bicicletele poarta urmele de la praful gros de ieri, dar totusi sunt nerabdatoare pentru noul drum care le asteapta:

Nici nu am plecat bine si undeva pe langa Ceamurlia, ia ghiciti cine a facut pana. Ma laudam ca in prima zi eu am scapat de Coltii babei. Astzi am fost primul vizat si roata spate s-a desumflat rapid.  Cat am mesterit eu la roata, fetele au profitat de ragaz si au mai castigat ceva energie de la ciocolata. Mentionez ca majoritatea drumului s-a facut cu vantul din fata, asa ca nu a fost usor mai deloc.

Biciclete si mori de vant (ma rog, nu chiar mori, ca nu macina nimic, dar de vant sunt sigur):

Mi-am adus aminte de calitatea drumului si vreau sa mentionez ca in zona Ceamurlia, Visina, Jurilovca, drumul este de o calitate exceptionala. A fost asfaltat de vre-un an si un pic si e nemaipomenit pentru plimbarile pe bicicleta. Indraznesc sa spun ca si o cursiera o bagi pe drumurile alea fara a avea nici cea mai mica problema.

De la Baia, am intrat pe drumul european si tot aici a incepu un deal frumos. Chiar ma gandeam, ca daca-l trecem pe asta, suntem ca si ajunsi la Histria.

Ce te uiti mai la mine? Nu vezi ca e deal? Nu vezi ca vine tirul din spate? Nu vezi cat ne e de greu? si tie iti arde de poze….

De acolo de jos venim…:

Dupa ce am trecut dealul cel mare de la Baia, ajungem imediat la Mihai Viteazu, unde practic este jumatate din prima parte a traseului. Aici oprim la o benzinarie care are si terasa. Stam aproximativ jumatate de ora sa ne dregem cu ceva Cola si cate o inghetata.

Un domn foarte amabil si bucuros la vederea noastra, ne face o fotografie la toti. Multumim frumos!

 O barca gonflabila care era cat toata Dacia aia…Intr-o zi fac si eu rost de o asemenea barca…Vorba aia: Prietenii stiu de ce…

De la Mihai Viteazu, urmeaza Sinoe, Istria si ultima bucatica de 7 Km pana la cetatea Histria. Parcurgem linistiti drumul pana la indicatorul de 7 Km. De acolo iesim in camp deschis, si incepe sa sufle un vant cumplit. Cei 7 Km s-au transformat intr-un chin, dar numai gandul ca la intoarcere tot acel vant va fi in spate si ca mai avem asa putin, ne-a impins inainte.

Ajungem la Cetatea Histria si sentimentul este inaltator. Chiar am facut 52 de km pana aici, unele portiuni cu vant foarte puternic din fata, ceea ce ne-a slabit un pic de puteri. Trecem la odihna, atat noi cat si bicicletele:

O bicicleta este curioasa sa descifreze inscriptia de pe piatra:

Pentru ca am copilarit in zona, am vizitat cetatea de nenumarate ori, in timpul scolii dar si in timpul liber. Mai multe detalii despre tot situl se gasesc aici. Cat timp Mihai si Misa au vizitat muzeul si situl arheologic, eu m-am odihnit un pic:

Peste putin timp, a trebuit sa plecam, asa ca nu am ratat momentul sa facem o fotografie clasica:

Mihai:

Misa sta la linia de start si ne asteapta. Voi mai aveti chef sa va intoarceti sau ramaneti aici?

Pe drumul de intoarcere nu am mai facut foarte multe fotografii. Poate doar cea cu Kmy care nu a ratat momentul sa manance niste miez de nuca in timpul unei pauze:

Tot pe drumul de intoarcere, prin sate, am remarcat un lucru inedit. Toata lumea striga dupa noi: Hello, How are you, What’s your name, Where are you from, etc. Nu mica le era mirarea cand la un Where are you from? primeau cam asa ceva: de la Bucuresti, sau la un Hello, hello !!! cate un Hai noroc!!!  veritabil. Concluzia este simpla: cicloturismul de abia prinde forma la noi si este mai mult practicat de catre straini. Oricum, oamenii au fost peste tot ospitalieri si s-au purtat civilizat.

Am facut peste 100 de km intr-o zi. Pentru toti cei patru participanti a fost un record de lungime in parcurgerea unui traseu pe bicicleta. Pot sa zic doar atat: La mai multi!!! Dupa cum se va observa si din statistici, viteza medie nu a fost foarte mare, dar a fost cum ne-am propus, de minim 10 km/h. Am avut cu noi apa, batoane energizante, care ne-au fost de un real folos. Prin satele de pe intinsul traseului sunt magazine, crasme, etc de la care te poti alimenta cu cele trebuincioase. Atentie mare la Cetatea Histria, unde nu este nici un magazin sau ceva asemanator. Prin amabilitatea paznicului de la intrarea in muzeu, am avut acces la toaleta si la apa rece.  La intoarcerea in Jurilovca, deja se lasase intunericul, dar am fost pregatiti cu veste reflectorizante, lumini de semnalizare si de drum, inclusiv lanterne frontale. 

Iata ce arata ciclocomputerul la sfarsit de tura:

Statistica drumului Jurilovca – Histria: