Dupa o tura pe munte, o scurta oprire la poalele muntelui pentru cateva bucati de lemn de fag uscat, iata ce a iesit in materie de bucatarie. Maestrul Bucatar Bianca si-a facut cu mare pasiune datoria de data aceasta, mai ales ca a pus o mare cantitate din ingredientul secret in aceasta mancare.

Materia prima, pregatita cu grija cu o zi inainte:

Am facut focul:

Am pus cele trebuincioase in ceaun:

Un pic de verdeata nu strica niciodata:

Mmmmmmm…parca incepe sa prinda forma si culoare….

Produsul final arata cam asa:

Nu am mai avut rabdare, am mai facut o poza si v-am urat Pofta Buna!!!

Dupa clasicul trezit cu noaptea in cap, am purces spre Transfagarasan in cea mai mare liniste (toata lumea dormea in masini, mai putin soferii).

Iata cum arata barajul Vidraru la ora 07 dimineata.

Unora le clantaneau dintii de frig (erau aproximativ 7 Grade Celsius…)

Am nimerit exact cand se deschidea scurgerea de urgenta, deoarece barajul era plin ochi.

Pe la ora 8 dimineata am ajuns la Balea. De aici incolo urma sa mergem pe jos.

Dupa ce am consultat un pic harta, sa vedem pe unde ne vor cara picioarele…

Am pornit spre Pescuitul Interzis

Si dai bataie la deal…

Si uite ca am ajuns si pe Saua Caprei

In drum spre creasta….

Lacul Capra vazut de sus:

Iata si Capra:

Cateva imagini frumoase…

O imagine impresionanta: Transfagarasanul si Transilvania in toata splendoarea lor

Iata ce am carat cu noi in aceasta excursie: kit de reparatie biciclete & camere (pompa de aer, camere de rezerva, super Glue – just in case, petice de rezerva, chei & surubelnite). Astea nu ne lipsesc niciodata la nici o iesire. Iata si cateva elemente din survival-kit-ul pe care l-am mai carat cu noi: lotiune impotriva soarelui, solutie impotriva tantarilor, sapca/palarie, lanterne frontale, briceag, harta traseului. Am mai avut cu noi 4 litri de apa + batoane proteice pentru refacerea energiei.

 Am plecat la ora 08:00 in data de 24-07-2010 din Vadu, mai exact de la Cherhanaua de langa plaja. Drumul pe Grindul Chituc este foarte bun pentru a fi parcurs cu bicicleta. din loc in loc se mai simte cate o urma de senila, probabil de la buldozerul cu care se mai niveleaza drumul.

Din loc in loc drumul era presarat cu balti generoase aparute in urma ploilor din ultima vreme. Fiind pline de pietre, traversarea lor era destul de dificila. Am renuntat la descaltat si traversare cu bicicleta in spate, baltile fiind prea multe, iar lucrul asta ne-ar fi luat o vesnicie.

Drumul pare fara sfarsit, gasesti cu greu o umbra unde sa te odihnesti un pic, iar ca bonus, esti primit cu mare bucurie de catre cohortele de tantari infometati. Am avut cu noi Autan (solutie impotriva tantarilor blanzi). Aici muscau tantarii prin tricou/pantaloni/sosete/sapca. Pe scurt, nu tineu cont de filtrele aplicate impotriva lor.

O pauza la singura salcie ce ne-a oferit un pic de umbra:

 Am mers aproape fara oprire, in afara de pauzele de hidratare, pana la Periboina unde, inainte de canalul Edighiol, prin care lacul Sinoe se varsa in Mare, ne-a fost dat sa vedem ceva frumos si din ce in ce mai putin intalnit pe Litoralul Romanesc: un grup numeros de delfini de Marea Neagra, care ne-a delectat privirile si ne-a lasat fara cuvinte. Am stat minute in sir si le-am urmarit si admirat miscarile. Am facut cateva fotografii, le atasez la articol pe cele mai reusite:

In zona era si un grup de pelicani care asista la acest spectacol:

Dupa o sedinta de uscare a hainelor si o poza facuta la stavilar (erau acolo doi pescari, iar unul dintre ei ne-a facut o fotografie – tinem sa-i multumim pe aceasta cale) am plecat mai departe pana la urmatorul stavilar. Intre timp, nu am mai facut nici o fotografie datorita roiurilor de tantari si am inaintat foarte repede.

De la Periboina la Gura portitei sunt aproximativ 12 Km. De aici pana la Gura Portitei nu am mai facut nici o fotografie. Am incercat sa continuam pe acelasi drum, care se vedea si pe harta. Datorita ploilor din ultima vreme, vegetatia a acaparat tot drumul. Ne era foarte greu sa ne strecuram printre plantele foarte inalte. Datorita caldurii degajate de ierburi, roiurile de tantari care ne atacau continuu, toata excursia tindea sa devina lupta pentru supravietuire. Am facut cale intoarsa (am pierdut aproximativ 2 ore cu treaba asta), am ajuns pe malul marii si dupa un mars fortat pe langa biciclete, am ajuns la releul de la Gura Portitei.  La orizont se profila o furtuna mare, care se apropia vertiginos. De la releu pana in port am mai facut aproximativ 15 minute, cu tot cu traversarea baltilor, mult mai maloase de data aceasta.

Am ajuns in port la Portita la 15:55, am fost felicitati de un grup de turisti pentru isprava facuta (a se intelege tura cu bicicletele), am cumparat bilete la vaporas, si am plecat spre Jurilovca fara intarziere.

In concluzie, a fost o tura nemaipomenit de frumoasa. Nici in fotografii nu poti exprima frumusetea locurilor, fauna si peisajul care se desfasoara in fata ochilor. In total am parcurs 35 Km. Deja ne gandim la urmatoarea tura….

Pentru a vizualiza in Google Earth traseul complet, il puteti descarca de aici

PS: pentru orice alte completari, intrebari, nu ezitati sa folositi sectiunea de comentarii.

Unii s-au dus dupa lemne,

altii au asezat tabara…

Din ingrediente simple, iata ce reteta minunta poate sa iasa: o tocanita de cartofi impreuna cu carnati afumati. Mai multe nu povestesc despre modul de prepare, foarte simplu de altfel: tot ce avem…se arunca in ceaun, sub atenta supraveghere a bucatarului sef (Bianca in cazul de fata). Iata si reteta in imagini:

Cartofi la dimensiunea bocancului

Ardei gras, taiat la dimensiune random

ceapa macelarita

Carnati afumati, masurati cu atentie si taiati cu grija

Prepararea este simpla: se aseaza peste foc si se amesteca zdravan

Iata cum arata produsul finit. Cu greu a rezistat pentru prima fotografie. pacat ca mirosul nu se poate transmite prin fotografie.

Va dorim: POFTA BUNA!!!

Dupa masa, ne-am asigurat ca ursul sau musafirii nepoftiti nu ajung la mancarea noastra:

O seara reusita nu este completa fara un mic foc de tabara unde se spun povesti:

Vorba lunga este saracia omului, asa ca am urcat…am admirat ceva flori:

Ne-am integrat in absolut:

Si am asistat la la lansarea unei rachete:

La un moment dat ne-am intrebat: Are we there yet? – asta impreuna cu prietenul nostru din imagine:

Privelistea de sus este superba. Recomandam la toata lumea o tura pe la munte.

Impreuna cu prietenii am facut planul de bataie…unde mergem…cum facem…si iata ca a sosit si ziua plecarii. Dupa un drum incarcat cu veselie si plini de sperante…am ajuns aproape de tinta noastra, un loc uitat de lume de langa Delta Dunarii.

Trecusera cativa ani buni de cand nu mai fusesem pe malul unui ochi de apa si uitasem prin ce peripetii poti trece daca nu esti pregatit bine. Noroc cu rola de cablu de retea din portbagaj, pe care o uitasem acolo.

Cu o seara inainte plouase binisor si ne-am chinuit cateva ore sa scoatem cele doua masini din noroi. Dupa o incercare de a ne aseza intr-un loc pe malul apei…am plecat alungati de niste fiinte care erau dovada certa ca omul nu a coborat de mult din copaci. Locul respectiv era “al lor”, revendicat prin simpla prezenta a unui “Pet”, uitat de cineva din “greseala” cu un an in urma. Am plecat din zona si ne-am hotarat sa mergem pana la capat…sa vedem pana unde duce drumeagul ce serpuia linistit pe marginea baltii; si am ajuns pana la urma intr-un loc pe care cred ca nu-l vom uita niciodata.

Daca pana atunci nu facusem cunostinta cu “monstrul”, peisajul si linistea ce ne inconjura prevesteau ceea ce avea sa se intample.

La inceput a fost nea Tinel…un mosnegut care trecea din cand in cand pe langa noi, disparea in stuf…apoi linistea era tulburata de plescaituri si lupte surde..pe care doar le auzeam. Ne-am luat inima in dinti si l-am intrebat ce face acolo. Nu ne-a raspuns nimic, dar ingaduitor, ne-a acceptat prezenta langa el, asa ca am stat un pic si am observat ce face. Dupa 1-2 minute a aparut cu o stiuca frumusica…sa tot fi avut la 1,5 kg, care ne-a aratat-o apoi a eliberat-o imediat. Imediat ne-am dat seama ca exista lucruri mult mai frumoase decat pescuitul “la norma”, asa cum procedau destui pescari de prin zona respectiva. Dupa cateva sfaturi pe care le-am primit bucurosi, am facut inventarul sculelor sa vedem daca putem pescui si noi la rapitor. In afara de cateva twistere si o oscilanta primita cadou mai demult nu aveam nimic, dar era de ajuns.

Am pus oscilanta si m-am indepartat de grup, in cautarea unui loc propice pentru a face cateva lanseuri. Dupa cateva minute a venit “monstrul”, sau cel putin asa mi s-a parut dupa felul in care s-a luptat pentru libertate. Din pacate era mai mica decat cea prinsa de Nea Tinel si mi s-a facut mila de ea, asa ca ca s-a intors in mediul ei. Se insera si prietenii mei deja incepusera sa aseze tabara (ridicarea corturilor, pregatirea cinei, etc).

Nu am putut inchide ochii in noaptea aia. De obicei am un somn adanc, dar parca ceva in mine se schimbase, nu mai eram omul dinainte. Gandul la marea captura nu-mi dadea pace deloc. Zorii zilei se anuntau promitatori. De cum a mijit prima raza de lumina am luat lanseta si m-am pierdut prin marea de stuf si canale care ne inconjura. Nimic nu deranja linistea dimprejur, poate doar cateva pasari care cuibareau pe malul apei ascunse de stuful des si pe care doar reuseam sa le aud, nu sa le si vad. Scrutand luciul apei, mi-a atras atentia un zgomot, drept in fata cam la 20 de m, si o tulburare a apei. Sigur nu era o pasare…as fi vazut-o. Si mi-am zis sa incerc. Armez, arunc, astept cateva secunde…si incep sa recuperez usor. La cateva secunde simt o zvacnire puternica in fir si vad ca batul se indoaie…si incepe lupta. Noroc ca frana era setata bine si dupa 3-4 minute de lupta, “monstrul” era in puterea mea. Nu aveam minciog asa ca a mai durat un pic pana sa o scot pe mal. Era trecuta binisor de 3,5 kg si ma privea cu ambii ochi de pradator, incercand parca sa ma intimideze. Mi-au trebuit cateva clipe sa-mi revin, parca eram in stare de soc. Niciodata nu mai simtisem atata adrenalina, toti muschii imi erau incordati, transpirasem, nu mai stiam ce se intampla cu mine. M-am indreptat incet spre locul de campare si am prezentat prietenilor mei captura.

Spre seara am plecat spre casa cu parerea de rau ca ne intoarcem la “civilizatie”, dar eram cu bateriile incarcate si ceva incoltise in noi. Era spiritul de “pescar hoinar”. Vroiam sa facem ceva, pentru toata lumea, pentru cei ca noi, care nu au timp sa hoinareasca in cautarea unei oaze de liniste, in care sa pescuiasca si sa-si “reincarce bateriile”.

Asa a aparut proiectul “Pescar Hoinar in Romania”. Speram astfel sa reusim astfel sa ajutam pescarii in drumetiile si expeditiile lor pentru a fi pe deplin pregatiti pentru a da ochii cu “monstrul”.

Written by pescarhoinar

http://www.pescarhoinar.ro