Undeva pe traseul de iarna dinspre Babele spre Varful Omu.

Cu foarte mare intarziere iata o excursie prin Parcul National Retezat, faptele expuse aici intamplandu-se undeva la inceputul lunii August.

Dupa ce am dat sfoara in tara despre tura care vroiam sa o facem, am constatat cu placere ca au raspuns “Prezent” un numar de zece persoane. Detaliile organizatorice s-au stabilit imediat, asa ca iata-ne intr-o zi de sambata pe la 5 dimineata plecand din Timisoara. Traseul pe sosea arata in felul urmator: Timisoara – Lugoj – Caransebes – Otelul Rosu – Sarmizegetusa – DJ 685 – Barajul Gura Apelor – Poiana Pelegii. De la Baraj pana in Poiana Pelegii se intra in Parcul National, asa ca ajungem la o bariera, unde achitam o taxa pentru masini cat si pentru fiecare persoana in parte. Desi distanta e mica de la baraj pana la locul de parcare din Poiana Pelegii, o strabatem destul de incet, drumul fiind sub orice critica, desfundat de paraie, dar cu atentie il strabatem fara vre-un incident sau eveniment neplacut.

Iata cum arata barajul, este ceva mai gol…banuiesc ca motivul golirii il constituie ceva lucrari in zona:

Lasam masinile in Poiana Pelegii, unde spre surprinderea noastra, abia gasim locuri de parcare. Inseamna ca sunt ceva turisti in zona.

Pornim voiniceste pe langa Refugiul Salvamont si continuam sa urcam spre Lacul Bucura. Prin padure atmosfera este inabusitoare, dar trecem repede de aceasta portiune si ajungem printre Jepi. De aici mai este un pic pana la golul alpin.

Prin padure:

Urcam plini de voie buna printre jepi:

Traversam un parau involburat. Cu o zi inainte a plouat bine asa ca apa era din belsug:

Ovidiu ne prezinta un model de parasolar “bio”:

In scurt timp iesim in golul alpin si ne place ce vedem. Retezatul ne intampina cu o priveliste nemaipomenita:

Urcam lejer si in scurt timp ajungem la Lacul Bucura:

Langa lac sunt cateva corturi precum si ceva turisti. Facem o binemeritata pauza, ne incarcam bateriile la soare alaturi de un catel de prin partea locului:

Dupa ce mancam, ne refacem rezervele de apa direct din lac, apoi o punem de o poza de grup:

Pornim mai departe spre varful Peleaga, acesta fiind si principalul obiectiv al excursiei.

Am constatat ca nu e deloc usor sa muti muntele din loc:

Incet incet ne apropiem de varf. Parca nu mai este asa de mult pana sus:

Parca nu arata deloc rau ce vedem de sus:

In sfarsit ajungem si pe varf. Varful Peleaga, 2509 m altitudine. Din urma ne ajunge un baiat, care ne ajuta cu o poza de grup:

Savurand apa din Lacul Bucura pe varful Peleaga din Retezat:

Elena si Alex, doi prieteni buni, bucurosi ca au ajuns in varf:

Imi amintesc ca la intoarcere nu mai gaseam steagul cu Romania…si eram tare amarat. Uitasem de el dar l-am recuperat intr-un final…colegii nescapand ocazia de a ma tachina pe aceasta tema…

Consultam harta…cam pe aici suntem:

Dupa alte cateva minute petrecute pe varf, incepem sa coboram ocolind Lacul Bucura. Ajungem pe Varful Custura Bucurei 2370 m, apoi prin Saua Bucurei.

La coborare intalnim ceva “fauna locala”. Ma miram ca nu am intalnit deloc oi, ci doar vacute linistite. Nu am mai vazut pana acum vacutze la inaltimea asta:

Ce va uitati mai asa la mine?

Daca tot va uitati asa cu aparatele alea ale voastre, luati de aici…sa aveti ce poza:

Ajungem la o rascruce de carari…pe unde sa o luam acum?

Intalnim si oile:

Se lasa seara si ne grabim sa ajungem pe lumina la masini. Soarele se joaca cu norii si muntii si ne arata una din nenumaratele minuni ale naturii. Pacat ca sapuniera mea nu poate mai mult, dar si-a dat toata silinta sa capteze imaginea asta:

Ajungem pe lumina in Poiana Pelegii, locul unde ne-am lasat masinile. Inainte de a pleca, mai facem o poza de grup, asa ca la final de tura.

In concluzie, tura a fost nemaipomenit de frumoasa. Ramanem cu regretul ca a durat doar o zi, dar urmeaza sa revenim in Retezat pentru ca ne-a placut tare mult. Le multumesc colegilor pentru echipa formata si pentru voia buna care nu ne-a parasit pe tot parcursul zilei. Este prima data cand am fost in Retezat, mi-a placut tare mult asa ca in unul din concediile viitoare vom petrece ceva vreme pe aici, avand multe lacuri de vizitat si varfuri de cucerit.

Iata si traseul parcurs inregistrat de gps:

Pentru ca de ceva vreme am ca locatie Timisoara si avand o zi de duminica libera, am hotarat sa fac un traseu montan prin apropiere. Am dat sfoara in tara si s-au mai adunat cativa colegi, asa ca am purces spre Valea Cernei, imediat dupa statiunea Baile Herculane. La 8 km distanta Motelul Dumbrava, am lasat masina intr-o parcare, pe partea cu raul Cerna. Este o parcare amenajata, cu bancute si mese. De aici am pornit pe marcajul Cruce Rosie: Foieroaca Tamnei – Poiana Tamnei – Culmea Muntilor Mehedinti.

Incepem sa urcam prin padure…Pornim de la o altitudine de aprox 350 m, targetul fiind undeva la 1300 m (masurat pe gipies :d).

Mediul inconjurator este cam uscat…se simte ca nu a mai plouat de multa vreme. Ajungem la un izvor…nici urma de apa:

Mai urcam un pic, iar la urmatorul izvor gasim apa, chiar si ceva fauna:

Ne facem provizii de apa si pornim mai departe. Ma asteptam sa fie totul uscat datorita secetei, dar sincer, am avut la mine 3.5 litri de apa, care spre finalul turei s-au dovedit a nu fi de ajuns.

Iata si pe subsemnatul admirand peisajul incantator din Cheile Cernei:

Si un scurt filmulet facut cu sapuniera mea, pentru cei de acasa:

Continuam sa urcam..cam pe aici:

Ajungem pe platou…peisajul este fantastic. Portiuni de plat foarte largi, vegetatie amestecata cu pietre….copaci solitari in mijlocul pustiului.

Doua lacuste isi dau acordul pentru o sedinta foto:

Pornim la drum dupa o discutie cu un cioban si fiul sau, care ne spun ca nu avem timp sa ajungem la Motelul Dumbrava pana in seara decat daca stim scurtaturile si sa nu ne bazam pe traseul marcat cu punctul galben. Noi be bazam pe un track incarcat in gps. Multumesc lui Xemax pentru track si pentru link-urile cu povestile din zona. Povestea 1 & Povestea 2. Frumos a fost la final, cand ne-am intors dupa masina lasata in parcare – ne-am intalnit cu fiul ciobanului si i-am povestit cum am parcurs intregul traseu. Cei doi au fost singurii oameni pe care i-am intalnit toata ziua pe parcursul traseului.

Si ceva flora din zona:

Acolo sus trebuie sa ajungem:

In vale se vede o stana parasita:

Un pic mai in detaliu:

La stana nu prea sunt semne cum ca ar fi folosita…fantana din apropiere este secata si plina de cuiburi de viespi.

Pornim de la stana, dar ne oprim sa fotografiem un copac…e singur impotriva tuturor urgiilor dezlantuite asupra lui. Forma lui exprima clar acest lucru. Pe de alta parte, sesiunea foto cu acest copac, m-a costat o gaura groasa in pantaloni…mi-am pierdut echilibrul si am alunecat …pietrele ascutite atat au asteptat…:D

Ajungem si pe varf:

Privelistea e fantastica …incepe sa se lase ceata groasa in departare. Bresa aceea in mijlocul padurii ne capteaza atentia:

Cam pe acolo vom merge…urmam creasta:

Parcurgem zona de creasta numai dupa track-ul gps. Din loc in loc mai gasim cate un punct galben foarte sters si cate o urma…ca si cum cineva ar mai fi mers candva pe acolo…urma foarte veche, de cateva luni. Am remarcat un lucru ciudat in toata zona: fiind majoritatea padurii numai de foioase, iarba, etc…ma asteptam sa gasim urme de animale sau chiar pasari. Ei bine, nimic din toate acestea..nici un ciripit, nici un fosnet…am mers tot timpul intr-o tacere deplina. Nu am mai trait sentimentul acesta niciodata… Am pus totul pe seama secetei si banuiesc ca vietatile s-au dus mai spre vale, in zonele cu mai putina uscaciune si cu izvoare.

Dupa zona cu stancarie, am inceput o coborare prin padure…la un moment dat prin albia unui fost parau, albie umpluta cu frunze uscate. Intr-un final ajungem la o carare si la un marcaj clar…asa ca de ce sa nu ne asortam un pic?

Continuam sa coboram si aproape ca iesim din zona de stancarie. Cam pe unde Elena a facut fotografia cu marcajul Punct Galben, am ramas fara apa…Am impartit frateste ultimele picaturi, precum si niste mere carate de Alex.

Parca peisajul incepe sa fie un pic mai verde….mici tufe indraznesc sa apara…sigur gasim si apa un pic mai jos.

Tot urmand valea..ne apropiem de traseul marcat cu Cruce Albastra…zarim un palc de vegetatie iubitoare de apa….Instantaneu m-am gandit ca in apropiere se afla un izvor si nu m-am inselat. La gasirea ochiului de apa, am baut mai intai cate o cana de om pentru a ne potoli setea. Apoi a fost un adevarat rasfat…cred ca am baut pe nerasuflate aprox 1,5 litri. Acum imi dau seama ce simt oamenii din caravanele din desert atunci cand intalnesc in calea lor o oaza.

Sa prezint si restul membrilor echipei care au facut aceasta tura:

Robert

Alex prezentand un moment de echilibristica:

Alex

Elena, fotograful principal:

Elena

Foarte interesanti copacii din aceasta vale, mai ales cand ma gandesc ca au doar o mana de pamant in care traiesc:

Un scurt film din ultima parte a traseului nostru:

Iata si traseul pe care l-am inregistrat cu ajutorul gps-ului:

La final, am tras linie si am hotarat ca a fost o tura nemaipomenit de faina. Am suferit un pic de sete, poate ne-a fost un pic mai cald, dar a fost frumos. 17 Km parcursi in 10 ore prin frumoasa Vale a Cernei si a muntilor Mehedinti. Nu am gasit noi “mielul de aur” prin munti…asa cum ne zicea cineva din zona, dar am descoperit frumusetile Cernei si a muntilor prin care trece.

Lespezi si Caltun sunt doua varfuri de peste 2500 de metri din muntii Fagarasului. Mai exact, Lespezi are o inaltime de 2517, iar Caltun ajunge la 2505 m. Ambele parca stau de straja langa caldarea glaciara Caltun. Mie imi par ca doi aghiotanti ai maretului Negoiu, cu toate acestea, fiind mult mai greu de atins, avand o abordare un pic mai periculoasa si mai dificila.  Iata in continuare in cateva cuvinte si imagini cum am reusit nou sa cucerim cele doua varfuri. Un mic secret…undeva acolo, avem o dorinta sa vizitam toate varfurile de peste 2500 de metri din Romania, ele fiind in numar de 12. Am plecat la drum in urmatoarea componenta, unii venind de pe meleaguri mai vestice (Timisoara), ceilalti din Bucuresti. Jonctiunea s-a facut Vineri seara la Sibiu, urmand ca sambata dimineata devreme sa mergem spre Balea Lac, unde lasam masinile. Echipa: Laura, Vali, George, Subsemnatul, Kmy. Imi pare rau ca nu au putut veni mai multi, dar dupa aceasta excursie, clar vreau sa mai revin, poate la fel ca anul trecut cand am fost pe Negoiu de 2 ori in 2 saptamani.

Traseul pana la lacul Caltun este cunoscut, marcat cu banda rosie. Noi am pornit exact de langa Cabana Balea, ocolind tot lacul balea si urcand usor pana in saua Paltinu, evitand urcusul brusc cu rucsaci destul de grei in spate.

Pt ca nu se cade sa mergem fara oprire, facem o prima pauza mai consistenta, unde ne realimentam cu energie, dar o punem si de o poza mai interesanta:

Aici ne dam tari in bete, care mai de care…

In realitate cred ca ne uitam ca urmeaza sa abordam Laitelul, care are un urcus solicitant, mai ales daca ai ceva bagaje.

Nu vreau sa fac reclama la ciocolata, dar unii isi iau energia tot din Fagaras….sau daca nu cu ciocolata..poate asa:

Pe aici ne vom intoarce maine:

Daca ni se va face sete si ni se termina apa, avem o solutie de rezerva. Iata cum dau oile navala la zapada:

Concentrare maxima si un pic de efort in drum spre Laitel:

Subsemnatul, incarcat la maxim:

Ajungem fara probleme pe Laitel, poate un pic obositi.

Privelistea de aici ne alunga orice urma de oboseala. Kmy ne arata unde trebuie sa ajungem maine dimineata:

Inca pastram tricourile cu inscriptia de la asociatia Little People Romania. Le-am folosit anul acesta si la Prima Evadare.

Zabovim ceva mai mult pe Laitel deoarece observam ca la Caltun nu e foarte multa lume. De asemenea, turistii intalniti sunt in mare proprtie de alte nationalitati, romani foarte putini. Asteptam sa se mai elibereze varful, deoarece in zona este ascuns un Geocache. Piece of cake pentru Scotocila, adica Kmy. Il gasim, ne logam, punem inauntru un mic soldatel. Intre timp, soseste un montaniard mai tanar, care ne ofera permisiunea sa-l fotografiem. Imediat dupa sesiunea foto, s-a bagat la masa si somn.

Ajungem destul de repede la Caltun, un pic cam grabiti si amenintati de o ploaie care se apropie. Gandul principal este sa ajungem sa montam corturile sau sa ne adapostim in refugiul Salvamont.

Zis si facut, corturile sunt pe pozitie, ploaia a plecat spre alte meleaguri, iar noi stam si ne bucuram de liniste, bineinteles cu un pic de vant, asa cum se cade la Caltun. Punem masa, supa toxica la plic este nemaipomenita, ne bucuram de fiecare inghititura.

Dupa masa, lucrurile se vad mult mai frumos, asa ca incep glumele. Aici avem o mentiune speciala, in ceea ce priveste o mica intamplare de Vineri seara. Cand toata lumea era la masa, am intrat abuziv in camerele oamenilor si am inghesuit cate o doza de bere in rucsac…Am reusit sa ascund cate una la George si la Laura. Pe drum, a doua zi, George a gasit berea dar a tacut si a continuat jocul.

La Caltun, am intrebat pe Laura:

Eu: Laura, dai si tu o bere ?

Laura: de unde bere aici?

Eu: stiu si eu…poate ai in rucsac….

Laura: doar nu ati indraznit….:D:D:D

Iata si berea mult muncita si carata cu efort pana la Caltun. Si cand ma gandesc cate calcule facea la rucsac….asta are 200 d egrame..asta 50 de grame…etc.

Un lucru a fost clar….dupa ce s-a deschis cutia Pandorei, cu ascunsul berilor, fiecare a fost mult mai atent cu ce are in rucsac…

Am mai zabovit o perioada in cort, facand planuri cu harta in fata, pentru alti munti si alte varfuri, locuri care trebuie sa le vizitam.

S-a facut seara, asa ca ne-am dus la culcare destul de devreme, a doua zi urmand sa ne trezim pe la ora 05:00.

Iata cum se prezinta lacul Caltun dis-de-dimineata:

Soarele apare curajos de dupa Laitel:

Vremea este superba, nici un pic de nor. Urcam prin Strunga Doamnei (traseu dunga galbena):

Parasim traseul care duce spre Negoiu, coboram printr-un horn pana in Caldarea Berbecilor si urmam traseul marcat cu o cruce albastra. Se vede ca e mai putin umblat, dar nu ne ratacim, avem cu noi si GPS-ul. La coborare, Vali isi pierde geaca, urmand sa-si dea seama de acest lucru tocmai pe varf. La intoarcere, am urmat exact track-ul inregistrat de gps, pt gasirea obiectului pierdut.

Ajungem la un fir de apa care vine tocmai de sus si incepem urcusul pe acest fir. Urcusul nu este deloc usor…chiar nu glumesc, avand la noi doar strictul necesar, este foarte greu. Mentionez ca dimineata, Laura s-a razgandit in privinta urcusului, ramanand de paza la corturi. O fi fost de vina greutatea extra din rucsac (adica una doza bere), sau doar o problema mai veche la un genunchi? Oricum, ii multumim ca a stat la Caltun si a avut grija de obiectele noastre.

Prima pauza mai serioasa dupa urcusul infernal:

Inca 10 minute si ajungem in varf. privelistea de acolo este absolut SUPERBA. Se vede lacul Caltun, corturile si refugiul Salvamont. Pffff…cat sunt de mici.

Click pe poze pentru a le vedea la o dimensiune mai buna. Langa refugiu este un cort galben, care are o forma de cilindru. Glumim pe seama lui, spunand ca refugiul a facut pui.

Caldarea glaciara Caltun este acum la picioarele noastre:

I believe I can fly…ce-mi mai place imaginea asta:

Tragem o poza cu drapelul exact pe varf:

Confruntam altitudinea scris pe Roza Vanturilor cu ceea ce scrie pe GPS. Aici eram putin suparat caci sambata, din neatentie, am asezat rucsacul peste gps, acesta venind cu ecranul peste o piatra ascutita, rezultand niste zgarieturi frumoase. Si gps-ul arata tot 2517 asezat pe piatra de pe varf.

Mai facem o pauza de realimentare, caci suntem cam obositi, bagam niste Fagaras, apoi plecam spre Cornul Caltun.

Gresim curba de nivel care duce spre varful Caltun, dar din doua incercari, gasim drumul pana la urma. In fotografie nu se observa prea bine, dar in stanga era destul de gol….mai ales pentru unii mai masivi si cu ceva probleme la inaltime…

In traversarea spre Cornul Caltun, a cedat talba bocancului lui George. Iata reparatie facuta ad-hoc pe munte. Soriceii ii aveam cu noi pt a lega steagul sus pe varf….au ajuns kit de reparatie bocanci. Bun si asa.

Intre timp, Vali a luat-o inainte si a ajuns pe varf. Din imagine se vede cat ii place sa stea acolo sus si sa admire privelistea:

Cei trei care…au ajuns pe varf (Kmy ne-a facut poza):

Facem si aici o fotografie, de data asta cu un steag mai mic, pentru ca ne e lene sa-l mai scoatem pe cel mare:

Acestea fiind povestite, ne-am grabit sa ne intoarcem la corturi. Socoteala noastra initiala, a fost sa facem acest raid in 3 ore…maxim 4. Cum niciodata socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, totul a durat cam 6 ore si jumatate. Laura, aproape ca era singura la Caltun (mai erau 3-4 persoane cand am ajuns noi), incepuse sa se ingrijoreze.

La Caltun am strans corturile, am mancat si ne-am odihnit un pic. Am plecat destul de grabiti, fiind din nou fugariti de o ploaie razleata…cu toate ca era inca soare si frumos. Dar mai bine sa alergam noi uscati decat uzi si infrigurati. Traseul urmat a fost pe cruce albastra, spre Tunelul Transfagarasan, apoi punctul albastru care ne-a adus iar, pe un urcus asemanator cu cel de la Lespezi, pana sub varful Paltinu. Nu prea am mai facut fotografii in aceasta postata de drum.

O fotografie de final, langa masini la Balea, inainte de a da jos bocancii:

Concluzii:

O tura nemaipomenit de frumoasa, vreme superba. Turisti putini, majoritatea straini, foarte putini romani. Nu am reusit sa ne explicam de ce sunt asa de putini..ca doar era weekend. Personal, as mai merge oricand pe cele doua varfuri, penrtu ca tare mult mi-a placut.

In incheiere, iata si un filmulet realizat cu sapuniera mea pe varful Lespezi (scuze pt calitate, dar ideea se intelege fara probleme):

Dupa ceva trandaveala de-a lungul iernii si iesiri mai razlete, nu in grup organizat, iata si o prima tura realizata pe anul acesta intr-o componenta mai numeroasa. Articolul vine cu destula intarziere, dar cum niciodata nu e prea tarziu pentru o poveste, iata pe unde am umblat.

Am plecat din Bucuresti cu destinatia finala in Muntii Dobrogei, mai exact zona Macin – Greci, cu scopul de a petrece 2 zile la aer curat, sa umblam prin padurile de fag din zona, dar si datorita faptului ca in restul tarii se anunta ceva ploaie.

Ca sa fie clar pentru toata lumea, cei din poza asta au luat bacu’ in acest an, mai exact bacul de la Smardan – Braila.

Asta o fi oare ceea ce se cheama “Lup de Dunare”?

Dunarea intr-o dimineata faina la Smardan:

Dupa traversarea fluviului a mai durat un pic pana am ajuns la Luncavita si apoi Cetatuia. Punctul unde doream sa ajungem era la un loc de campare situat pe Valea Fagilor, loc de unde pornesc cateva trasee ce strabat muntii din zona.

Zona de camping e foarte frumos amenajata, cu bancute si mese de lemn, un izvor in apropiere, locuri speciale de aruncat resturile (ingradite cu nuiele pentru a nu fi imprastiate de animale salbatice sau mai putin salbatice). Pe langa toate astea, ce m-a uimit, era prezenta unei toalete ecologice :). Acum imi pare rau ca nu i-am facut o fotografie…Nu era intr-o stare foarte folosibila, dar exista acolo…

Ne-am pus in gand sa parcurgem un traseu lejer, accesibil oamenilor din toate categoriile de varsta. Unii dintre noi veneam dupa ceva perioade de leneveala de sezon (doar o fo o iarna grea…). Ne pregatim de plecare:

Chiar inainte de start, aruncam o privire pe harta zonei:

In luna Martie am mai facut un traseu in zona, aproximativ 24 km cu cpornire din Greci, Vf. Tutuiatu, Rezervatia Bujorilor, Valea Fagilor si inapoi pe la Tutuiatu si Greci. Atunci vegetatia de sezon doar incepea sa isi faca cunoscuta prezenta, iarba incoltea, bujorii de abia inverzeau:

Revenind la povestea noastra, ne-am pus in miscare, prima destinatie fiind Valea Fagilor.

Un fag din alte vremuri:

Camuflaj:

Prin padure:

Pe masura ce ne apropiem de varful Tutuiatu, avem ocazia sa admiram un spectacol unic din partea faunei locale. Scena este interzisa copiilor sub o anumita varsta, sa zicem ca e cu bulina, ca la tv…

Toata zona este impanzita de broaste testoase. Ne bucuram foarte mult la vederea lor. Cauta in special zonele mai insorite, probabil pentru a se incalzi.

Mai avem parte de o intalnire, exemplarul facand parte tot din fauna locala:

Mirosul de la tzap este foarte placut, ar trebui sa-l incercati. Acesta nu a fost servit cu bautura racoaritoare din sticla dintr-un motiv foarte simplu: il agita…

Dupa atata fauna, ne mai clatim ochii si cu ceva flora….Si va spun sincer ca e o mare incantare sa admiri bujorii in toata splendoarea lor:

Hai ca admirand florile, am ajuns si in varf:

Panorama asupra localitatii Greci, vedere de pe Varful Tutuiatu, 467 m. Undeva in plan indepartat e Dunarea:

O punem si de o poza de grup:

De la stanga la dreapta, in ordinea aparitiei in fotografie: Danutz, Vali, Radu, George, Cami, Ionut, Laura, Subsemnatu’, Kmy, Flori, Danica, Costin.

Dupa ce am lenevit la umbra unor stejari aproximativ o ora in apropierea varfului, am pornit pe alt traseu spre locul de campare. Drum usor, la vale, prin desisuri, am ajuns imediat la destinatie.

Am montat corturile:

Ne-am apucat de gatit:

Produsul final:

Dupa o masa copioasa, o seara minunata petrecuta langa foc, apoi somn de voie pentru toata lumea:

A doua zi…activitati normale, drum inapoi spre casa, etc. O tura deosebit de faina, mai ales prin frumusetea locurilor pe care le-am vizitat. Sigur mai ajungem pe meleaguri Dobrogene si sigur mai vizitam Muntii Dobrogei.

O mica excursie de iarna pe varfurile Dalmele Mici si Dalmele Mari. A durat destul de putin, dar muntele nu ne-a dezamagit si ne-a bucurat si de aceasta data. Punctul de plecare l-a constitut complexul hotelier parasit de cativa ani din Statiunea Voineasa situata pe Valea Lotrului.
Ca reper in timp, excursia a avut loc de Ziua Vrajitoarelor. Nu ma credeti? Iata:

Dupa ce am parasit zona hotelurilor parasite, am urmat traseul marcat cu semnul cruce rosie. Este un traseu accesibil, vointa sa fie…

Si am inceput sa urcam….

Si tot urcam…

Pentru ca aici nu am avut bicicletele cu noi, am incercat sa facem o poza clasica. Iata cum a iesit:

Din cand in cand ne-am mai oprit. Unii sa fluiere, altii sa consulte gipies-ul.

Pentru ca pauzele lungi si dese nu sunt cheia succesului, mai si urcam un pic:

Bai..de ce nu ati spus ca e asa greu?……

Pe drum, ne intalnim cu Lenesul Romanesc de Padure. Dormea linistit pe un copac, foarte bine camuflat. Unii chiar am crezut ca e in hibernare, asa ca nu l-am deranjat:

Ajungem si in varf. Privelistea e superba. Iata, ai nostri ca brazii:

Consultam GPS-ul si constatam ca altitudinea este 1140 m.

Facem rapid si o poza de grup (organizat):

Ne indreptam spre casa pentru ca se lasa seara. Ziua este scurta si acasa ne asteapta Buha….

Vom reveni in zona pentru o tura de biciclete, mai in vara. Pana atunci ne delectam cu alte activitati..cum ar fi: munca, etc…

Pentru ca acum trei saptamani am facut o promisiune, iata ca ne tinem de ea. Am promis in acest articol (Cum am cucerit Negoiu) ca data urmatoare luam un steag al Romaniei si il montam acolo sus.  Zis si facut, numai ca la noi e ceva mai greu sa cumperi un steag al tarii in care traiesti. Am sunat la vre-o trei firme care se laudau pe site-urile lor ca vand tot soiul de steaguri, inclusiv cel al Romaniei, in tot felul de dimensiuni, de interior/exterior, de parada, etc. Parca oamenii nu vroiau sa vanda, sa faca afaceri…La un moment dat am renuntat sa mai caut, dar mi-a venit o idee: l-am sunat pe Fane sa-l intreb de unde pot cumpara un steag. Fane, fara sa stea pe ganduri, dupa ce i-am explicat despre ce este vorba, ne-a adus un steag al Romaniei, numai bun de montat acolo pe Negoiu.  Multumim Fane !!!

Pe scurt, am plecat din Bucuresti destul de devreme, pe traseul binecunoscut: Pitesti – Curtea de Arges – Balea Lac. Echipa este mult mai restransa de data asta. Suntem un grup mic, de patru persone:

Kmy

Vlad

Vali

Eram un pic crispati cu privirea la norii care acopereau toata zona din jurul Curtii de Arges. Ne-am luminat la fete cand am vazut cat de frumos era la Balea, la iesirea din tunelul Transfagarasan.

Trecem prin cateva portiuni periculoase si fara prea multe vorbe, ne apropiem de lacul Caltun, unde urmeaza sa ramanem peste noapte.

De pe varful Laitel admiram privelistea. Vremea superba ne permite sa apasam butonul de “Enjoy!!!”

Uite acolo punem steagul maine!!!

Cam pe acolo….

Inca un pic si ajungem la Caltun. Prin zona asta si-a scapat Vlad izoprenul. Pur si simplu s-a dezlegat de langa rucsac si a fugit la vale. A avut ceva de furca pana l-a recuperat.

Montam corturile. Este putina lume la Caltun in weekendul asta.

Parca e altceva dupa ce ai montat cortul…Era loc destul in refugiul Salvamont, dar am preferat intimitatea cortului. Vantul puternic, care din fericire s-a oprit pe la miezul noptii, ne-a facut sa ne felicitam ca am construit cate un zid de pietre imprejurul corturilor.

Dimineta spre Negoiu. Ne-am trezit pe la ora 05:00 si cam intr-o ora am pornit spre varf. Poate suna anost sa mergi de doua ori intr-un interval de trei saptamani pe Negoiu, dar felul in care se joaca natura cu culorile ma determina sa zic ca oricand as merge acolo sus.

Rasarit la baza lui Negoiu.

Incepem sa urcam spre Strunga Dracului.

Natura se joaca din nou cu culorile.

Pe Strunga Dracului in sus. Una dintre portiunile cele mai faine ale traseului.

Aproape am ajuns in varf.

Iata-l !!! Varful Negoiu, 2535 m, al doilea varf ca inaltime din tara.

Dupa ce am ajuns, ne-am tras un pic sufletul, apoi am trecut la indeplinirea scopului nostru, montarea steagului. In prealabil, acasa, Kmy a pregatit steagul. El era proiectat pentru a fi montat pe un bat simplu. Dupa cateva minute la masina de cusut, steagul era pregatit pentru a fi montat pe suportul de pe Negoiu. Si guess what? Fara masuratori prealabile, am avut “perfect match”.  Iata in cateva imagini cum au decurs operatiunile:

Cam asa sunt impartite task-urile: subsemnatul pe post de suport, Vali da la mana soricei, Vlad face poze, Kmy leaga bine steagul.

Pe final de opreatiune, cam asa aratau treburile.

Si pentru ca ideea a pornit de la Kmy, inchei acest articol prezentand o poza de final numai cu ea, pe varful Negoiu, cu steagul Romaniei.

Gandul pentru a face o tura pe Negoiu (2535 m altitudine, al doilea varf ca inaltime din Romania dupa Vf. Moldoveanu) ne-a venit anul trecut cand am gasit fotografiile lui Ratoiu2000 . Apoi ne-au perpelit cei de la TVR HD cu ceva imagini din Fagaras. Dupa toate acestea, am hotarat sa mergem. S-a strans o gasca de noua persoane si iata cum pe la 04 dimineata plecam din Bucuresti cu destinatia Balea Lac. Pe drum am trecut prin Pitesti si Curtea de Arges. Fara alte peripetii am parcat masinile la Balea, am descarcat rucsacii, ne-am pus bocancii si iata-ne gata de plecare spre taica Negoiu. Cu o zi inainte doamna Romica anuntase vreme superba, asa ca predomina voia buna in tot grupul.

Dupa ceva cafea si trezire completa, incepem sa urcam urmarind traseul bine marcat. Entuziasmul este mare, toata lumea face fotografii, discuta cu aprindere.

Orice lucru bun incepe cu o pauza, sa ca nu ne-am lasat mai prejos. Prima pauza de hidratare a venit repede si a fost binevenita.

Fiind inca dimineata, Lacul Balea si atmosfera de balci de acolo raman in urma. Galagia se pierde undeva in spate. Ramanem doar noi cu muntele. Nu avem nimic altceva de facut decat sa urmam cararea…

Mai urcam un pic, apoi este din nou timpul pentru o pauza. O primim si pe aceasta cu mare placere. Ne punem pe admirat stancile si norii care ne inconjoara.

Pornim din nou la drum. Urmatorul mare obstacol pe care trebuie sa-l trecem este Laitel. Nu ar fi el foarte greu de urcat, dar cu un rucsac destul de burdusit, te cam stoarce de puteri.

Coboram printre stanci si nori. Traseul este Superb si nu avem cuvinte sa-l descriem.

Pe varful Laitel se vad deja alti turisti. Suntem invidiosi pe panorama pe care ei deja o savureaza si parca grabim un pic pasul.

Mai este un pic pana pe varf. Pana ajungem acolo, hai sa invatam sa zburam un pic.

Asa arata un om care a urcat pe laitel cu un rucsac greut in spate. Istovit de puteri.

Ce sa-ti fac daca ai vrut neaparat sa urci pana aici?

Tot grupul se odihneste dupa istovitoarea urcare. Meritam toti cate o bucatica de ciocolata. Vremea este asa cum a promis doamna Romica si tine cu noi. Soare este destul si ne bucuram de razele lui.

Printr-o bresa in norii care atunci se formau ni se arata si Taica Negoiu. Acolo trebuie sa ajungem maine dimineata.

De pe Varful Laitel (2390 m altitudine) peisajul este mirific. Ne clatim ochii in cerul albastru, norii pufosi si muntii care ne inconjoara.

Ne continuam drumul spre Lacul Caltun. Acolo vrem sa campam si sa ne petrecem noaptea, urmand sa urcam a doua zi pe Negoiu. Bocancul din poza vine cu o poveste mai speciala, dar voi aminti alta data despre asta.

Negoiu parca este din ce in ce mai aproape. Deoarece mergem prin norii proaspat creati de mama natura, nu reusim inca sa vedem Lacul Caltun. Printr-o bresa in nori, mai reusim totusi sa ne dam seama pe unde suntem.

Am mai mers un pic si dupa un colt a aparut Lacul Caltun. Fiind o caldare glaciara, arata foarte frumos in mijlocul muntilor. Ne apropiem de el sa-i facem cateva fotografii si sa campam.

Aici este un izvor de unde toata lumea se alimenteaza cu apa. Personal am baut si din lac. Pot spune ca e cea mai buna si rece apa pe care am consumat-o vreodata.

Stiind ca noptile la altitudinea asta sunt destul de aprige din punct de vedere climateric, ne-am apucat sa asezam tabara. Montam corturile si le imprejmuim cu ceva pietre pentru protectie impotriva vantului.

Bau!!! Oare mai e cineva in cort? Norocosul de Catalin a gasit un loc perfect pentru cortul lui.

Pentru ca ne era foame, ne-am apucat de pregatit masa. Mare inventie domnule acest Primus…

Supa toxica la plic. Este un adevarat deliciu consumata dupa cateva ore de mers cu rucsacul in spate.

Nu credeti ca “supa toxica la plic” se poate savura in tihna la Lacul Caltun? Intrebati dara pe Kmy ca va zice ea…

Dupa ce am pus burta la cale, ne-am apucat de stat degeaba. Vorba unui politist acum ceva vreme, “daca stati degeaba incepeti sa inventati idei”, ne-am apucat sa privim harta, studiem pe unde am mers, pe unde mergem maine dimineata, planificam alte ture.

O poza de grup inainte de apusul Soarelui. E cam fara picioare, dar peisajul din spate si poate si personajele din fotografie suplinesc lipsa de pricepere a fotografului. Ii multumim pe aceasta cale domnului care ne-a facut fotografia.  Daca tot e vorba de o poza de grup, hai sa facem si prezentarile. De la stanga la dreapta (cum va uitati la poza): Danutz, Laura, Catalin aka Melcul, George (nu stim de ce statea cu ochii stransi), Radu, Ionut, Cammy, Subsemnatul (E1), Kmy.  Peste seara lui Kmy i s-a facut un pic rau si nu a mai continuat urcarea spre Varful Negoiu. A stat la Lacul Caltun la corturi si ne-a permis sa urcam fara bagaje, ceea ce ne-a facut viata mult mai usoara. Cu aceasta ocazie, toata lumea din grup spune asa: Multumim Kmy!!!

Inca o poza de grup.

Fetele admira apusul de soare la Lacul Caltun. Fara alte comentarii…

Soarele se ascunde dupa munti, Refugiul Salvamont este invaluit in intuneric. Deoarece este un weekend prelungit de Sarbatoarea Sfintei Maria, refugiul este aglomerat. De asemenea, o gramada de lume continua sa soseasca la Caltun chiar si dupa amurg.

Ne setam ceasurile sa sune la ora 05:00 pentru a urca spre Negoiu cat mai de dimineata posibil. Frumos ar fi un rasarit in varf, dar tinand cont ca eram pentru prima data acolo, nu ne putem aventura pe intuneric. Poate data urmatoare.

Pe parcursul noptii a suflat un vant foarte puternic. Daca nu am fi ancorat bine corturile si nu am fi pus pietre imprejur, am fi avut mult frig de indurat. Totul e bine ca am fost prevazatori cand ne-am instalat tabara.

Dimineata superba in drum spre Varful Negoiu, cu pornire de data aceasta fara bagaje in spate, de la Lacul Caltun. Incredibil modul in care natura reuseste sa amestece culorile si sa ne delecteze privirile.

Sssss!!! Sa nu trezim Transilvania…Este inca cuprinsa de somn si nu stie ca unii urca spre Acoperisul Romaniei dis de dimineata.

Chiar inainte de Strunga Dracului, avem parte sa admiram ceva fauna locala. Am facut mai multe fotografii. Cea mai reusita este a lui Ionut, el fiind cap de coloana si implicit a fost ceva mai aproape de caprita.

Strunga Dracului. Impunatoare. Fotografia nu poate sa redea nici 10 % din maretia si frumusetea acestei strungi.Ne lasa pur si simplu fara rasuflare pret de cateva secunde. Apoi ne facem un pic de curaj si incepem sa urcam.

Lanturile de pe margini ne ajuta sa urcam fara probleme. Poate cei care nu folosesc decat o mana au probleme in cateva puncte. In rest, in cateva minute, toata lumea depasteste acest obstacol. Dupa Strunga Dracului, mai urmeaza 10-15 minute de urcus lejer si ajungem in varf.

Iata si varful. 2535 de metri urcati pana pe Acoperisul Romaniei. Merita tot efortul. Am reusit sa facem o gramada de fotografii. Nici una nu poate reda ceea ce vezi cu ochii tai de acolo de sus. Varful ala gol, ma refer la partea metalica, pare foarte urata asa goala. Promit ca urmatoarea tura cand merg pe Negoiu cumpar un steag al Romaniei si il leg acolo.

Uite si poza de grup pe Varful Negoiu. Radu spunea in gluma: mergem in vizita la Nea Goiu.

Lacul Caltun vazut de pe Negoiu. Vad ca multa lume a inceput sa se trezeasca si sa stranga corturile pentru a veni pe urmele noastre. Noi mai stam un pic sus si coboram. Privelistea nu ne lasa sa plecam.

Taica Moldoveanu vegheaza acolo undeva in plan indepartat. Speram sa-l vizitam cat de curand.

Vreau sa spun ca nu am fost fascinat de imaginea muntilor si a Lacului Vidraru (care se vedea complet) pe cat am fost de fascinat de cursul Oltului. Fasia aceea mica de la stanga la dreapta era Raul Olt.

Dupa aproximativ jumatate de ora petrecuta pe varf, am coborat inapoi spre Caltun prin Strunga Doamnei (traseul cu dunga galbena). Am strans corturile si am refacut bagajele, impachetat totul in rucsaci. Iata-ne cu un obiectiv atins: Varful Negoiu 2535 m. Fotografia e facuta chiar inainte de a pleca de la Lacul Caltun spre Tunelul Transfagarasan (Traseu Cruce Albastra – aprox 4 ore).

Incepem sa coboram…parca cu un pic de parere de rau ca lasam in urma asa frumusete…

Ne mai oprim un pic sa admiram mareata opera a naturii.

Tocmai de acolo de sus venim. Parca nu ne vine sa credem…

Incepe sa se vada soseaua Transfagarasan.

Prin tunelul Transfagarasan. Dupa cura cu aer curat pe munte, trebuia sa bagam ceva terapie cu gaze de esapamant. Masinile erau bara la bara, coada intinzandu-se cu mult in afara tunelului. Pe jos inaintai mult mai repede…

Poza facuta la finalul turei, in parcare la Balea. Camera asezata pe un portbagaj de masina.

Per total a fost o tura nemaipomenit de frumoasa. Ne-am distrat pe cinste si am atins un obiectiv la care tanjeam mai demult. Speram sa facem si altele la fel sau chiar mai frumoase.  Nu am facut statistici, cum ar fi ore de mers, km parcursi, etc. Poate per total asta a contribuit la frumusetea turei. Ne-am pregatit totusi cu echipament bun, alimente adecvate conditiilor in care am mers si multa voie buna. Sunt sigur ca a asta condus la o excursie de care ne vom aduce mereu aminte.

Weekendul trecut am facut o scurta excursie pentru a urca pe Jepii Mici (traseul de sub Telecabina cu plecare din Busteni) si sa coboram pe Jepii Mari, traseu care ne aduce inapoi tot in Busteni, exact in punctul de plecare.

Aici e punctul de plecare pe trei trasee. De la stanga la dreapta: Jepii Mari (Triunghi Albastru), Jepii Mici (Cruce Albastra) si Cascada Urlatoare (Punct Rosu).

Noi pe asta urcam. Am observat ca un animal de provenienta romaneasca, dotat cu marker (la ce mama dreaq iti trebuie marker permanent pe munte?!) a mazgalit majoritatea placutelor indicatoare de pe Jepii Mici si Mari. Ii urez pe aceasta cale, sa se intalneasca candva cu acel “Urs Pervers” despre care tot pomenea in inscrierile lui.

Si tot urcam prin padure. Vegetatia abundenta ne apara de soarele arzator cu toate ca este inca devreme. Ajungem rapid din urma cateva grupuri de turisti, pe care le depasim imediat. Aveam cale lunga in fata noastra si nu aveam mult timp de pierdut.

Un peisaj demn de Hirosyma. Copacii complet goliti de frunze si uscati complet.

Unde se intalnesc telecabinele care fac ruta Busteni – Babele si retur.

Parasim zona cu copaci si vegetatie abundenta. Mai departe ar fi trebuit sa incepa o zona cu vegetatie alpina. Dam in schimb de aceasta zona cu scaieti (nu le stiu denumirea exacta). Imi aduc aminte ca erau tare buni la incalcit in par cand eram mai mici…

Facem o pauza ceva mai mare pentru hidratare si racorire. Apa asta de la munte e nemaipomenit de curata si rece. Exact cum trebuie sa fie o apa buna.

Incepe urcus mai serios. Lanturile sunt foarte bune pentru sprijin. Unora dintre noi chiar le face placere treaba asta cu lanturile…:P

Si tot urcam….

Ce ati vazut fratilor de va uitati toti in sus?

Si iar urcam…

In zonele mai periculoase de pe traseu, se gaseste cate o cruce. Din cate am citit, majoritatea accidenteleor au avut loc in conditii atmosferice neprielnice efectuarii acestui traseu…

Oaaaaa Foca !!!! Cat am urcaaaaat…..

Aici Bianca ne arata ceva.

Uite ce ne arata. O capra neagra (maro la culoare) manca linistita varfurile la crengute. Noroc ca sapuniera mea are un pic de zoom.

Incercam sa impingem muntele un pic mai incolo, sa largim poteca. Muntele nu e de acord cu noi si nu se lasa miscat.

Uite acolo sus trebuie sa ajungem. Nu mai e asa de mult…

Ajungem la Cabana Caraiman. Aici pauza de hidratare si cate un baton energizant (cereale si fructe confiate).

Pornim spre Cabana Piatra Arsa. Ne oprim un pic sa refacem proviziile de apa. Eu am baut aproape 3 litri de apa din Busteni pana la Cabana Caraiman. Cu toate ca e munte, a fost destul de cald.

Pe Platoul Bucegilor in drum spre Cabana Piatra Arsa.

Vorbind cu neamurile (la telefon).

Cabana este imediat dupa aceasta zona cu Jepi. Stam la Piatra Arsa pret de o cafea, apoi o luam spre Cantonul Jepilor, urmand sa coboram spre Busteni pe traseul Jepii Mari.

O parte din Busteni vazuta de la Cantonul Jepii Mari.

La Canton.

De la Canton, am luat-o printre Jepi la vale, spre Busteni.

La sfarsitul turei, dar fara alcool pentru ca urma sa mergem cu masina spre casa. Per total a fost o tura foarte frumoasa. O recomandam tuturor amatorilor de drumetii pe munte.

Porcii astia ne-au speriat pe Platoul Bucegilor. Dormeau linistiti si din intamplare, ne-am oprit in dreptul lor. Au sarit zgomotosi si deranjati de prezenta noastra. Sperietura a fost reciproca. Oricum…au fost simpatici tare, asa ca ii prezentam aici intr-o fotografie.